marți, 30 decembrie 2008

Men, like herdables

Haideti sa va explic ceva: barbatii in prezenta femeilor sunt animale de turma. Am inceput sa vad si patternuri. Sa va explic :D? Fetelor, voi stiti despre ce e vorba. Bine, sunt eu rau. Nu toate stiti despre ce e vorba. In fine. Ideea e ca sunt in soc si nu reusesc sa-mi revin. 

Doua grupuri de prieteni sufera de acelasi sindrom. Nu stiu cum sa-l numesc dar sunt tentat sa-i spun sub-papucita acuta. Bine, ca da semne de cronicizare...asta e si mai nasol:D. Chestia e ca pe zi ce trece, se agraveaza. Par example, anul trecut seara de jocuri a baietilor a fost seara. Anul asta, fetele au zis: "Nu, seara de jocuri e ziua, cand noi suntem la cumparaturi. Seara ne duceti la patinoar". Fara drept de apel, ma-ntelegi :D? Mda. Acum ma pregatesc sa plec la seara de jocuri!!! Si culmea care e? Ca gasca lor, ca si gasca celor de la Bucuresti, s-a format in jurul prieteniei baietilor. ARRRRRRRRRR!!! Si acum fetele domneste si-si impune iele vointa suverana de e seara ziua si noaptea se patineaza...vrei nu vrei. 

Acum serios...is this normal? Adica indobitocirea asta reciproca, hranirea cu egoul "adversarului de clasa"...e normala? E ceva normal sa vrei sa decerebrezi individul de care se presupune ca te-ai indragostit si cu care, in unele cazuri, te-ai mai si legat la cap? Nu stiu...chiar trebuie depersonalizat tot, trebuie sa existe un control total si orice nesupunere sa aiba consecinte? What in God's name is this? And why the freakin' hell would I want it? Neah... not for me. Nu e vorba de teama de a te darui, nu e vorba de teama de a te angaja in ceva serios. E vorba, pur si simplu, de lipsa poftei de indobitocire. Punct. La mine, daca si cand o sa fie cazul, noaptea de jocuri o sa ramana noaptea. Promise. Cine pula mea poate sa bea bere la ora asta anyhow???

Sa-mi ziceti mosu' daca nu va doare melodia asta :).


Update: E ora 12.24 si o sa plec de acasa in cel putin 25 de minute. Ain't that cool? Incep sa ma intreb de ce dracu' mai fac drumul si efortul de a cara cabluri router ai altele...oricum, abia o sa avem timp sa ne salutam inainte sa apara pitipoancele care or sa tina mortis sa mearga la patinoar. Repet: daca o sa ajung si eu asa, just shoot me. I mean that.

duminică, 28 decembrie 2008

Drumetie

Ce face omul dupa ce mananca porcul, bea vinul, desface cadoul si viziteaza si prietenii? Plimba ursul. Asta am facut si eu ieri. Am plimbat ursul impreuna cu alti 7 prieteni. Ideea era sa ajungem la Herculane peste Godeanu si sa continuam spre Turnu-Severin. Am renuntat la ideea cu Godeanu din cauza zapezii de pe drum. Cheastia e ca am facut cateva observatii pe parcursul drumului si ma gandeam sa le impartasesc.

Prima observatie e mai mult una de interes local:D. Din cele patru drumuri care leaga Tg-Jiu de cele 4 resedinte ale judetelor cu care se invecineaza Gorjul unul singur e bun: cel spre Rm. Valcea. Drumul spre Turnu-Severin seamana in mare cu o distractie sadica pe banii tai. Prima portiune de drum, care, e drept, are doar 15-20 de km e de cand mama era fata: cu cratere, gropi, gropite, denivelari, diferente de nivel, nesemnalizat si plin de idioti. Un nene a uitat ca daca eu sunt pe drum si el e pe marginea drumului ar cam trebui sa-mi de prioritate. Altul a uitat ca daca eu sunt pe sensul meu de mers si el pe al lui, nu e frumos sa intre si el pe al meu la distanta de 10 metri doar pentru ca trebuie sa depaseasca un camion si nu cand pe jos e gheata de-ti rupi picioarele daca te dai jos din masina. Si inca 1-2 din astia de mi-au facut nervi cand eu aveam chef doar de condus linistit si plimbat copii. Revenind la drum, a doua portiune arata de parca scopul ei unic e sa-ti produca scurte la mana/maini. Calitatea asfaltului e exceptionala, calitatea designului drumului e superba. Arata exact ca o proba de VTM(viteza pe traseu montan). Drumul e, evident, nemarcat. Curbele sunt atat de multe si de stranse incat iti vine sa ocolesti respectivul deal prin camp. Colac peste pupaza, mai era si argila uda pe jos. Apropo, pentru soferii care nu stiau asta, argila uda aluneca la fel de fain ca poleiul. A constatat asta si ESP/TCS-ul masinii mele si Roby personal, pentru ca el nu a avut parte de cheaturile tehnologice de care am beneficiat eu. Cert e ca in fix aceeasi curba am reusit cate o glisada, el mai mare, eu mai mica. Ca sa zic pe romaneste s-a dus masina de cur catre sensul opus. La el a si trecut linia, la mine, nu. Bun. Asta, oricat de palpitant ar putea sa para, s-a petrecut doar in judetul Gorj. Cand am trecut in Mehedinti... drum decent. Am ajuns in Turnu Severin in cam o ora...cred. Cel putin asa au zis fetele. Ele se uitau la ceas, noi, la vitezometre:D. 

Dupa Turnu-Severin ne-am adus aminte cam ce cautam pe acolo. Am lasat-o mai moale cu condusul si am inceput sa ne uitam pe la peisajele dunarene:). Foarte fain, recunosc. Mi-a placut la nebunie. Am mers asa, usurel pana la Orsova(cred) si apoi mi-a amortit piciorul pe acceleratie:D si am cam lipit-o de podea. Concluzia: am ajuns in Herculane in maaaxim 15 minute. Am ajuns e un fel de-a spune. Am stat cam 5 minute la taclale, a facut roby 2 poze, am fumat eu o tigara, am plecat. Spre baraj.

La baraj am stat cateva minutele, am dat o raita, nu am avut voie sa facem poze(asta nu am inteles, de ce sa nu avem voie sa facem poze). Am plecat catre o pensiune superba de catre Baia de Arama. Sper ca a avut Roby inspiratia de a face cateva poze pe acolo. Eu ieri eram prea setat pe privelisti ca sa mai fac si poze:D. Eh. Am baut o cafea(care, in mod dubios, nu avea zaharul inclus in pret. Recunosc, era si foarte ieftina si buna). Asa. Am baut eu o cafea...restul...ceaiuri, cafele si ceaiuri si cafele. Si mie mi-a adus apa carbogazoasa desi cerusem explicit PLATA. Eh....ata ete. Pensiunea era dragut si pozitia cam bestioasa. Drumul pana acolo... minunat, superb, mirobolant ca peisaj. Asfalt nema. Drum dalat, bun, nemarcat(asta e cam constant). Grati a fost cel mai des la Herculane si stie o pizzerie ok. Arata ok, lipia cica e buna ca asta vine prima(nu a mea). Pizzele sunt jumtate bune si jumatate lipsite de ingrediente dar relativ mari. Un fel de...Marguerita la pret dublu. Asa. A mea era impartita in 4 bucati pe fieare dintre ele fiin cate o bucatica mica, mica rau de sunca presata, una de carnacior afumat si una, si mai mica, de kaiser:D. Deci...da. pizza era destul de mare. Am dedus ca pizza mea fusese facuta ultima si nu mai aveau ingrediente sau facusera o medie cu restul pizzelor. Colac peste pupaza, oul de pe pizza mea era mucos, neprajit, gretos, whatever you want to call it:(. Pizza nu a fost ieftina.. Pizza si un suculete au costat cam 26 de lei...plus tips. Am cam si inghetat in pizzerie deci nu pot sa spun ca o recomand dar nici ca daca ar ramane ultimul loc de papa din herculane as prefera sa mor de inanitie:D.  Bun.

Am plecat inapoi spre... Orsova. Manastirea Sf. Ana mai exact. Un loc absolut superb. SUPERB. Privelistea e bestioasa si locatia e superba in sine. No Toilets, lots of snow, derapaje la greu pe un drum ingust dar as merge inapoi si azi si maine si in fiecare zi. E faina si basta. Aaa. In drum de la Herculane spre Orsova cred ca m-a luat radarul:(. Bun. Despre restul zilei si ziua de azi...va zic..maine, poimaine, cand o sa am chef sa va povestesc drumul de noapte de la intoarcere.

vineri, 26 decembrie 2008

Despre cum

Ati avut pentru o clipa senzatia ca totul se opreste in loc, nimic altceva nu mai conteaza si sunteti intr-un moment perfect? Asta e cadoul cel mai de pret, asta e cel mai mare castig al anului care sta sa se incheie, asta e "clipa". De ce trebuie sa fiu om si sa cer mai mult? Sau... de ce sa nu fiu om si sa nu cer mai mult? Care e de fapt intrebarea? Si care e raspunsul?


marți, 23 decembrie 2008

Nu ma mai joc!

Am visat chestii. Doua nopti la rand. Aceeasi tema. M-am trezit de fiecare data obosit. De fiecare data imi venea sa imi iau bocceluta si sa plec in lume. Nu stiu unde, pur si simplu sa plec undeva unde sa ... si aici se opreste. Sa plec si sa ce? Nu stiu sa ce, pur si simplu sa plec si sa nu ma mai intorc niciodata. Nu prea conteaza unde as pleca, nu conteaza cum as trai acolo...doar sa plec undeva unde sa ma simt departe de toti cei pe care i-am dezamagit sau ranit, sa fiu departe de toate greselile mele. Sa fiu departe de toate amintirile dureroase, de toate colturile care imi aduc aminte de cate o discutie neterminata... de cate o speranta desarta, de un sentiment pe care as vrea sa pot sa mi-l reprim si care nu vrea sa moara, care doare aproape fizic sau ma face sa plang ca un copil tampit. 

Nu as lua bradul de Craciun cu mine, nu as lua nici macar un mic semn de Craciun. Poate la anul o sa vreau altceva. Anul asta as vrea sa dispar, sa intru in pamant, sa nu ma mai gaseasca nimeni nicicand si sa nu mai vad atatea luminite, atatia ingerasi si sa aud atatea si atatea colinde in jurul meu. So...nu ma mai joc. Anul asta nu vreau sa aud nici macar o data "Craciun Fericit" si mi-am cumparat deja dopurile anti-colindatori. Multumesc pentru muzica, anul asta nu servesc. Dar multumesc oricum. So...read my blog, read my lips...whatever: NO MORE MERRY FUCKING CHRISTMAS( eu am voie sa spun, voi poate vi-l vreti sau aveti ce face cu el sau va place:D).

luni, 22 decembrie 2008

Beti un ou?

Dl Iliescu, rasplata dumneavoastra pentru anii de dupa revolutie a venit azi. A venit si ieri, si alaltaieri. Oua, fise, injuraturi. In cei 19 ani v-ati castigat acest drept prin tot ce ati facut pentru Romania. La multe oua fericite Dle Iliescu. E tot ce va doresc, sa traiti cat mai multi ani pentru a incasa cat mai multe oua si fise. 

duminică, 21 decembrie 2008

Dorinta zilei de 21 decembrie

Zilele astea sunt carausul familiei: iau oameni din locuri si-i duc in alte locuri. Iau lucruri din locuri si le duc in locuri. Iau oameni si lucruri din locuri si ii duc in alte locuri. Intelegi ideea. Ieri, inainte sa merg la Paralela 45, sa iau Wacka de a microbuz, am trecut pe la un prieten de familie sa-i duc un brad.

Eram intr-o mare spre foarte mare graba, eram fosrte stresat pentru ca in Tg-Jiu s-au inventat multe sesnsuri unice si nici nu prea aveam chef de mare lucru. Mi-a venit cheful cat de cat dar nu asta era ideea. Ideea e ca am ajuns pe nesimtite la locul de intalnire iar omul era deja acolo. De fapt despre el aveam de gand sa vorbesc si ajunsesem sa vorbesc despre mine, again and again. OFFF!!!

Sa-i spuneam nenea U. Nenea U e un personal cat se poate de real, are dou fete si e cu doi ani mai mic decat ai mei. Cand eu eram mic ma ajuta din cand in cand cu problemele de fizica sau trigonometrie. Ma ajuta chiar si cu cele mai grele, de olimpiada, ma ajuta si la liceu, cu problememe cele grele. Ii placea la nebunie sa lucreze, sa ajute, sa ma ajute...in fine. Avea si are un talent pedagogic deosebit. Omul e inginer, fost coleg cu mama, de pe vremea cand ea era inca la primul ei job. Mama a avut doua joburi mari si late: primul la Masini Unelte, al doilea, dupa revolutie, la Consiliul Judetean. Ok. Revenind: tipul era si este sclipitor, are cateva zeci de brevete, unele patentate, altele, nu. Fain, nu?(mie imi plac oamenii care inventeaza chestii). Asta era o parte.

Partea a doua era faptul ca stiu cum s-a comportat de fiecare data cand ai mei au avut nevoie de ajutor cu orice. Chiar cu orice: cu inmormntari, pomeni, porci taiati, orice. Absolut orice chestie era, de bine sau de rau, alaturi de ai mei, alaturi de noi. La munca stiu de la mama ca era sclipitor, plin de darurire si extrem de corect. 

Partea a treia. Situatia familiala, in ciuda straduintelor, e destul e nasoala. Pe plan profesional, corectitudinea l-a facut sa fie semi-somer. si super-deprimat. Sa nu aiba foarte multe de facut si de cumparat pentru ai lui, sa aiba niste sarbatori destul de triste. De ce? Pentru ca a avut curajul sa-si spuna parerea in fata unui sef de sectie. So...let's play for Christmas.  Dorinta zilei de azi, alaturi de cele trei constante de ieri, e ca in preajma Craciunului asemanator sa siu sau sa banuiesc existenta a cat mai putine cazuri asemanatoare, indiferent de domeniu, de cat de draga imi e persoana respectiva sau de cat de apropiata.

sâmbătă, 20 decembrie 2008

416

416 metri de dorinte au scris niste copii din Roamania(cam 2000 de copii) pentru Mos Craciun. Asta spunea o stire de acum doua-trei seri. Tema era salvarea mediului. Despre asta si despre altele de-ale lor au scris copiii. Pare-se un record mondial.

M-am intrebat eu despre ce as scrie Mosului. Ce mi-as dori eu mult, foarte mult. Mi-as dori sa fie ai mei sanatosi, sa fie cat mai putin oameni tristi pe lume si inca ceva. O lista scurta. Don't care for much of anything else. Astea sunt chestiile pe care mi le doream eu de la Mosul. Well... nu a fost chiar asa, cel putin nu in prima zi de cand am ajuns acasa. Din cauze de deformatii profesionale mi-au scapat ochii pe jurnalele de stiri, am vazut ca lumea nu e fericita, ca exista o teama, un pesimism care nu poate sa fie sters nici macar de apropierea Craciunului. Se simte in tonul vocii oamenilor, se simte in privire...e foarte apasator.

Despre celelalte doua dorinte mi se pare vulgar sa vorbesc pe un blog public. Sa spunem doar ca Mosul cauta pe undeva, departe, sa vada daca reuseste sa implineasca niste dorinte intr-o perioada de recesiune. Pentru ca, in lume nu e criza, stiati, nu?


miercuri, 17 decembrie 2008

Ca sa vezi, 8+9=17


Mi-am dat seama cand am deschis blogul. Aveam in gand sa scriu ceva despre falanstere. Nu mai conteaza. E 17 decembrie. 19 ani si o zi de cand a inceput. 

Pe vremea aia ma uitam cu puta in tarana si asteptam Craciunul cu drag. Nu intelegeam foarte mare lucru din ce se intampla. Nici acum, dupa 19 ani de atunci, nu stiu sa spun cu mana pe inima ce s-a intamplat. Ce s-a intamplat pe 16 decembrie in Timisoara stiu. Stiu ce s-a intamplat si pe 17. Zilele alea sunt intre cele doua certitudini pe care le am despre decembrie 1989. 

Prima certitudine, pentru ca e mai evidenta, e schimbarea in bine care e avut loc dupa decembrie '89. Desi uneori sunt revoltat, alteori nu inteleg, din cand in cand sunt frustrat de propria-mi neputinta, imi prefer viata asa, libera si lipsita de teama. Imi prefer viata in propriile maini si prefer sa pot sa spun ce cand cum si cui vreau, fara a afecta libertatea si integritatea altora sau teama de represalii. Asta se numeste libertate si o iubesc. Fara ea nu putea sa ies din tara, fara ea nu puteam sa vorbesc ce vreau, fara libertate nu ai cum sa ajungi sau sa ramai un om intreg. Asta e cel mai prestios bun si, in ciuda celor intamplate dupa, e castigul incontestabil al Revolutiei din decembrie 1989. 



A doua certitudine se refera la faptul ca, pe 16 decembrie 1989, 60 de oameni au murit in Timisoara pentru ce ei considerau ca e bun. Au avut curajul sa se ridice si sa-si apere convingerile, au avut curajul sa-si apere credinta si dreptul de a o practica. O minoritate luptand pentru drepturile ei. O minoritate care a atras langa ea o majoritate. Vin, uneori, momente cand iti vine sa nu te mai uiti in spate, sa nu te mai intereseze nimic si sa lupti pana la capat pentru lucrul in care crezi, pentru lucrul care ti se pare drept, bun, cinstit, worth fighting for. Asa a fost atunci. O mana de oameni au zis "pana aici" si...pana acolo a fost. Nu chiar pana acolo, au mai fost zile sangeroase, in Timisoara, in Sibiu, in Bucuresti, Iasi si multe alte orase. O mie de morti, mii de raniti, ani de FSN, poate o parte din revolutie furata. Dar libertate. Nebuna, primordiala, irationala...libertate. Si pentru asta ar trebui sa le multumim celor care au hotarat ca nu-i intereseaza daca si cum mor in zilele alea, ca lor le-a ajuns, ca nu mai vor. 

NU o sa vorbesc despre revolutii furate, nu o sa vorbesc despre securistii dintre noi, nu o sa vorbesc despre nimic din toate astea desi as putea sa scriu o carte, pentru ca am citit zeci, pentru ca stiu toate variantele si variatiunile de variante. Nu asta e esenta. Esenta e spiritul, solidaritatea, credinta, sacrificiul si disponibilitatea catre sacrificiu. Esenta e "pana aici inghit". De asta eu am acum blog:).

Mi-ar placea ca atat timp cat traim, apoi, cum putem fiecare, sa ne aducem aminte de necunoscutii, poate pentru unii cunoscutii, de rudele, de fratii si parintii, copiii care au murit...nu pentru ei ci pentru noi in decembrie 1989. Daca de Laszlo Tokes sau Petre Dugulescu am auzit si ati auzit, ganditi-va la cei peste o mie de morti ai revolutiei. Cand cititi ziarul, cand deschideti televizorul si gasiti programul preferat, cand cititi postarea asta de pe un blog liber, pe un internet la fel de liber, cand o sa gustati bucatele de pe masa de Craciun, ganditi-va ca lor de datoram in mare parte lucrurile care acum ne par nimiciuri si fac parte din cotidian. Si poate spuneti o rugaciune si aprindeti o lumanare pentru ei. 

marți, 16 decembrie 2008

8,9

M-am obisnuit sa aud ca Romania e pe primul loc la coruptie in Uniunea Europeana, pe primul loc la exportul de populatie sau forta de munca, Romania e pe primul loc la ratarea fondurilor Europene, Romania e pe primul loc din coada la numarul de kilometri de autostrada construiti, Romania e varza si ne-a scazut ratingul de tara, Romania e tara din UE unde gasesti cei mai multi oameni care traiesc sub limita saraciei. Romania e tara cu cea mai mare crestere economica din Uniunea Europeana. Romania este tara din Uniunea Europeana cu cel mai mare procent de morti in accidente rutiere. Stai asa. Ce era inainte de asta?

Romania este tara, din Uniunea Europeana, cu cea mai mare crestere economica. Si mai e ceva, cel putin la fel de important: Romania e tara din UE cu cea mai mare crestere a nivelului salariilor. Atentie, nu e o greseala, per total economie cresterea salariilor a fost de 21,2%. Bine, a crescut economica si au crescut si salariile. Nu as vrea sa trec atat de usor peste cifrele astea. Romania are o crestere economica de 10 ori mai mare decat media Uniunii. Nu, nu e o greseala, de 10 ori mai mare. Media Uniunii e de 0,9% crestere. Bine, sunt constient de faptul ca, si aici fac o comparatie plastica:D, diferenta de pret de la Mercedes la Lamborghini e semnificativ mai mare decat diferenta de la Logan la Mercedes. Adica e mult mai greu sa cresti cand ai deja o economie hyper dezvoltata. Atunci important e sa-ti pastrezi cotele de piata si sa nu scazi. 

Ma gandesc totusi ca in afara de economiile foarte smechere, ale celor 4 tari UE membre in G7, mai concuram si cu Polonia, tarile Baltice, Ungaria, Cehia, Slovacia, etc. Daca intre vechii membri UE si noi exista o diferenta clara(ma refer la membri fondatori ai UE, nu la Grecia:D sau Portugalia care traiesc numai din turism si delicatese) recuperam fata de cei noi. Criticii spun ca e din cauza slabei integrari in sistemul economiei globale. Eu nu stiu care e motivul. Sincer, nu am habar. Poate din cauza ca a continuat sa creasca sectorul constructiilor, a continuat sa creasca industria si au continuat sa creasca si serviciile. Poate pentru ca suntem cool sau poate ca nu.

Sunt totusi doua lucruri marunte, doua... greseli care mi-au placut la nebunie. Prima se refera la judecata conform careia cresterea mare a economiei a fost in primele doua trimestre iar apoi s-a oprit. Nu, nu e deloc asa. Cresterea de pe trimestrele 3 si 4 a fost mai mare decat cresterea de pe trimestrul 1. Mai mica decat trimestrul doi care, cu o crestere de 9,3%, e deja fabulos, dar mai mare decat pe trimestrul 1. Dar e ceva care pentru mine inseamna enorm. Citeam la mijlocul lunii noiembrie in The Economist un articol despre cresterle economice in perioade de criza. Si spuneau baietii aia doua chestii. Prima era ca economiile care cresc in perioade de criza sunt economiile sanatoase, bine structurate si care reprezinta in sine un ansamblu echilibrat, apropiat de auto-sustenabilitate. Cu alte cuvinte, suntem cool:D. A doua era faptul ca, prevedeau ei atunci, Romania o sa aiba " a record breaking as well as surprising growth rate of 8.85%" per total an 2008. Vedeti ceva diferit fata de titlul postarii? Nu, nu ma refer la faptul ca in titlu nu e pus %. Nu, nu am aproximat in plus. Romania are, conform datelor pentru semestrul 4 ale CE, o crestere per total an 2008 de 8,91%. Si ce conteaza 0,05-6%. Pentru moral:). Raportat la cresterea medie pt UE, de 0,9%, nu mai pare atat de putin, nu? E bine pentru moral sa auzi ca The Economist a ... cum se cheama asta... subestimat:D economia Romaniei, nu? 

Eu nu ma simt Praslea pentru datele astea. Promit sa ma simt Praslea la anul pe vremea asta daca o sa reusim cresterea de 3,75% prognozata de BNR pt 2009, an de varf al crizei. Deocamdata ma simt ca printul ala din 1001 de nopti, cu amendamentul ca la munca:).

I was born to love this song.



luni, 15 decembrie 2008

C'mon, let's dream for Christmas

E o zi foarte foarte friguroasa afara, dar si inauntru. Un aer conditionat geros insista sa-mi inghete mana pe mouse. Pe langa asta, mi-e somn.

Dar in toata mohoreala asta de luni am dat peste o idee frumoasa. Un magazin online de cadouri prin care poti face donatii unor diferite cauze, de la mediu, protectia animalelor, pana la minoritati. Fiecare lucru cumparat, inseamna o anumita suma donata(mai exact, un procent din pretul produsului). Se cheama charitygift.ro, si am vazut pe acolo chestii destul de dragute. Se schimba destul de repede produsele si e destul de complicat de cumparat dar cred ca o sa iau niste cercei pentru doamnele si domnisoarele de acasa si am mai vazut si-un tricou portocaliu cu o pisica:D. Ar fi o idee buna sa va completati cadourile de Craciun, revelion si altele de aici, si sa ajutati si un copilas sau un cutu cutu in the process. Din cate vad, cauta si voluntari, asta daca aveti prea mult timp liber :). 

Ideea e ca daca noi, uneori, uitam de ce si ce e Craciunul, copiii nu uita, ei si-l traiesc pe al lor, oricat de gri si rece, sperand la cadouri de le Mosu' si la un maine mai cald sau poate la o zi in plus alaturi de parintii lor. So...what do you think?  


Bonus, pentru cei care iubesc sarbatorile de iarna, Craciunul in special:)

Bing Crosby & Frank Sinatra - White Christmas



joi, 11 decembrie 2008

Spiritul Cui?

M-a intrebat azi cineva daca i-am scris Mosului. M-am intrebat si eu daca i-am scris, carui Mos si de ce. Ma indoiesc, sincer, ca am fost atat de bun incat sa merit ce-mi doresc si, cu atat mai mult, cand imi doresc. Am ajuns la concluzia ca sunt totusi sarbatorile si ca e bine ca ne permitem sa ne facem singuri mici cadouri...un fel de anti-depresive sau ceva de genul(cel putin in cazul meu).

Imi planificasem sa fac putina ordine si sa-mi cobor din debara, de pe dulap sacosa cu luminitea si fundite cu miros de Craciun. Si asta nu pentru ca m-ar fi cuprins spiritul Craciunului, ci pentru ca am vazut la cineva o casa impodobita si m-am gandit ca poate ar fi dragut sa fac si eu asta. Dar tot n-am avut chef. Intr-o aseara a saptamanii am trecut cu masina prin centru si am vazut luminitele. Plictisitoooor.

Cand eram mic era, bineinteles, momentul facutului bradului, care ma entuziasma enorm, venirea Mosului, care imi dadea foarte multe emotii, era saptamana aia de vacanta dintre Craciun si Revelion cand in casa mirosea a brad si a tort cu portocale, cand mama si tata erau acasa(alaturi de bunici si stra-bunici) si petreceam toata ziua impreuna. Era frumos, era special, era o perioada cu o emotie aparte, cu un feeling de bine, de ceva.

Acum, in afara de a da cadouri si de a merge cu colinda la fostii profi de liceu(adica la fostul diriginte, in cazul in care ne strangem), nu prea vad alte placeri la Craciun. Nu ma cuprinde niciun spirit, nicio emotie, nimic, nimic. Eventual o senzatie de gol, de lipsa sau de... lipsa de sens. Si-mi pare cumva rau, pentru ca sunt bombardat din toate partile de luminite, de mos craciunite, de fulgi de zapada care ma lasa rece. E ceva neinregula cu mine? Sunt intoxicat de comercialul sarbatorilor sau doar am crescut?

P.S. Pentru cei care nu l-au vazut, va recomand un film misto de sezon: How the Grinch Stole Christmas. Sounds familiar?


dEUS - Nothing Really Ends


miercuri, 10 decembrie 2008

Nimic nou nu s-a intamplat azi



Soarele nu a stralucit mai puternic, vantul nu a batut mai convins, aerul nu a fost sesizabil mai rece, apa nu a inghetat, copacii inca nu au reusit sa scape definitiv de frunze, GM nu a ingitit Crysler, PNL nu a inghitit(cred) galusca, Basescu nu a inghitit PSD-ul. Nimic din toate astea nu s-a intamplat.  S-a intamplat totusi ceva. Interesant chiar.

E o liniste aproape deplina. Putin sau relativ putin de munca, ceva mai mult sport la TV(am luat bataie urat de tot de la Spania si nici nu puteam sa injur corespunzator), lene deplina si o senzatie de prea-plin desavarsita. Si totusi.

Eram in taxi, inainte sa ajung acasa. Cobor si ma izbeste. Era un miros ciudat. Parea ca miroase a ceva cunoscut dar nu-mi dadeam seama ce. Mi-am mirosit instinctiv paltonul. Nu. M-am oprit in mijlocul trotuarului si am deschis paltonul. Nu, tot nimic, nu e de la mine. Adulmec spre cer, usor in dubiu. Ce poate sa fie? Deja eram ofticat. Mama masii. Asta e. Intru in bloc si urc in lift, ajung in casa si las paltonul pe cuier. Ma descalt, si incep sa arunc hainele care pe unde, pe la locurile lor. Ma asez pe canapea, deschid una bucata laptop si ma holbez in ecran la outlook. No new mails to download. Eh. Liniste. Ma ridic si deschid usa de la balcon. Acelasi miros. What the fuck? Devine enervant.

Las usa de la balcon deschisa si ma duc spre baie. Hmmm. Aici nu miroase. Ok. Fac un dush extrem de fierbinte. Nu, nu am devenit sado-maso(mai mult decat eram), pur si simplu nu era apa rece. Ies din dus si merg in dormitor sa-mi caut halatul de baie. Da, stiu, trebuia sa fie in baie. Nu era in baie si cu asta basta. Ma duc in bucatarie. Parca nu mai simteam atat de puternic mirosul ala. In fine. Mananc 2 felii de paine cu feta si ton picant. Bai, ce naiba? Simt gustul mirosului aluia(???). Vorbesc serios. Devine freaky. Ok, am chef sa beau ceva si sa-mi pun hainele pt intalnirea de maine dimineata. Ma duc in dormitor si deschid dulapul. And it strikes me.

M-am prins. Era mirosul si gustul de batranete. Mi-am dat seama cand am simtit mirosul solutiei anti-molii. Mi-am adus aminte de naftalina din sifonierul stra-bunicii, de gustul ciocolatelor chinezesti tinute pentru noi, pentru a avea "ceva bun" de Craciun. Mirosul de purpura veche, pastrata pentru a face un costum bun, de nunta, mirosul aerului imbatranit de iarna, din fata sobei din camera mare, ascultand povesti ale stra-bunicului, de cand se batea el cu rusii, gustul pestelui din conservele Pelican savurate de mine ca delicatese cand eram mic. Good old days. No worries, no stress, basic love and affection si, mai mult decat orice, the feeling of belonging. Suficient. Destule vise. Nimic din astea nu mai e si nici nu o sa mai fie. Absolut nimic. So...

Ce o sa fie azi? Gurile rele spun ca o sa avem Guvern.O sa fie mai frig, o sa joace Roamania cu Ucraina la CEuH, o sa joace Steaua cu Fiorentina in UCL, o sa merg cu super-mult drag si chef de viata la munca(chiar imi iubesc munca, pe bune, ma si culc la ea-la propriu:D), or sa treaca inca 24 de ore mici, scurte. Singura problema e daca vor trece inca 24 de ore de cand sau pana cand...

Si totusi, cele 24 de ore or sa treaca grupat, cuminte, formand zile, pana cand, dintr-o cauza sau alta, nu or sa mai treaca 24 ci 24-n, n (0, 24)N. Simpatic gand, nu? A, da, marea e frumoasa si iarna.



luni, 8 decembrie 2008

Bucatele micute de lapte

In seara asta aveam nevoie de o cafea. Mi-am dat seama ca nu mai am lapte in frigider si am coborat pana la chiosculetul de la parter. Evident ca tanti vanzatoarea m-a intrebat daca nu ma mai duc si eu pe acasa si mi-a zis ca au pizza adusa proaspat, de dimineata. Am dat din mana a refuz si am intrebat daca au lapte condensat, pentru cafea. Mi-a zis, chestie pe care o stiam deja, ca ei vand cafea la dozator dar ca are lapte la pliculet.

Am cumparat cinci pliculete si am urcat in graba cele doua etaje pana la biroul meu. Cafeaua era inca "oarecum calda". Am citit ce scria pe pliculet. Nu pot reproduce din lene. Nu, nu pentru ca era prea mult ci pentru ca era scris in bulgara si mi-e lene sa schimb acum limba tastaturii:D. Nu, nici nu stiu bulgara dar macar am avut bunavointa. Macar era data de expirare scrisa inteligibil. 11.09.09. Deschid pliculetul si, surpriza. Laptele dinauntru nu era lapte praf... era lapte bucatele. 

Din asta se pot desprinde doua concluzii: fie vaca nu a fost aruncata de la inaltimea corespunzatoare fie pliculetul ala a are buba. Il arunc si deschid altul. Guess what? Oricat de ciudat ar putea sa para, al doilea pliculet avea in el tot lapte bucatele. 

Am zis ca merita sa incerc oricum. Pun cana pe plita de la filtru si o las pana se incalzeste. Pun continutul plicului inauntru. Nimic. Nici un fel de reactie. Bucatile de lapte incep sa pluteasca netulburate in cafea. Incerc sa amestec, sa le topesc, sa ...fac ceva. Nimic. Nimiiiic. Nu fac decat sa-mi incleiosez cana. Ok. This is not working. Ce sa inteleg de aici? Ca in Bulgaria se arunca vaci batrane din elicoptere din cauza crizei economice? Well...I don't give a damn. Am coborat la Coffee Right si mi-am baut cafeaua acolo inainte sa se inchida. Era promotie: am primit si o briosa. Criza, deh. Fara lapte bucati.


Deci da (criza e noul roz)


La tv, la radio, pe net, in fata blocului aud/vad de criza. Criza economica mondiala, regionala, nationala si locala, evident. “Criza” ar putea fi numit cuvantul anului, sau al deceniului, ar putea fi imprimat pe tricouri si pe pixuri pentru ca este la moda. Nu stiu exact cat de grava e situatia, dar nu e rau sa facem haz de necaz :D.





Te duci la piata sa cumperi fructe, ceapa, usturoi. Babuta din fata resimte criza (nu stiu exact in ce fel, poate prin ieftinirea produselor). Se cearta cu vanzatoarea si-i spune ca din cauza crizei ea nu poate sa de 1,8 lei pe kg de kg de ceapa. Vrea sa dea 1,5 lei. Femeia are ceapa si la 1,5 lei, ceva mai mica. Babuta nu si nu, ea vrea ceapa de 1,8 lei la 1,5 lei pt ca e criza. Imi explica si mie cineva?

Cand o sa ma fac eu mare si, din nou, cret, o sa ma fac si eu criza. Am vaga senzatia ca e cool. Adica...na, vorbesc despre tine oameni care nu te-au cunoscut si nici nu ar avea cum sa te cunoasca, toti se lauda ca te cunosc numai ca sa scape de anumite cheltuieli sau ca sa obtina fel de fel de beneficii. Plus ca daca esti criza am impresia ca ai un aer de bad-boy. Te vaneaza toti: Banca Mondiala, FMI, G8+Rusia, UE. Esti mai ceva ca Al Capone sau Butch Cassidy si Sundance Kid la un loc. Vor sa te ucida fara mila si sa-ti stinga stirpea. Partea poasta e ca ar vorbi despre mine si libidinosi care au facut bani pe banii mei si, probabil ai tai. S-ar lauda si ei cu mine si m-ar folosi ca pretext pentru a-si dubla averea. 

Ma mai gandesc. Pana la noi argumente inca mai vreau sa fiu criza cand ma fac mare. Doar ca nu am de gand sa polarizez si mai mult si...as vrea sa unesc. Ma apuca spiritul sarbatorilor ceea ce inseamna ca devin depresiv si incep sa ma gandesc la chestii foarte proaste. Happy New Crisis!

sâmbătă, 6 decembrie 2008

Breaking News (Update)

Sa fie o intamplare ca in sectiunea emisiunii 3x3 in care a aparut si Dan Pavel au aparut ipoteze noi si pertinente asezonate cu informati in exclusiviate despre negocierile PD-L + PNL?

Break(ing) My News

Dintotdeauna am avut o fascinatie pentru stiri. Pentru a afla, pentru a cunoaste. Apoi, in timp, ca un hobby secundar, mi-a placut sa incerc sa descifrez mecanismul stirilor, mecanismul demersului jurnalistic in general. 

Acum, in mod destul de ciudat, am ajuns sa am descifrarea stirilor ca job si chiar pasiune. Mi-e drag de nu mai pot sa stau ore intregi sa citesc stiri, rezumate de stiri, sa vad emisiuni tv inregistrate sau live, sa fac tot pentru a descifra limbajul stirilor si oamenilor care apar acolo. E oarecum cool. Ceea ce nu e cool, ba chiar e frustrant, e sa vezi cum se fac stirile in Romania prin comparatie cu alte tari. Par example SUA. 

Ca un experiment, pentru un proiect viitor, am facut o bucatica de monitorizare si pe media din State in perioada de doua saptamani care a precedat alegerile lor. Marea diferenta apare la televiziuni. Ziarele sunt declarat partinitoare sau independente. La noi ziarele sunt partinitoare in functie de publicitatea de stat sau lipsa ei. Cu exceptia a doua-trei ziare situatia e aceeasi peste tot(la noi). Nu e extrem e grav, nu am o problema majora cu asta. Problema mare o am cu televiziunile. 

Televiziunile din Roamania au ceva special: daca te uiti la un jurnal la o televiziune ai toate sansele sau nu recunosti stirile cand te vei uita la un alt jurnal, al unei televiziuni dintr-un alt trust media. Daca te uiti la un "toc sou" la o televiziune ai sansa sa descoperi ca o situatie e de fapt invers decat parea ascultand un "toc sou" al unei televiziuni concurente. In state, daca te uiti le MSNBC, CNN, AbcNews, ESPN News, Fox News sau CBS ai sanse maxime sa te plicitsesti. Motivul e simplu: difera doar fata prezenatoarului, decorul, grafica si, eventual, ordinea stirilor. Foarte putine nuante, foarte putine stiri de nisa. Stirile pe social apar sub forma unor reportaje sau campanii alte postului in cauza. Stirile economice sunt si ele destul de izolate si firave. Se prefera emisiunile de analiza in-extenso  pentru temele de interes.

Care sunt motivele? In SUA televiziunea inseamna specializare. Stirile si analizele se fac fara byas-uri ideologice sau de alt fel. Pentru asta sunt campaniile de presa, pentru asta sunt anchetele sociale si tot felul de alte instrumente care la noi par strangulate. ProTv, care nu e televiziune de stiri, mai incearca asa ceva. Realitatea mai are cate o initiativa civica. In rest nu-mi amintesc nimic. Nu vreau sa par arogant...dar, in general, daca nu-mi amintesc inseamna ca nu au prea existat.

Ar mai fi o problema. Pot sa spun, fara frica de a gresi, ca in ultimele saptamani am vazut toate emisiunile de analiza si toate "toc sourile" de pe televiziunile de stiri(nu ca ar fi pre multe). Am observat o lipsa de competenta si calificare a invitatilor. Pe politic, principalii invitati, in calitate de analisiti sunt, in cazul fericit jurnalisti. In cele mai multe cazuri sunt pseudo-jurnalisti, care au ajuns in bransa prin intamplari si conjuncturi, prin serii de interesese si relatii. Nu l-am vazut la televiziuni pe Dan Pavel, fost profesor al meu, un tip pe care l-am detestat dar care este un analist politic de mana intai. Omul e specializat pe partide politice, pe sisteme de partide si doctrine. Asta face el. Nu l-am vazut de Daniel Barbu, probabil cel mai important reprezentant, alaturi de Cristian Preda, al scolii de stiinte politice romanesti(in masura in care putem sa vorbim despre asa ceva). Cristian Preda, un tip care stie cam tot ce e de stiut despre stiinta politica, a aparut prima data la o televiziune, surpriza, joi, pe 4 decembrie. Cristian Parvulescu, asemenea. Evident, exemplele pot continua.

Concluzia e jenanta pentru televiziunile din Romania. Primul care a vorbit de doua luni incoace de sistemul de partide din Romania a fost, miercuri, Cristian Preda. In doua luni de zile nu s-a gasit nimeni care sa spuna cum se impart in mod real fortele in Romania si cum se pot face aliantele, pe ce baze. Primul care a atras atentia asupra faptului ca sistemul asta de partide era anticipat de cand s-a votat noua lege electorala a fost Cristian Parvulescu. Pentru mine e clar ca lipsa de informatii reale, palpabile si argumentate e una acuta. Si mai e ceva: informatiile care sunt prezentate se pierd intr-un melanj de pareri incomplete si prea putin avizate cu speculatii nejustificate. 

Love this song. Nu ma pot abtine sa nu vi-l pasez.


vineri, 5 decembrie 2008

Midnight Prayer(Time Out)

Unele zile sunt pur si simplu proaste. Pline de oboseala, cu vreme urata si vesti din cele mai proaste. Cu dezamagiri, cu amintiri care sfasie si cu muzica ce, teoretic, ar trebui sa duca gandurile spre un rasarit mai frumos. Muzica. 

Astazi o bucata de muzica s-a terminat. De astazi nu o sa mai existe speranta de a o vedea, auzi si trai live pe Anca Parghel. A murit in dimineata asta la Timisoara. E ciudat sa vezi cum un om se incapataneaza sa traiasca, sa dea viata, sa fie plina de viata si sa umple de viata. E pur si simplu frumos. 

Destul de ciudat cum functioneaza memoria. Imi aduc aminte ca de Anca Parghel am auzit de la Cristi Juncu. Era prin anii '90 la Tg-Jiu. Cristi Juncu era un regizor semi-debutant, teatrul din Tg-Jiu functiona in Casa de Cultura a Sindicatelor si nici nu stiu daca era Teatru Dramatic. In fine. Detalii. Cert e ca am vazut o piesa pusa de Cristi la Tg-Jiu, mi-a foarte placut muzica(sau parte din muzica), l-am intrebat de anumite secvente de muzica si mi-a zis de Anca Parghel. Nu pot sa spun ca am fost un mare fan. Am vazut-o de doua ori live. O data in Green Hours cu niste americani si a doua oara in Art Jazz cu Johnny Raducanu. Show, jazz, muzica. Cu asta am ramas. Nu e genul de muzica pe care o asculti zi de zi, nu e genul de muzica pe care o simti in fieare zi, nu e nici genul de muzica ce se vinde bine. Anca Parghel facea un gen de muzica ce trebuia simtita, care isi avea viata si momentul ei, pe care nu o puteai chem sa te ajute si care te imbratisa cand aveai nevoie. Presupun ca nu degeaba era comparata chiar de americani cu Ella. Am un sigur album al ei. Cumparat la reducere, cu 9,9 lei, de la Carturesti, iarna trecuta. Midnight Prayer. Scos in '96, re-masterizat in 2004. Cam atat. 

E neplacut sa stii ca un om care iti placea pentru un motiv sau altul nu mai e. Chiar daca nu l-ai cunoscut, chiar daca ii stiai doar imaginea si creatia(si astea destul de aproximativ). Imi placea sa ascult, din cand in cand, nici rar, nici des, melodii ale Ancai Parghel. 

Ma intreb cum e sa invingi cancerul o data, sa invingi cancerul de san, si sa te invinga un alt cancer. Mi se pare, omeneste vorbind, prea mult. Poate gresesc, poate asa trebuie sa fie oamenii testati sau poate ca numai cei buni dintre noi sunt testati in felul asta sau alte feluri, chiar mai crunte. Nu stiu. Cert e ca, de astazi, cei care au ratat-o pe Anca Parghel live vor trebui sa astepte, probabil, cateva vieti pentru a vedea un spectacol atat de complex, rafinat si chic. 


joi, 4 decembrie 2008

Doua probleme cadou de Mos Nicolae

Ca de fiecare data in ultimii ani(2 ani) cand se apropie un set de sarbatori, fie ca e vorbe de Paste si ziua mea, fie ca e vorba de sarbatorile de iarna, pe mine ma apuca problemele. Acum sunt, ca sa zic asa, de sezon. 

Problema 1
L-am auzit azi-noapte, spre dimineata, pe dl Patriciu vorbind. Era pe la o emisiune la Realitatea. Nenea asta, cu toate smenurile pe care le-a facut el, cu toate combinatiile legale si mai putin legale, m-a facut sa-mi aduc aminte de ce am votat de fiecare data pana acum PNL. Mi-a adus aminte de ce inseamna liberalismul ca doctrina, mi-a adus aminte de ce ar trebui sa insemne dreapta in ansamblul ei ca si orientare, ca si sistem de valori. Gandind ca un liberal, simtind ca un liberal, gaseam sens in tot ce spunea Patriciu, uneori intuiam ce vrea sa raspunda la o intrebare si imi speram a nu am gresit ramanand fidel PNL.  Nu, ziua nu a continuat cum incepuse. Am ajuns de dimineata la munca si, ca de obicei, mi-am facut cafeaua, am dat o generare in SKnow si am iesit la o tigara. La intoarcere al deschis contul de pe Mediafax. Era deja ora 12. Dl vicepresedinte(ca sa nu scriu sub-presedinte) PNL, unul din multi care au beneficiat de legea uninominalului pe care tot PNL a trecut-o prin parlament(si pe are acum o ataca vehement), seniorul Crin Antonescu, afirma ca PD-L nu e o varianta fezabila pentru guvernare, ca nu sunt de incredere si sa singura varianta de guvernare pentru PNL e... ati ghicit, PSD. Imi pun mainile in cap(la propriu) ma ridic de la birou, il iau de mana pe Ionut si il chem la o tigara. Ionut nu fumeaza. Fumez eu si pentru el. Il intreb daca am vazut bine, daca e o greseala in site la Mediafax, daca e cumva o tenta care imi scapa. Da din cap a negare si ridica din umeri. Terminam discutia concluzionand ca ne doare capul. Eu plec spre redactia de stiri de la Realitatea. Le cer un permis de arhiva si merg la arhiva video. Ascult declaratia pe viu...poate, poate e ceva ce-mi scapa. Nu, nu e nimic. Exact asta spusese Antonescu, fara putinta de tagada, fara echivoc, fara dubiu, fara nuante. Clar, raspicat: PSD= da, PD-L=nu. Presupun ca istoria nu mai inseamna nimic, doctrina nu mai inseamna nimic, nici macar istoria recenta nu mai inseamna nimic. Faptul ca PSD...chiar e urmasul PSD-ului de la 1946, faptul ca unul dintre greii PSD e Ion Iliescu, faptul ca PSD e probabil cea mai corupta structura politica de conceput, faptul ca PSD mai e aliat si cu PC, faptul ca PSD e un partid eminamente de stanga pe cand PNL se revendica de la dreapta, toate astea sunt bune de dat uitarii in fata orgoliului nemasurat si disperarii unei gasti de baietasi tineri care mai au chef sa se joace de-a stabii inca 4 ani. Calculele sunt simple. Ei vor puterea in conditiile lor. Cum o pot obtine? Doar alaturi de PSD, sacrificand doctrina lor si pastrandu-si posturile. Simplu ca "buna ziua", nu. Nu mai scriu despre felurile in care e gresita alegerea PNL. Mi-e suficient sa ascult ce se spune, sa vad ce se gandeste incat sa-mi vina o greata suverana. Imi aduc aminte obsesiv de un singur lucru: 1946, PNL, PNL Tatarascu...al cui urmas e PNL Tariceanu? Cati dintre marii PNListi se rasucesc in mormant?. O sa aflam in cateva zile. 

A doua problema
Nu mai suntem in campanie electorala. Se vorbeste in continuare ca si cand camapania continua. Deciziile sunt tot ca si cand suntem in camapanie. Ce o sa faca ...Tariceanu daca taxa-minune introdusa azi o sa treaca de parlamaent si el o sa fie inca la guvernare? O sa faca inca o taxa. O alta taxa. Inevitabil. Inconsistenta si inconstienta ne omoara.

Acum ma pregatesc de declaratiile lui Basescu. Ce inseamna asta? Imi iau un distonocalm si ma mut la televizorul de pe hol unde sa pot fuma. Bafta Romania, altfel nu o sa avem parte de succes.

P.S. Din ce vad se pare ca partidele din Romania au mari dificultati in a se adapta la sistemul "2 si 1/2" care se prefigura de cand a fost votata legea uninominalului. Sa inteleg ca pentru partidele noastre strategic forecastingul se face tot la restaurant cu whiskey-ul in mana?

miercuri, 3 decembrie 2008

Sictir

Eu am castigat alegerile pentru ca am cele mai multe voturi. Ba nu, eu le-am castigat pentru ca am mai multe mandate. Nu, nu, nu, eu le-am castigat pentru ca voi amandoi preferati sa faceti guvernul cu mine. Ei bine nu, nu asa se face. Votul popular s-a incheiat cu victoria PSD. Redistribuirile le-a castigat PD(-L). PNL nu a castigat nimic deocamdata. La fel cum nici PSD si nici PD-L nu au castigat alegerile. Alegerile le castiga cine face guvernul. De asta participi la alegeri, ca sa faci guvernul, asta inseamna sa castigi alegerile.

Daca eu inteleg bine sistemul de partide rezultat dupa aceste alegeri(si as crede ca-l inteleg) suntem intr-un clasic 2 1/2. Adica doua partide mari si un "swing party" care mediaza guvernarea. Ceea ce PNL nu intelege e faptul ca un swing party nu da premierul, nu da in totalitate programul de guvernare si nu pune bocancul pe grumazul partidelor care impreuna ajung pe la 70% in parlament. Te duci, negociezi si cedezi. Asta daca nu vrei sa mergi direct in opozitie.

E simplu. Intr-un 2 1/2  se fac destul de des guverne minoritare. Ce inseamna asta? Ca PNL nu ar trebui sa faca atata caz de afinitatea aratata de PD-L si PSD ci ar trebui sa puna capul in pamant si sa vada ce pot sa obtina din situatia data. Daca nu le convine, sa mearga in opozitie, fara tragedii si telenovele. Nu mi se pare dificil. Nu cred ca ai cum sa ceri garantie un premier cand ai abia 60% din mandatele pe care le partidul caruia ii ceri acest premier. Mai mult, nu poti sa ceri garantie un premier cand presedintele care numeste premierul nu iti apartine.

As prefera sa nu se ajunga la un guvern minoritar dupa cum as prefera sa nu vad o alianta PNL-PSD. Asta ar fi o tragedie pentru logica mea politica si ar insemna ca, oricat de greu mi-ar veni sa gandesc asta, singurul partid fidel doctrinei(pe care nu o discut) pe esichierul politic actual e PSD. Toxic. Sa merg mai departe? Nu am de ce. Concluzionez simplu: 1/2<>1. Numai bine si Guvern cat mai repede.

miercuri, 26 noiembrie 2008

Visand...

E dubios faptul ca imi vine sa scriu pe blog la ore din astea cand am destul de mult de munca. Partea proasta e ca am avut o micro-revelatie. Nu stiu cat de corecta e si sansele sa aflu sunt minime. Ma gandesc printre dinti, cu ardoare si pasiune ca mi-ar placea ca Romania sa fie guvernata de niste oameni care sa nu aiba ca princpial scop iesitul in fata si puterea. 

Citeam intr-un ziar national ca PDL si PNL contempleaza o alianta pentru guvernare. Cine a indraznit sa propuna asta?...oameni care nu ies prea mult in fata. De ce? Pentru ca cei care nu ies in fata realizeaza pericolul in care ne-am afla daca unghiul (unghi pt ca sunt doar doua partide si atunci nu e nici triunghi nici patrulater...e doar un amarat de unghi)  rosu(PSD+PC) ar ajunge la guvernare. Poate ca atunci cand nu esti teribil de preocupat de felul in care iti sta cravata  sau suvitz si esti mai preocupat de felul in care o sa rezolvi problemele celor care sunt plimbati din somaj in somaj, de problemele celor care mor prin mine falimentare doar pentru ca altii sa-i indeplineasca tot felul de capricii si fite, de problemele mele, pana la urma si de problemele celor care nu vor sa faca un copil pentru ca nu stiu ce sa faca cu el dupa, nu stiu cum sa-i asigure un viitor sau cum sa i-l pregateasca intr-o tara care pare lipsita, momentan de un sistem solid de valori...ca sa nu mai vorbim de un sistem unitar de valori, poate atunci poti sa schimbi ceva, sa faci ceva bine, sa faci lucrurile pentru care ai fost ales. 

Nu m-am considerat niciodata un nationalist dar nu pot sa nu observ ca ne lipseste cu desavarsire orice urma de constiinta nationala. Nu avem obisnuinta de a actiona unitar, nu avem obisnuinta de a ne considera un tot care poate lucra impreuna. Nu intelegem mecanismele economiei de piata si fiecare ceata isi are propria lege, propriul interes nesacrifiabil si imediat...si asa mai departe.  Ce legatura are cu ce spuneam mai sus?... simplu. Daca nu ne uitam la eticheta hainei pe care o purtam, daca incetam sa cautam dvd-playerul in scaunul masinii pe care o conducem(de parca am avea 4 ochi dintre care doi ca melcul, pe cornite),  daca ne multumim cu a fi ce suntem si ce putem sa fim, fara sa incercam sa fim zmei cand suntem de fapt mielusei, daca ne invatam fiecare rolul si ni-l facem bine, atunci, poate atunci o sa mergem inainte si o sa facem ceva...sau poate macar o sa simtim nevoia sa facem ceva unii pt altii. De asta imi place dezordinea nestudiata a lui Antonescu, de asta imi place alura de om deranjat de la munca a lui Blaga la conferintele de presa, de asta imi place sa nu-l vad pe nenea oricare minisru la televizor ci sa-l stiu la Guvern, storcandu-si creierii pentru mine, eu care-i platesc salariul cu 4 cifre in euro...si prima cifra nu e 1...si din cate stiu nici 2. In fine. Asta visam eu in dimineata asta, citind un raport pe politic. 

Mai e ceva. Am observat o deosebire esentiala intre noi ai americani. Acolo amaratilor le pasa de mai amarati. La noi...chipurile, bogatilor de pasa de si mai amarati. Realitatea e... realitatea de la noi e ca nimanui nu-i pasa decat de el si de imaginea lui. Restul sunt accesorii in atingerea unei imagini cat mai .... curate. 

Foarte fiert si frustrat fiind nu vad altceva mai bun de facut decat sa ma intorc la munca mea. Sa incerc sa-mi fac bucata de munca, utila sau mai putin utila, dar a mea. Like right now:). Buna dimineata Romania, oriunde te-ai afla.

P.S. Nu-mi pot refuza placerea de a imparti ce am ascultat toata dimineata, adica o singura melodie Muse- Starlight (HAARP DVD: live @ Wembley). Enjoy

joi, 20 noiembrie 2008

Care Mos Craciun?

Ma gandeam ieri la niste chestii. Poate ca e adevarat ca prostia e un dar sau poate ca e un dar numai cand te si falesti cu ea. Imi vine iarasi sa critic lipsa de aptitudini sau foamea guvernantilor dar sunt mult prea sictirit si pentru asta.

Dupa ce nenea Base a decis ca e cazul ca un presedinte de tara sa se dea cu Loganul, a sosit clipa ca si Nenea Moliceanu sa-si loveasca din nou copiii lui Frankenstein. Face el frumos taxa de prima inmatriculare, face, cu chiu cu vai, din taxa de prima inmatriculare taxa de mediu. Se gandeste(sau mai bine spus, il gandeste Comisia Europeana) sa schimbe formula taxei de mediu intr-una cel putin bizara. Bun. Ce face ieri onor Guvernul? Well... ce stie cel mai bine: isi taie, cu gratie, ce-i drept, scandura de sub picioruse. Cum? Simplu: anuleaza taxa de mediu pe timp de un an(evident, pe motiv de criza economica). Dar nu oricum. Daca taxa era si pana acum discriminatorie...a zis un nene sa o faca si mai si.

Nu o anuleaza pentru toate masinile, o anuleaza doar pt cele noi, cu capacitate cilindrica sub 2000 cmc. Nici nu ma pot gandi exact in cate feluri asta e o ineptie. In primul rand...contravine pricipiului enuntat de ACELASI Guvern pt taxa de mediu. Iepurasii de ei ziceau ca taxa descreste cu varsta masinii pt ca masinile mai vechi or sa fie mai putin timp in circulatie, deci, pe o logica tipic Vosganiana, or sa polueze mai putin decat cele noi.

Principiul era in sine imbecil. De ce? Pentru ca o masina noua, euro 5 sau euro 4 polueaza in, sa zicem, 15 ani cam cat una euro 2, la mana a doua, in 5 ani. Ce inseamna asta? Simplu: pe durata vietii ei normale sau chinuite o masina noua polueaza cam de doua ori mai putin ca un jaf adus de afara. Ehm...bun. Principiul era gresit. Ce au zis? Daca tot e gresit...nu ne permitem sa anulam taxa de tot, nu ne permitem sa pierdem taxa ca sursa de venit, nu ne permitem sa dam banii inapoi lumpeneilor care au platit taxa. Ce facem? Simplu: contrazicem principiul de baza al taxei, contrazicem si mai flagrant decat pana acum regulile de nediscriminare si suspendam taxa cam cum ne casuna noua.

Facem un calcul:). BMW are fix doua motorizari sub 2000 cmc. Mercedes are 3. Jaguar nu are decat una. Si aia euro 5, deci scutita oricum de taxare. Volvo are 4. Saab are doua. Daca ma gandesc la Crysler, e drept, masini americane, dar fabricate in UE, e nasol. Crysler are 1 mare si lata. PSA are cate? 6-7-8-9? Nissan-Renault are cate?...tot am asa? Da, cam asa. Na, as fi rau daca nu as spune ca toti constructorii mainstream sunt in aceasi situatie. Ideea e ca practic piata e impartita in doua prin noua masura. Semnalul e clar: va luat masini slabute si ieftine sau dati bani in plus Guvernului pt insolenta.




So...dragi vecini de spatiu Carpato-Danubiano-Pontic, noi suntem speciali. Faptul ca in mod normal baietii de la Comisie nu ar trebui sa accepte ineptia lui Calinel nu schimba masura in care ohordonanta asta e cretina. Nu schimba faptul ca suntem intr-o perioada in care criza e mai mult decat orice un lite-motiv, un nou roz. Criza e peste tot, in toate si in toti, criza e mare, e urata si ne papa daca nu facem ceva.

Bun, facem ceva, e totul in ordine, dar ce? Nemtii ce fac? Pai na, ei e mai prostii ashea. Vine Opel la ei si le cere 6-7 miliarde de euro. Se duce ditai delegatia de la Opel, de la mama lor, GM...in fine, alai mare alai, la Dna Cancelar. Si se roaga, o implora, cad toti in genunchi si cersesc neste miliarde de euro. Doamna se uita cu drag la ei, mai ca scapa o lacrima, da sa semneze garantia pe care o cereau baietii dar se uita intr-o parte, nu stiu exact care. Se uita la neste baieti care se numeste consilieri. Si baietii aia ii fac semn discret...sau mai putin discret: "nt nt nt cucoana. ce te apuca, ti-e prea bine? Sezi usurel ca mai ai neste baieti care face si ei masini...si deh, daca le dai astora, trebuie sa le dai si alora. Ai idee cam cat ar fi nota de plata per total? 40-50 de miliarde de euro. Asa ca mai bine pupa-i pe frunte si trimite-i unde-or vedea ei cu farurile lor". Si ce a facut tanti Cancelar? I-a pupat pe frunte. De ce? Pentru ca societatile private din Germania, desi fac parte dintr-un domeniu strategic, sunt societati private. Ce face "liberalul" Tariceanu? NIMIC liberal. Baga putin mana in buget ca sa dea unor baieti(printre care si el). Si asta pentru a e criza si trebuie si noi sa o ajutam cumva sa se adanceasca.



Concluzia mea? Daca asta e liberalism si guvernare... vreau la comunistii de nemti sau altii de felul lor. Si daca Mos Craciun de noiembrie aduce astfel de cadouri...prefer sa muncesc pana in decembrie ca sa miros bradul, sa ma joc cu cainele sa mananc "porcariile" facute de ai mei si sa ma gandesc departe.

marți, 18 noiembrie 2008

Hei hupe-te romane

Citind la mai ieri despre romanii pusi in fata realitatii crude a pietei libere si a diferentei de calitate dintre produsele si serviciile noastre si cele de peste hotare, mi-am amintit de un mass primit azi-noapte pe mess. Poate l-ati primit si voi:

“Cumparati Made in Romania tot ce se poate, de la orez pana la chestii de uz casnic. Nu ma refer ca trebuie sa cumparam Logan, daca vrem si avem bani de Mercedes, dar, producatorii nostri au dificultati sa exporte acum. Cu cat mai multi vor cumpara produse romanesti, macar pana trece criza, cu atat mai mult vor avea de lucru romanii din putinele fabrici care mai produc ceva in Romania si vom trece mai usor peste criza. Cumparand un produs romanesc se platesc impozite, salarii, chirii, dobanzi. Nu poti sa le cumperi pe toate din afara, dar atunci cand poti alege … Ajutand Romania, ne ajutam pe noi insine !!!”

Intai m-am intrebat de unde a pornit hei rup-ul asta patriotic. Apoi m-am intrebat de ce ma enerveaza. Tin la valorile romanesti si imi doresc ca lucrurile sa mearga bine in Romania. Am incredere in unele produse romanesti, cum ar fi cele cosmetice sau cele alimentare, mult mai mult decat in cele importate de import. Dar asta dupa ce le-am testat si pe unele si pe altele si am tras singur concluzia. Cred ca e cazul sa incurajam calitatea intr-o lume din ce in ce mai plina de produse proaste si foarte proaste.

Dar hai sa cumparam chestii din SUA, ca daca economia americana merge bine, ne merge tuturor mai bine. De ce sa fim egoisti? Sa ne gandim la binele mondial, al copilului flamand din Kenia, de ce nu? Doar pana trece criza, dup-aia puteti reveni la obiceiurile consumiste normale…

Si daca tot am inceput, va rog sa inchideti lumina, doar pana trece incalzirea globala!

Voi raspundeti apelului la solidaritate romaneasca (pornit probabil de la un tip foarte plictisit la calculator :D)?

P.S. Traian Basescu: “Eu circul cu o maşină Volkswagen. De mâine, vă asigur că voi merge cu o maşină Dacia. Tot de mâine o să mă uit de zece ori când mă duc să fac cumpărăturile să cumpăr roşii româneşti, lapte românesc, unt românesc. Aşa, fiecare din noi putem ajuta chiar economia nostră” (realitatea.net)

Sa inteleg ca tipul plictisit de la calculator lucreaza la administratia prezidentiala?

luni, 17 noiembrie 2008

Lumile lui Tariceanu

M-am abonat la blogul lui Tariceanu. Ca doar e premier, as vrea sa stiu ce are de zis. Pai, mai nimic nou. Texte de campanie si blamari repetate ale “Stangii”.

Intr-o recenta postare, vorbeste despre doua lumi.

“Una este lumea reală, în care suntem conştienţi există o criză financiară şi acţionăm cu responsabilitate şi precauţie. (…)
Cealaltă este o lume imaginară, în care nu există nici o criză şi în care se pot acorda creşteri salariale de 50%, peste noapte.”

Tariceanu traieste el insusi in doua lumi. Una imaginara, in care se poate da liberal dupa ce Guvernul pe care il conduce a luat o caruta de masuri de stanga pentru sustinere in Parlament, in care unii din ministrii sai au votat legea cresterii salarile pentru profesori.

Si lumea reala, in care Tariceanu isi face campanie din inertie, pentru simplul fapt ca este campanie. Nu pentru ca ar mai trage speranta la prea multe voturi. In lumea reala, Tariceanu vede in criza economica si situatia cu salariile o gura de aer de care profita. Pentru ca nu iti trebuie decat ceva bun simt sa-ti dai seama, ca, intr-adevar, economia nu poate sustine asemenea cresteri salarile si de frica celor care ar putea lua masura asta vei vota PNL-ul. A, stai, am intrat iar in lumea imaginara.

De fapt, exista lumea cuvintelor, in care politicienii sunt specializati, dar e o lume volatila si plictisitor de repetitiva. Si mai e lumea faptelor, care arata ca un desert in care cauti zile intregi autostrada care e atat de prost facuta ca e posibil sa o ratezi. Uneori dai peste un steag UE, care-ti mai tine de umbra, dar atat. Si alteori te lasi pacalit de mirajul oazelor de campanie electorala.

duminică, 7 septembrie 2008

Intrebare

Avand in vedere ca uneori unele lucruri care nu s-au intamplat genereaza emotii, e posibil ca acele emotii sa nu fie doar o anticipare si o speranta pentru ce o sa fie ci ele sa fie chiar, printr-o curbare a timpului fizic(pentru ca cel emotional sigur nu e liniar), amintiri superbe(dintr-un aparent viitor) care sa ne faca sa ne dorim mai mult?

vineri, 18 iulie 2008

Dimineata

Azi am avut o experienta cel putin interesanta. Uitasem cum e sa te trezesti de dimineata. Nu, nu sa fi treaz dimineata, ci sa te trezesti dimineata. Foarte devreme. M-am culcat pe la doua azi-noapte si la Bucuresti planuisem sa plec abia pe la 12 deci nu aveam motive sa ma trezesc atat de devreme. Totusi, la ora 5.56 ma holbam in ecranul mare si gol al laptopului lasat peste noapte sa o astepte.

M-am ridicat din pat cu gandul de a vizita toaleta. Camera mea se afla la capatul celalalt al holului fata de toaleta, care la randul ei se afla la vis-a-vis de terasa unde mi-am petrecut noptile si parte din zilele de aici. Usa terasei era deschisa si am fost "lovit" de ceva ciudat. Un aer rece si tare, neasteptat de rece si neasteptat de tare. M-am intors in camera, am luat laptopul si doua pliculete de ness din rucsac (presupun ca e definitoriu pentru mine sa port mereu ness in rucsac). Am dus laptopul pe terasa si am coborat pana la bucatarie pentru a lua o cana si o linugurita, apoi am urcat la frigiderul de sus si mi-am luat sticla de colo. Nu am avut rabdare sa-mi fac nesul altundeva decat pe balcon pentru ca ma chema Dimineata.




Soarele cred ca abia rasarise si se ascundea dupa niste bloculete iar aerul era absolut fabulos. Nici urma de sunet in afara de cateva pasarele care harjoneau prin ciresul de langa casa. Suficient de ciudat, nu eram adormit deloc in ciuda celor patru ore de somn si simteam nevoia apasatoare sa ascult o melodie. Roberta Flack - Killing Me Softly. Nu stiu de ce. Pur si simplu. Nu mai ascultasem melodia asta de mai mult de un an. Ciudat. De obicei cand mi se naste fixatia de a asculta o meodie, o ascult de "n" ori pana cand ma satur de ea. De data asta am asculat melodia o singura data. In timp ce imi verificam casuta de email m-am plictisit de Roberta. Rarissim. Alt+Tab, ajung pe Winamp, apas "J". Tastez "Robbie Williams - Feel". Si aud muzica. Destul de interesant. Asta era. E prima data cand imi zboara gandul. Se duce direct la Ea.

E ora 6 fix. Ma ridic din fotoliu si ma aplec putin peste balustrada terasei. Se vedea fain de tot dealul Targului. Acolo mergeam la sanie cand eram mic. Acolo imi gaseam, mai apoi, in liceu, linistea cand aveam probleme in dragoste si la poalele lui am inceput acum putin mai mult de un an una dintre cele mai groznice nopti din viata mea.

Ma intorc langa fotoliu si Robbie inca mai canta. Imi aprind o tigara, deschid cele doua pliculete de ness si le vars in cana. Adaug un strop de cola. Ador acel sunet de....fierbere intensa. Amestec si continui sa adaug cola. E ok, nessul e gata. Sorb si trag un fum din tigara. Observ in dreapta peste casa vecinilor ca luna inca se mai intuia. Luna plina. Fusese superba azi-noapte. Ma uitam la ea in timp ce-mi citeam cosmarul tastat de Ea. Azi-noapte Luna imi parea singurul punct fix de care sa ma pot agata. Acum palea la aparitia soarelui. Cred ca asta ar fi fost momentul in care El ar fi redevenit om iar ea Soim. Imi aduc aminte de ochii ei dintr-o poza vazuta acum ceva vreme. Imi sting tigara si ma tolanesc in fotoliul mare si vechi. Las capul pe spate si ma gandesc la ziua de azi. Am destule chestii de facut.

Se termina melodia si incepe Angels. Un gand rebel imi trece prin minte: "cine are nevoie de ingeri? de ce ar avea cineva nevoie de ingeri cand suntem inconjurati de oameni?". Raspunsul taios vine in acelasi gand:"pentru ca fara ei, fara ingeri, viata ar fi cu totul anosta si lipsita de sens, pentru ca avem nevoie sa credem in ceva mai bun pentru a merge inainte si pentru ca sunt simbolul imbinarii intre celest si teluric"...

Pe strada trece o masina si vraja se termina. Incepe ziua. Ne vedem din nou sub aceeasi luna, iubita mea.

joi, 3 iulie 2008

Deci DA, deci

Deci da, m-am hotarat sa ma gandesc de azi la cum ar fi daca ar fi...nu. Gresit, la asta ma gandeam pana azi, pana ieri...no, you get the point. De acum ma gandesc la cum o sa fie.

Pai da, ca de azi stiu ca o sa fie, pentru ca am ajuns sa inteleg ca Ea exista. Cacat. Poate nu am gasit-O inca, poate am gasit-O si am ratat-O...poate am tecut pe langa Ea pe strada si nu i-am dat atentie. Naiba sa mai stie. Problema e ca am ajuns in puctul in care nu-mi permit sa cred in mai putun decat Ea si ca banalitatea oricarui alt desen pe un oricare alt tapet nu ma atrage in niciun fel.





Adica da, e ok, e ok sa cred ca Ea exista, dar nu vreau sa creez o schisma intre realitate si imaginar. Doar in imaginatie poti sa gasesti o Ea perfecta, si sa O si modifici in functide de nevoile de moment. In realitate ne multumim cu ce primim si asta se traduce prin "Ea cea perfecta pentru mine". Ca sa citez dintr-un mare clasic in viata: "Eu nu vreau sa fiu perfecta, vreau doar sa fiu cel mai bun om, care pot sa fiu". Superb spus. Exista totusi si un mare flaw. Daca vrei sa fi perfect comiti fapte imperfect pe drum, nu cantaresti fiecare pas si nu planifici, pentru ca Perfectiunea, ca si Gratia sunt stari de spirit. Perfectiunea e o stare care vine din interior, care purifica si care este paralela oricaror ganduri murdare.

Ce avem pana acum? Un exercitiu de imaginatie, o stare si...sentimente, multe sentimente care invadeaza teribil de trivial un suflet. Al meu, al tau... al celui care e dispus sa fie perfect pentru un altul si care e dispus sa gaseasca, la randu-i, acea bucata perfecta. Eu deocamdata nu sunt perfect pentru nimeni. Nici macar pentru mine. Dar stiu doua chesti mari si late. Pot sa iubesc mult si constant...si fara .... prejudecati...si mai apoi... cred ca sunt momente de extirpare a tuturor neuronilor...cand pot sa fiu si iubit. Sa le spunem... BLISS.

Dar asta e un text vesel si care ar trebui sa ma faca sa zambesc la final... asa ca: "Cum gaseste un cioban o oaie neagra pe munte?/ Acceptabila."

miercuri, 2 iulie 2008

"Mă doare'n cur"

De ceva vreme mă gândeam cu e să te doară în cur de toate şi de toţi. Eu nu mi-aş putea imagina o astfel de situaţie în ceea ce mă priveşte. Deşi...


Stau să mă întreb... de ce să nu mă doară în cur? Adică ... ce mă ţine de la a dezvolta o durere suverana în cur? Ce mă ţine de la a deveni un inapt sentimental şi un cinic?

Mi-am luat destule frâne, am privit cum alţi oameni care nu meritau asta işi iau frâne. Am constatat în multe situaţii ca viaţa e de căcat şi ca oamenii sunt de căcat. Cu toate astea refuz cu obstinaţie să suport durerea în cur. Prefer să suport dureri de cap, prefer să suport dureri de suflet, prefer chiar să suport dureri fizice... înainte de a suporta durerea în cur.




Mi se pare că atunci când te doare cu adevărat în cur...persoana sau lucrul sau... în fine, acţiunea de care te doare în cur... sunt cumva perimate. Sunt cumva moarte de la sine iar durerea în cur e doar o consecinţa a ... acelui deces, a acelui van care s-a creat între mine şi ... obiectul durerii în cur.

Adică... nu ştiu, mie mi se pare greu sa te doară în cur de o persoană "vie", de o persoana care salăşuieşte cumva în tine, de o persoană care poate să te ţina treaz, poate să te facă să te simţi, la rândul tău, viu. Bine, recunosc, poate e ură, poate e dragoste, poate e compasiune, dar sigur e ceva. La fel si cu fotbalul, sau cu alte sporturi care te interesează, nu poţi să ramâi indiferent. Da, poti să rămâi indiferent la alt nivel. Poţi sa refuzi să cunoşti o persoană, sau să te temi de ce ar putea ea să-ţi facă şi să o indepărtezi .... pentru că aşa se face, asa e cel mai usor, aşa e...cel mai comod. Dar nu e cel mai frumos lucru să iei o peroana posibil incomodă şi să încerci să o cunoşti, să-i iei măsura, să vezi dacă ti se potriveşte? Şi mai mult... nu e cel mai frumos lucru să... să faci acea persoană incomodă parte din tine şi parte din sufletul tău? Şi chiar dacă nu explorezi, totuşi iei o decizie, asta însemnă că premeditezi durerea în cur, că nu e naturală, că nu vine de la sine. Că o creezi ca pe un adăpost în faţa unor temeri… ca un paravan ridicat deopotrivă în calea fericirii şi nefericirii.

Naiba mai ştie, cert e că durerea în cur nu e o soluţie aceptabilă... după cum spuneam... e mai curând o formă de ucidere a unor posibilităţi, şi, da, aş vrea sa pot să le ucid pe cele greu accesibile şi dureroase... dar sufletul meu nu poate să lase asta să se întâmple.

sâmbătă, 28 iunie 2008

za pazal

imi cer scuze anticipat pentru lacunele din aceste text:), pentru nefolosirea din comoditate a majusculeleor si alte chestii care ar putea provoca dezgustul.

Am promis unei amice acum ceva vreme ca o sa incerc sa scriu ceva pe blog despre descompunere moleculara sau recompunerea moleculara...ceva de genul asta. Nu-mi aduc aminte exact si nici nu am dispozitia sa caut prin arhiva...o sa scriu despre amandoua.





avem doua molecuuuule...si niciun chef sa vorbim despre ele. Se descompun si se recompun in conditii date, necunoscute mie. asta e tot. ce si de ce fac...nu as spune ca este peste puterea mea de intelegere...dar este peste cheful meu de intelegere. bun, am scris despre asta. acum hai sa scriem despre pazal.

pai nu sunt mare fan pazal:). chiar nu sunt. poate daca as avea rabdare as fi fan pazal. dar cum rabdarea e lucrul care imi lipseste cu desavarsire...presupun ca niciodata nu o sa fiu fan pazal. bun. si totusi am o dilema. ma simt ca prins intr-un pazal si nimic si nimeni nu ma poate scoate de acolo...bine, ma poate scoate cineva...reresia ca o sa fiu scos de acolo. well...se pare ca nu am norocul asta si se pare ca o sa raman acolo.lativ simplu comparat cu mintea umana per ansamblu, al dracului de complicat raportat la situatie si la disponibilitatile de a face asta. foarte funny as spune. nu de alta, dar pentru o clipa am avut imp

nu as putea spune ca e neplacut. e...mai curand toxic...cred ca asta e cuvantul. nu te omoara pe loc, poate nici nu simti...dar in the end o sa vezi efectul:). e ca un fel de morfina care te adoarme ca sa nu simti durerea, ca sa nu simti... nimic, ca sa amortesti si ....cum zice bunica mea, sa te trezesti mort. si partea faina e ca mort nu te trezesti cu totul. trupul merge sadic la inmormantare sufleului si ii aprinde o lumanre puturoasa. in loc de floare pe mormant ii arunca cinic un bilet pe care scrie: "ti-am zis eu ca nu exista ceea ce tu cauti, acum...iti meriti moartea". singurul raspuns e tacerea... previzibil avand in vedere ca sufletul era mort, nu? dar... de undeva de departe...din adancul vaii cu suflete moarte...se aude vantul dulce amar al celorlalte suflete moarte sau pierdute. ca o razbunare de dupa mormant, ca un tumult a milioane de cascade care se strang pentru a asurzi milioane de trupuri fara suflet. si e totusi dulce...ucigator si dulce. trupul fara suflet nu intelege... ce se aude?

pare ca neantul se dilata si se razbuna pe el pentru aroganta de a nu fi crezut in sufletul sau. de a fi ascultat singurul instinct care era sigur, acela de a batjocori...sau de a fugi, in functie de situatie. si se aude din ce in ce mai clar, se aude ca o porunca, se aude cum numai un glas al celor care au pierit sau vor sa piara se poate auzi. se aude atat de tare incat poti distinge doar cuvinte disipate... trupul fara suflet deduce: "acum e gata, poti sa mori si tu, trup inutil, ai reusit sa ucizi ce aveai mai de pret. un bat de chibrit ars care iti va aprinde candela e tot ce meriti".

apoi ma trezesc cuprins de transpiratie. era doar un vis. nu cred ca vreau sa-mi tradez sufletul. m-ar durea mult prea tare sa o fac. sunt prea... las ca sa fac asta din nou...si oricat de greu o sa fie, nu o sa cad decat cand sufletul o sa-mi spuna. si atunci...presupun ca o sa raman in pazal, nu?

cam atat despre descompunere=recompunere moleculara.

marți, 24 iunie 2008

Iepurasul

Ce idee. Pestisorul de aur era un iepuras. Deghizat dar un iepuras. Si cand te uiti in ochii unui iepuas simti cum...iti umple sufletul cu tot ce e mai cald si mai bun.
Sunt iepurasi peste tot. Fragili si dulci. Dar pentru fiecare din noi exista cate un iepuras care ne va umple sufletul ca niciunul inaintea lui... si ... cu siguranta, ca niciunul dupa.
Prima dorinta catre pestisor a fost ca iepurasul sa existe. L-ai gasit. A doua a fost ca el sa te asculte. Inca iti auzi vorbele prin urechile lui, prin sulfetul lui mic, al tau cu totul.
Acum te intreb: care e ultima dorinta pe care o vrei indeplinita?

joi, 19 iunie 2008

OK(over-kill)

OK(over-kill) cu alte cuvinte, cu cuvintele mele. E un link, nu musca... desi...maybe it should

Ma ridic de pe canapeaua unde ma afundasem si merg la bucatarie sa-mi fac un frappe. Imi iubesc frigiderul. A face gheata in el e ocazia perfecta de a tranti lucruri violent, avand si alta scuza decat nervii. Reusesc sa masacrez o jumatate de pahar de gheata si sa ma afund din nou in canapea alaturi de rezultatul muncii mele: un pseudo-frappe.

O imagine imi revine obsedant in minte. Un cacat. Nu e o imagine... e un moment cred...sau...poate imaginea unui moment. Habar nu am. Iau securea gandurilor si lovesc atat cat pot de tare. Se indoaie, se taie, se contorzioneaza...fuck... vreau sa dispara. Imi ia o respiratie sa ma adun pentru urmatorul atac. Intre timp isi revine. Pare ca o moara de vant si eu un Don Quijote. Rosinanta e prea batrana, eu prea obosit, moara prea de piatra...Sancho ... departe cu treaba



Ma simt putin atins de Marburg. Putin. E ciudat sa simti cum sangerezi in interior. E o senzatie de placere si durere, o contopire intre real si imaginar, un fior care nu vrea sa treaca. Simt cum sangele tasneste din ficatul meu, din pancreas, cum invadeaza stomacul si cum ma umple. Inima e la locul ei, are treaba, inca mai am sange in capilare, trebuie sa ajunga si el in stomac, sa-l simt, sa-l diger. Senzatia suprema. Doare ca dracu, fiecare clipa e un calvar. Fiecare minut de somn, fiecare clipa... totul e o prabusire, un abis, caderea din bratele unui colos care proteja fara sa iubeasca.

E momentul in care inteleg putin ce inseamna purgatoriul, ce inseamna sa vrei ca focul ce te arde sa o faca pana la capat, momentul in care nu vrei sa mori, dar doare teribil sa traiesti. Doare ca toate cele dar e durerea mea, ma umple, umple vidul ala imens si imi da inapoi sangele de care am nevoie ca sa pasesc si maine, ca sa ard si maine.

Problema e ca pana sa scriu ultima fraza din paragraful anterior nu realizasem de ce durerea a inceput de fiecare data cand loveam imaginea acelui moment. E al dracului de nasol sa realizezi ca incercand sa ucid imaginea ta loveam in mine, in sufletul meu, in sentimentele mele incolacite si confuze. Confuze pana la durere, amestecate cu idei si dureroase anticipari. A fi ca multi altii, a ajunge unul dintre cei multi e ok, pot sa ma descurc. Asta astept, asta imi e soarta dinainte stiuta. Partea proasta in povestea asta e ca astept, cred, constientizez, dar nu simt asta.



E ok, poate e un orgoliu exacerbat, dar poate sunt chiar cele 18 grame de eternitate din mine care refuza sa abadoneze alte 18 grame de care au dat din intamplare, intr-un zbor pana in Luna si-n stele.

Sa incerc sa te ucid, sa incerc sa-mi ucid simtirile, presimtirile si, pana la urma, ramasita de suflet? Nu, multumesc, te-am ucis destul azi si mai mult ai crescut in mine. Prefer sa ard de dorul tau, sa numar clipele, intrebarile si secantele percepute de mine intre 36 de grame impartite in doua cercuri migalos alterate de puncte de antimaterie. E dulce, nevinovat si amar: esenta Gratiei.


O floare, o motan, o tigla, un ghimpe, o sarma...si o poveste

Da inapoi si sterge. Floricica de "nu ma uita" crescuta improbabil pe tigla casei vechi sfideaza ploaia care vrea sa o duca la vale. Ma gandesc, cu un suveran dispret, la incercarile diperate ale unui suvoi de a smulge puritatea unei mici flori.

Sunt sigur ca ploaia va reusi pana la urma sa fure floarea din locul ei, sunt sigur, insa, ca floarea va ajunge pe un pamant si mai fertil unde va creste din nou, mai repede, mai frumoasa si la fel de pura. Nu va exista ghimpe in jurul ei, nu vor exista alte flori mai pure, mai fumoase si in care ochiul si sufletul sa aiba mai mare incredere.

Sarma care formeaza gardul din jurul ei nu va fi decat un alt obstacol in calea devenirii ei. Frumusetea ei neostenita, mirosul ei pur nu vor cunoaste limitari iar soarele va face din ea transpunerea a tot ce e mai bun si frumos.



Nu e o proiectie, nu e un vis, e o potentiala poveste cu final inca nescris, in care un motan frustrat de existenta unei paturi prea aspre a simtit nevoia sa se cuibareasca in ea, sa se bucure de o senzatie unica si sa incerce prin toate puterile lui sa faca patura numai a lui.

Nu e o patura de vreme rea, nu e un acoperamant al unui suflet pierdut, e doar sentimentul ca acolo iti e locul si ca numai acolo... gardul nu va mai exista, ghimpii vor disparea, tigla va deveni din argila pamant fertil iar motanul va avea ce sufletelul lui nici nu mai visa...un loc al lui.

miercuri, 18 iunie 2008

Cam cat...

Cam cat poti sa crezi in cineva fara sa-l/sa o vezi ochi in ochi? Cam cat poti sa crezi dupa?... Presupun ca de fapt nu conteaza...ceea ce conteaza de fapt e cat de om e cel din "fata" ta. Adica poti sa ai incredere intr-un om "viu", in carne si oase, dar nu poti si nu e bine sa ai incredere intr-o fereastra. Cool. Problema mea e: ce se intampla daca aceea fereastra exprima tot ce simte si ce poate da un om?..In alte cuvinte...poate nu tot ce poate da un om, dar ... mult din el.

Adica e posibil sa-ti iei frane si in viata de zi cu zi, dar pe net, in spatele unei ferestre esti sigur ca-ti vei lua teapa, nu?...well...unii oameni ar spune ca nu...dar probablilitatea e impotriva lor. Bun. hai ca vorbim despre asta, despre probabilitati si ce inseamna ele in practica.

Pai nu e mare lucru de spus, o probabilitate nu e o certitudine. Si daca simti ceva, acel procent in plus sau in minus adaugat la confortul psihic tinde vertiginos sa aiba cam aceeasi importanta cu a unui tantar intr-o turma de vite: sigur, e acolo, dar pana la urma, tantarul, ca si procentul o sa moara.




In alta ordine de idei, e putin probabil sa ajungi sa simti ceva din spatele unei ferestre, dar faptul ca in loc sa te gandesti la ceva care in mod normal ti-ar fi acaparat atentia(spre exemplu meciul Olanda-Romania) te gandesti la EA ar putea sa iti ridice unele semne de intrebare. Dar nu, asta nu e tot, mai avem.

Da, in timpul meciului, intre doua comentarii sarcastice, ma gandesc la doi ochi, la doua buze, la o voce...la ce simte "o fereastra". God, e dubios, e de-a dreptul infricosator pentru mine ce simt. Ma gandesc, nu o data ci de "n" ori la motive. Nu credeam ca un joc poate sa devina intr-asemenea masura viu, sa prinda contur in sufletul meu si sa-mi faca atata pofta de a o strange in brate. E chiar bizar ca ochii mei vad numai pielea ei, ca narile mele asteapta doar mirosul ei... ca bratele mele vor sa o cuprinda si sa-i aduca binele.

E ciudat cum cineva care nu te vrea, al carei nume nu-l stii si care vrea sa ramana un buchet de biti, reuseste sa ... se cuibareasca atat de adanc in mine, sa-si gaseasca exact locul unde ...nu stiu, unde nimeni nu a mai ajuns in acest mod...dubios, dulce, sublim. Si, prima data, nu ma tem, pentru ca stiu ca indiferent de ce se va intampla... am castigat ceva.

Da, am castigat deja. Am castigat sentimentul, fiorul, dorinta...si astea nu mor niciodata, pentru acelasi motiv pentru care nu poti sa le cuantifici...probabil are legatura cu infinitatea lor. Si da, imi asum si ma bucur in fiecare clipa de minunatia acestui sentiment.

Sa spun, sa nu spun... poate alta data;)

P.S. Cam cat lipseste ploaia desertului...si cat de linistit o asteapta...pentru ca, pana la urma, va veni, nu?

marți, 17 iunie 2008

Imposibil,Ireal, Improbabil, Posibil, Probabil, REAL


Cand esti o persoana ca mine si totusi ramai siderat consideri asta un eveniment epocal. Cand crezi ca ai habar despre ceva, ca ai inteles o anumita exprimare, un anumit pattern cognitiv, ca nu multe te pot surprinde si dintr-o data simti cum ti se taie picioarele...atunci e posibil sa pierzi contactul cu propriile simturi si sa intri intr-o stare greu de imaginat si imposibil de descris.

Daca reusesti sa treci de acel moment in care iti vine sa plangi desi nu intelegi de ce, ajungi in momentul in care simti ca daca te dezbraci de lucrurile inutile, gen corp, vei reusi sa zbori pana la stele, vei reusi sa dansezi pe Queen cu Steaua Nordului si apoi te vei intoarce in trup, lipsit de vlaga. Partea interesanta e ca nu cred ca exista echivalent al acestei senzatii, al pulsului de peste 200 si al camasii care rezoneaza cu bataile inimii la un simplu gand.

Mai e o ciudatenie. Sentimentul ca sufletul atinge ceva... ceva in afara ta, ceva care nu e al tau...dar care atingandu-se de sufletul tau devine parte din tine. Simti cum fiecare clipa care trece schimba acea pozitie... as indrazni sa banuiesc, a celor doua suflete. Din ... necoplanare, devin multimi disjuncte ale aceluiasi plan. Apoi cumva... damn if know how, devin tangente. Si de aici... nici nu stiu... de aici variantele mele devin infinite si fiecare dintre ele e atat de diferita de celelalte incat e greu de crezut ca as putea sa le cuprind intr-o viata de sentimente.

Ma multumesc pentru acum cu momentul din inceputul acestei amiezi, il simt ca al meu, il tin aproape si ma bucur de ... Gratie. Multumesc.

Muse - Starlight