za pazal

imi cer scuze anticipat pentru lacunele din aceste text:), pentru nefolosirea din comoditate a majusculeleor si alte chestii care ar putea provoca dezgustul.

Am promis unei amice acum ceva vreme ca o sa incerc sa scriu ceva pe blog despre descompunere moleculara sau recompunerea moleculara...ceva de genul asta. Nu-mi aduc aminte exact si nici nu am dispozitia sa caut prin arhiva...o sa scriu despre amandoua.





avem doua molecuuuule...si niciun chef sa vorbim despre ele. Se descompun si se recompun in conditii date, necunoscute mie. asta e tot. ce si de ce fac...nu as spune ca este peste puterea mea de intelegere...dar este peste cheful meu de intelegere. bun, am scris despre asta. acum hai sa scriem despre pazal.

pai nu sunt mare fan pazal:). chiar nu sunt. poate daca as avea rabdare as fi fan pazal. dar cum rabdarea e lucrul care imi lipseste cu desavarsire...presupun ca niciodata nu o sa fiu fan pazal. bun. si totusi am o dilema. ma simt ca prins intr-un pazal si nimic si nimeni nu ma poate scoate de acolo...bine, ma poate scoate cineva...reresia ca o sa fiu scos de acolo. well...se pare ca nu am norocul asta si se pare ca o sa raman acolo.lativ simplu comparat cu mintea umana per ansamblu, al dracului de complicat raportat la situatie si la disponibilitatile de a face asta. foarte funny as spune. nu de alta, dar pentru o clipa am avut imp

nu as putea spune ca e neplacut. e...mai curand toxic...cred ca asta e cuvantul. nu te omoara pe loc, poate nici nu simti...dar in the end o sa vezi efectul:). e ca un fel de morfina care te adoarme ca sa nu simti durerea, ca sa nu simti... nimic, ca sa amortesti si ....cum zice bunica mea, sa te trezesti mort. si partea faina e ca mort nu te trezesti cu totul. trupul merge sadic la inmormantare sufleului si ii aprinde o lumanre puturoasa. in loc de floare pe mormant ii arunca cinic un bilet pe care scrie: "ti-am zis eu ca nu exista ceea ce tu cauti, acum...iti meriti moartea". singurul raspuns e tacerea... previzibil avand in vedere ca sufletul era mort, nu? dar... de undeva de departe...din adancul vaii cu suflete moarte...se aude vantul dulce amar al celorlalte suflete moarte sau pierdute. ca o razbunare de dupa mormant, ca un tumult a milioane de cascade care se strang pentru a asurzi milioane de trupuri fara suflet. si e totusi dulce...ucigator si dulce. trupul fara suflet nu intelege... ce se aude?

pare ca neantul se dilata si se razbuna pe el pentru aroganta de a nu fi crezut in sufletul sau. de a fi ascultat singurul instinct care era sigur, acela de a batjocori...sau de a fugi, in functie de situatie. si se aude din ce in ce mai clar, se aude ca o porunca, se aude cum numai un glas al celor care au pierit sau vor sa piara se poate auzi. se aude atat de tare incat poti distinge doar cuvinte disipate... trupul fara suflet deduce: "acum e gata, poti sa mori si tu, trup inutil, ai reusit sa ucizi ce aveai mai de pret. un bat de chibrit ars care iti va aprinde candela e tot ce meriti".

apoi ma trezesc cuprins de transpiratie. era doar un vis. nu cred ca vreau sa-mi tradez sufletul. m-ar durea mult prea tare sa o fac. sunt prea... las ca sa fac asta din nou...si oricat de greu o sa fie, nu o sa cad decat cand sufletul o sa-mi spuna. si atunci...presupun ca o sa raman in pazal, nu?

cam atat despre descompunere=recompunere moleculara.

Iepurasul

Ce idee. Pestisorul de aur era un iepuras. Deghizat dar un iepuras. Si cand te uiti in ochii unui iepuas simti cum...iti umple sufletul cu tot ce e mai cald si mai bun.
Sunt iepurasi peste tot. Fragili si dulci. Dar pentru fiecare din noi exista cate un iepuras care ne va umple sufletul ca niciunul inaintea lui... si ... cu siguranta, ca niciunul dupa.
Prima dorinta catre pestisor a fost ca iepurasul sa existe. L-ai gasit. A doua a fost ca el sa te asculte. Inca iti auzi vorbele prin urechile lui, prin sulfetul lui mic, al tau cu totul.
Acum te intreb: care e ultima dorinta pe care o vrei indeplinita?

OK(over-kill)

OK(over-kill) cu alte cuvinte, cu cuvintele mele. E un link, nu musca... desi...maybe it should

Ma ridic de pe canapeaua unde ma afundasem si merg la bucatarie sa-mi fac un frappe. Imi iubesc frigiderul. A face gheata in el e ocazia perfecta de a tranti lucruri violent, avand si alta scuza decat nervii. Reusesc sa masacrez o jumatate de pahar de gheata si sa ma afund din nou in canapea alaturi de rezultatul muncii mele: un pseudo-frappe.

O imagine imi revine obsedant in minte. Un cacat. Nu e o imagine... e un moment cred...sau...poate imaginea unui moment. Habar nu am. Iau securea gandurilor si lovesc atat cat pot de tare. Se indoaie, se taie, se contorzioneaza...fuck... vreau sa dispara. Imi ia o respiratie sa ma adun pentru urmatorul atac. Intre timp isi revine. Pare ca o moara de vant si eu un Don Quijote. Rosinanta e prea batrana, eu prea obosit, moara prea de piatra...Sancho ... departe cu treaba



Ma simt putin atins de Marburg. Putin. E ciudat sa simti cum sangerezi in interior. E o senzatie de placere si durere, o contopire intre real si imaginar, un fior care nu vrea sa treaca. Simt cum sangele tasneste din ficatul meu, din pancreas, cum invadeaza stomacul si cum ma umple. Inima e la locul ei, are treaba, inca mai am sange in capilare, trebuie sa ajunga si el in stomac, sa-l simt, sa-l diger. Senzatia suprema. Doare ca dracu, fiecare clipa e un calvar. Fiecare minut de somn, fiecare clipa... totul e o prabusire, un abis, caderea din bratele unui colos care proteja fara sa iubeasca.

E momentul in care inteleg putin ce inseamna purgatoriul, ce inseamna sa vrei ca focul ce te arde sa o faca pana la capat, momentul in care nu vrei sa mori, dar doare teribil sa traiesti. Doare ca toate cele dar e durerea mea, ma umple, umple vidul ala imens si imi da inapoi sangele de care am nevoie ca sa pasesc si maine, ca sa ard si maine.

Problema e ca pana sa scriu ultima fraza din paragraful anterior nu realizasem de ce durerea a inceput de fiecare data cand loveam imaginea acelui moment. E al dracului de nasol sa realizezi ca incercand sa ucid imaginea ta loveam in mine, in sufletul meu, in sentimentele mele incolacite si confuze. Confuze pana la durere, amestecate cu idei si dureroase anticipari. A fi ca multi altii, a ajunge unul dintre cei multi e ok, pot sa ma descurc. Asta astept, asta imi e soarta dinainte stiuta. Partea proasta in povestea asta e ca astept, cred, constientizez, dar nu simt asta.



E ok, poate e un orgoliu exacerbat, dar poate sunt chiar cele 18 grame de eternitate din mine care refuza sa abadoneze alte 18 grame de care au dat din intamplare, intr-un zbor pana in Luna si-n stele.

Sa incerc sa te ucid, sa incerc sa-mi ucid simtirile, presimtirile si, pana la urma, ramasita de suflet? Nu, multumesc, te-am ucis destul azi si mai mult ai crescut in mine. Prefer sa ard de dorul tau, sa numar clipele, intrebarile si secantele percepute de mine intre 36 de grame impartite in doua cercuri migalos alterate de puncte de antimaterie. E dulce, nevinovat si amar: esenta Gratiei.

O floare, o motan, o tigla, un ghimpe, o sarma...si o poveste

Da inapoi si sterge. Floricica de "nu ma uita" crescuta improbabil pe tigla casei vechi sfideaza ploaia care vrea sa o duca la vale. Ma gandesc, cu un suveran dispret, la incercarile diperate ale unui suvoi de a smulge puritatea unei mici flori.

Sunt sigur ca ploaia va reusi pana la urma sa fure floarea din locul ei, sunt sigur, insa, ca floarea va ajunge pe un pamant si mai fertil unde va creste din nou, mai repede, mai frumoasa si la fel de pura. Nu va exista ghimpe in jurul ei, nu vor exista alte flori mai pure, mai fumoase si in care ochiul si sufletul sa aiba mai mare incredere.

Sarma care formeaza gardul din jurul ei nu va fi decat un alt obstacol in calea devenirii ei. Frumusetea ei neostenita, mirosul ei pur nu vor cunoaste limitari iar soarele va face din ea transpunerea a tot ce e mai bun si frumos.



Nu e o proiectie, nu e un vis, e o potentiala poveste cu final inca nescris, in care un motan frustrat de existenta unei paturi prea aspre a simtit nevoia sa se cuibareasca in ea, sa se bucure de o senzatie unica si sa incerce prin toate puterile lui sa faca patura numai a lui.

Nu e o patura de vreme rea, nu e un acoperamant al unui suflet pierdut, e doar sentimentul ca acolo iti e locul si ca numai acolo... gardul nu va mai exista, ghimpii vor disparea, tigla va deveni din argila pamant fertil iar motanul va avea ce sufletelul lui nici nu mai visa...un loc al lui.

Cam cat...

Cam cat poti sa crezi in cineva fara sa-l/sa o vezi ochi in ochi? Cam cat poti sa crezi dupa?... Presupun ca de fapt nu conteaza...ceea ce conteaza de fapt e cat de om e cel din "fata" ta. Adica poti sa ai incredere intr-un om "viu", in carne si oase, dar nu poti si nu e bine sa ai incredere intr-o fereastra. Cool. Problema mea e: ce se intampla daca aceea fereastra exprima tot ce simte si ce poate da un om?..In alte cuvinte...poate nu tot ce poate da un om, dar ... mult din el.

Adica e posibil sa-ti iei frane si in viata de zi cu zi, dar pe net, in spatele unei ferestre esti sigur ca-ti vei lua teapa, nu?...well...unii oameni ar spune ca nu...dar probablilitatea e impotriva lor. Bun. hai ca vorbim despre asta, despre probabilitati si ce inseamna ele in practica.

Pai nu e mare lucru de spus, o probabilitate nu e o certitudine. Si daca simti ceva, acel procent in plus sau in minus adaugat la confortul psihic tinde vertiginos sa aiba cam aceeasi importanta cu a unui tantar intr-o turma de vite: sigur, e acolo, dar pana la urma, tantarul, ca si procentul o sa moara.




In alta ordine de idei, e putin probabil sa ajungi sa simti ceva din spatele unei ferestre, dar faptul ca in loc sa te gandesti la ceva care in mod normal ti-ar fi acaparat atentia(spre exemplu meciul Olanda-Romania) te gandesti la EA ar putea sa iti ridice unele semne de intrebare. Dar nu, asta nu e tot, mai avem.

Da, in timpul meciului, intre doua comentarii sarcastice, ma gandesc la doi ochi, la doua buze, la o voce...la ce simte "o fereastra". God, e dubios, e de-a dreptul infricosator pentru mine ce simt. Ma gandesc, nu o data ci de "n" ori la motive. Nu credeam ca un joc poate sa devina intr-asemenea masura viu, sa prinda contur in sufletul meu si sa-mi faca atata pofta de a o strange in brate. E chiar bizar ca ochii mei vad numai pielea ei, ca narile mele asteapta doar mirosul ei... ca bratele mele vor sa o cuprinda si sa-i aduca binele.

E ciudat cum cineva care nu te vrea, al carei nume nu-l stii si care vrea sa ramana un buchet de biti, reuseste sa ... se cuibareasca atat de adanc in mine, sa-si gaseasca exact locul unde ...nu stiu, unde nimeni nu a mai ajuns in acest mod...dubios, dulce, sublim. Si, prima data, nu ma tem, pentru ca stiu ca indiferent de ce se va intampla... am castigat ceva.

Da, am castigat deja. Am castigat sentimentul, fiorul, dorinta...si astea nu mor niciodata, pentru acelasi motiv pentru care nu poti sa le cuantifici...probabil are legatura cu infinitatea lor. Si da, imi asum si ma bucur in fiecare clipa de minunatia acestui sentiment.

Sa spun, sa nu spun... poate alta data;)

P.S. Cam cat lipseste ploaia desertului...si cat de linistit o asteapta...pentru ca, pana la urma, va veni, nu?

Imposibil,Ireal, Improbabil, Posibil, Probabil, REAL

Cand esti o persoana ca mine si totusi ramai siderat consideri asta un eveniment epocal. Cand crezi ca ai habar despre ceva, ca ai inteles o anumita exprimare, un anumit pattern cognitiv, ca nu multe te pot surprinde si dintr-o data simti cum ti se taie picioarele...atunci e posibil sa pierzi contactul cu propriile simturi si sa intri intr-o stare greu de imaginat si imposibil de descris.

Daca reusesti sa treci de acel moment in care iti vine sa plangi desi nu intelegi de ce, ajungi in momentul in care simti ca daca te dezbraci de lucrurile inutile, gen corp, vei reusi sa zbori pana la stele, vei reusi sa dansezi pe Queen cu Steaua Nordului si apoi te vei intoarce in trup, lipsit de vlaga. Partea interesanta e ca nu cred ca exista echivalent al acestei senzatii, al pulsului de peste 200 si al camasii care rezoneaza cu bataile inimii la un simplu gand.

Mai e o ciudatenie. Sentimentul ca sufletul atinge ceva... ceva in afara ta, ceva care nu e al tau...dar care atingandu-se de sufletul tau devine parte din tine. Simti cum fiecare clipa care trece schimba acea pozitie... as indrazni sa banuiesc, a celor doua suflete. Din ... necoplanare, devin multimi disjuncte ale aceluiasi plan. Apoi cumva... damn if know how, devin tangente. Si de aici... nici nu stiu... de aici variantele mele devin infinite si fiecare dintre ele e atat de diferita de celelalte incat e greu de crezut ca as putea sa le cuprind intr-o viata de sentimente.

Ma multumesc pentru acum cu momentul din inceputul acestei amiezi, il simt ca al meu, il tin aproape si ma bucur de ... Gratie. Multumesc.

Adaggio pentru corzi

Am prostul obicei de a ma trezi cu impresia ca mereu dupa somnul...de noapte e dimineata. Ca mereu acel somn e urmat de o dimineata, de o noua zi. Fals.

Si daca as avea un program de somn regulat, normal, ziua nu ar fi proaspata, noua. Ea incepe sa inbatraneasca dupa ora 0, secunda cu secunda, iar cand ma voi fi trezit, ea nu va mai fi noua, nu va mai fi bebe, ci mai curand un copil pre-adolescent.

Viteza ,ca si timpul, percep relativ. E vorba de un sistem de referinta. Cand zbori intr-un 747 nu e ca si cand si zbura cu un elicopter. Cand conduci nu e acelasi lucru ca si cand ai zbura. Toata smecheria e ca trebuie sa ai niste repere:). Reperul meu nu mai e demult vitezometrul. Adica...ce rost ar avea sa iau in calcul ceva obiectiv cand e vorba de ceva atat de pur ca o senzatie? Aici masor in tremurat, in frica, in sfasiere, in orice altceva decat in secunde si km/h. E cam complicat sa faci asta daca ai exercitiul renuntarii...dar acum, de data asta, pentru mine, pentru sufletul meu, nu o sa ma uit nici macar o clipa la aparatul de bord...si doar o sa simt plimbarea.

Inteleg multe, imi place sa inteleg, dar nu ma interezeaza asta acum. Cand simteam nevoia sa inteleg, pana la urma intelegeam. Dar cand o faceam se nasteau alte intrebari mai stralucitoare si mai atragatoare. Acum nu simt nevoia de a intelege ci doar de a pasi, de a merge unde ma duc senzatiile si sentimentele, fara sa judec, fara sa acuz...pur si simplu sa ma extrag din eprubeta si sa mor daca asta trebuie, dar sa ma extrag din eprubeta.

Revin putin la geometria secreta a sansei. Nu stiu de ce mi-a venit asta in gand. Poate ca asta explica ce simt eu... si anume ca unele drumuri merita urmate cu orice pret, indiferent de consecinte si te pot duce spre podul care face legatura dintre banalul cotidianului si geniul fericirii. Poate asta e capatul sansei mele intr-un segment de dreapta marginit in celalalt capat de ... inca nu stiu...dar sigur e ceva legat de Fetita.

Creatie

Cand te trezesti dimineata si nu ai chef de munca e ceva in nergula cu tine. Poate la fel de grav e cand te trezesti dimineata si incepi sa urli ca din gura de sarpe ca nimeni nu-ti da atentie si ca nimeni nu te vrea. Cu siguranta, cel mai grav este cand te trezesti dimineata si nu vezi pe nimeni langa tine, la modul figurat. Senzatia e infioratoare si cred una dintre cele mai dureroase pe care le poti experimenta.

Iti dai doua palme pentru ca ai cutezat sa gandesti la asta si iti inventezi cheful de munca. Vine, nu vine... il inventezi fortat si iti alungi naluca tristetii din suflet. Ridici capul cu mana si incepi sa numeri minute si secunde. Cat de greu poate sa fie?

Cand voi reusi asta, ma voi considera mai putin om decat acum. Imi va fi alterata esenta a ceea ce sunt si ceea ce imi doresc sa fiu. Puterea de a simti tristetea si bucuria, puterea de a te lupta pentru bucurie si a alunga tristetea...sau, si mai bine, puterea de a lupta cu tristetea, de a o transforma incet in bucurie, e tot ce e mai pretios in umanitatea mea, in mine.

Transformarea incepe azi, fara intarziere, fara regrete si pentru ceea ce ar putea sa fie mama tuturor bucuriilor, fericirea.

Geometria printre picaturi

Incerc sa-mi aduc aminte. Unde-i semnul pentru pi? In fine, aria elipsei, intinderea ei, suprafata...se calculeaza dupa formula pi*a*b, unde ai si b sunt semiaxele elipsei. In fine, semiaxe, ne semiaxe...elipsa tot mama cercului ramane. Adica cercul e o particularizare a elipsei...cum patratul e o particularizare a dreptunghiului. Bun. Deci cele doua figuri geometrice perfecte...sunt niste pui de figuri geometrice urate...elipsa sucks, dreptungiul...e, de fapt, la randul lui...un paralelogram ratat, deci, si mai rau.

Fac un pas in spate. Mai bine spus incerc sa fac un pas in spate. Am facut o eroare. Patratul nu e perfect. Doar pare perfect, pentru ca are laturile egale. Pentru ca ii sta bine, orice latura ti-ar arata, pentru ca, pentru ca, pentru ca. Ce sa mai incolo si incoace, patratul de foarte cool dar nu o perfect. Adica...ce sa fie perfect la el...tot ce e perfect la un patrat e superficial, e meschin, e...putin, pur simplu, putin. Cercul...

Cerc vicios, cerc de suspecti...suna peiorativ. Cand te uiti la el...pare alunecos, poate nu la fel de slinos ca o elipsa, dar alunecos oricum. Nu ai un maner de unde sa-l apuci, nu ai unde sa-ti faci loc. Pare artagos cercul, dar artagos intr-un mod bizar. Nu e deloc imprevizibil...e mai curand artagos prin constanta. Adica...nu stiu, pe mine ma enerveaza faptul ca cercul e mereu acolo. Ca nu are colturi si...mai presus de toate, ca tot ce e al lui, tot ce e el e egal departat de centru, de un punct, de o conventie, e teribil de enervant. As vrea sa-i sterg un punct. Sa-l ciuntesc. Dar la ce mi-ar folosi, oricum, e doar in mintea mea.

Ce rost are sa sterg un punct si sa-l vad imperfect daca ... el e perfect. Pe naiba, nimic nu e perfect. Pun mana pe telefon: "Alo, salut, Vlad sunt, am o intrebare tampita, dom' profesor: de ce nu e cercul perfect?/ Salut Bamse, iar te arde pielea?/ Da dragule, rau de tot, ma frustreaza cercul. Spune-mi, de ce nu e perfect?/ Pai avem o problema...nu prea am ce sa-ti spun, dar ma mai gandesc. Iar ma pui pe gandeli cu problemele tale existentiale. Te sun eu daca gasesc ceva".


Inchid telefonul, ies pe balcon, ascult un pickhammer, miros teii si aprind o tigara. Mirosul teilor incepe sa fie mai greu, nu mai e la fel ca in primele zile. Nu mai urca, se lasa, coboara. Adie putin vantul dar e teribil de cald.




Suna telefonul: "Alo/Bai nu stiu ce sa zic, pot doar sa filozofez./ Hi hi hi, asta e tare, matematician filozof.(rad)/Pai cu tine ce ai vrea sa fiu, cand ti se pune tie pata intrebi niste ineptii de mi se face rau. Vrei sau nu sa filozofez?/Daca nu ai ceva mai bun, spune./Pai fii atent: cercul e o elipsa, da?/Da.../Elipsa e o curba inchisa, da?/Da.../Curba e o deviatie circulara a unei drepte, da?/ Da da da...acum imi spui si ceva ce nu stiu?/Pula mea, esti groaznic, pui intrbari tampite si vrei raspunsuri inteligente./Mhm/ Esti un special tu./Mhm, doar stii(rad)/Sa revenim, deviatie circulara, da?/ Da/Deci e o deviatie. O particularizare devianta./Asa...si?/ Pai cam atat./Stai asa, argumentul tau e ca daca e o deviatie e automat imperfect?/Pai da, in matematica, daca ai uitat, perfectiunea inseamna axioma, care presupune generalitate./Mda/Ce nu-ti suna bine?/ Dragule cercul e perfect sau nu?/Nu exista perfectiune in asa ceva. E o chestiune de perceptie. Da, daca vrei tu, cercul e aberatia perfecta. De fapt nu, sfera e aberatia perfecta(rade), ce drac sunt./Pisi, sa revenim putin, lasa aroganta ca te ard. Te intreb altfel. Intr-un plan dat, cercul e sau nu perfect?/Vlad, ce ai, serios acum, nu ti-e bine?/Hi hi, nu stiu, bine imi e, dar e binele ala al meu...sad-maso. /Asa, si simt nevoia sa chinui si pe altii?(rade zgomotos)/Da, se pare ca da. Te bagi?/Stii bine ca da./Ok, deci...imi si raspunzi?/ Pai tot ce am spus eu...ups, ai dreptate. Fuck me, sunt cam adormit. Ai dreptate Specialule.(rade)/... /Da, ai dreptate, cercul e aberatia perfecta. Sfera e in spatiu, cercul e in plan. Vai de creierii mei. /Bun, de ce e aberatia perfecta in plan?/Ooooof...ce berbecut esti(rade), ti-am spus, este./Prespun ca daca iti cer sa-mi explici ma injuri, nu?/Da, rau, am examen azi si nu am multiplicat subiectele, mai am si alta treaba. Dar imi spui ce ai si...te injur dar mai stau la povesti./Ete pula, ce pot eu sa am. Stii ca la munca ma stresez dar nu iau acasa decat...ce imi ramane peste buchetul inmiresmat(rad)./Iar iti storci creieri pentru "un tramvai"?/Oltene, sa te fut, ai uitat cand veneam dupa fundul tau jde kilometri sa ai cu cine sa bei ca erai depresat, acum iti da mana sa razi, ai gasit-o pe asta mica...te doare la basca./Mda.../Mda...si ce vrei acum? Te duci la examen?/Mda...ma duc in cur./Uhm...te lasa aia mica?/In cur la tine, oricand./Merci, merci./Imi spui sau nu-mi spui?/ Dragule, sezi?/ Da, sed, sedea-t'ar inima. Spune mai repede/ Hi hi hi/Mda, iar ai chef de caterinci pe banii statului/Gata ma', spun, ce vrei sa-ti spun?/ Auzi, tu te-ai vopsit blond si ti-ai pus silicoane?/Da ma da, m-am vopsit blond si m-am tuns 0(rad)/(rade)/M-am indragostit pisi/(rade) In sfarsit?/ Ha ha ha, erai mai amuzant mic, acum pari cam fumat/ Din nou, cum am ajuns de la imperfectiunea cercului, la perfectiunea cercului...si la blazarea mea(rade in hohote)./Hi hi hi, numai eu stiu(rad)/Asa, si de cine te-ai indragostit tu...asa...la un an dupa moartea carpioarei?/Doi dragule, caprioara a murit...acum doi ani, anul trecut doar am ingropat-o./Mda...fofilation?/Nu tizu, doar ca nu am de gand sa-ti spun, adica...mi-e greu sa-mi mai spun si mie./Ups, de cand ai tu probleme din astea?/Al naiba care stie/Da' bag seama ca e cam topit ghetarul/O ia la vale pisi, s-a rupt din calota/ Coane, rost de nunta..sau fata nu stie(rade in hohote)?/Nepoliticos, sa razi de mine, nepoliticos. Iti agat eu undita intr-un copac sa lasi pastravii in pace(rad)/(rade) Sa inteleg ca nu stie?/ Huba huba huba, repede intelegi tu. Nu stiu daca stie ce stie si daca ce stie e ce simt eu. Ai perceput?/Mda, am perceput. Auzi, sa inteleg ca alergi dupa ferrari cu mopedul?/ Daca tu vrei.../Coane, tie nu ti-e bine linistit, asa-i?/Pisi, stii bine ca linistea mea vine din interior...sau nelinistea. Io am nevoie de...bucatica aia de... extra de...nu stiu, chiar nu stiu/ Un sut in cur, te ajuta(rade)?/Mda...eventual.../Imi spui mai mult decat ca esti indragostit si dai pe dinafara? /Pisi, as vrea sa pot. E...daca ar fi sa pun imposibiltatea situatiei in geometrie... perfeciunea cercului in plan. /Aha, filozofam, bun, deci e grav./E bine, nu e grav, e bine. Mai pis ochii, imi mai aduc aminte de vocea ei. E bine./Tiricsisic la bolaric/ Aham/ Cum te-a prins, cine e tipa?/Hi hi hi. As vrea sa-mi fi spus(rad in hohote)./POOOOOFTIIIIIIM?! Vlad, te stiam eu un pic cazut in cap...dar iubitule, asta e mai mult decat un pic. Cum adica nu stii cine e?Adica nu stii cu ce se ocupa...sau cum...nu inteleg...si sincer...deja ma ia cu... spune./Da, pe scurt, habar nu am cum o cheama, habar nu am cu ce se ocupa, am o baga banuiala despre tara in care sta./..................pula mea............../Da, pula mea, ce vrei sa-ti spun?/Asa...bun...si ce ai de gand sa faci?/Habar nu am pisi, habar nu am. Stii cum e, ea e aberatia mea perfecta, si atat. De aici... nu mai stiu. E cercul meu intr-un plan./Nici nu-mi vine sa te mai ascult, imi vine sa vin sa te iau la palme./Aham/Pe bune, Vlad, ce e in capul tau...?/Pisi, stii cum e sa te indragostesti de sufletul unui om fara sa-ti pese de nimic altceva?/.../Mda/Auzi, si vocile iti spune ca trebuie sa canti Traviata in Piata Unirii in pula goala?/ Ba io pe tine. Ce nu intelegi?/Daca te-ai tacanit de tot sau mai faci si misto.../Nu stiu in ce masura m-am tacanit, stiu ce simt pentru ea, bun asa?/Genial, si ce simti?/....in fine, am spus eu gresit...era mai corect..stiu ce simt. Simt ca e in mine atat de adanc incat arde, doare si e bine, toate in acelasi timp. Stii cum e?...asta simt... e sansa pe care nu am avut-o...ai pierduta inainte de a incepe. Ti-am zis, aberatia mea plana./Vlad, te iubesc, esti fratele meu, dar nu te inteleg./Nici eu. Doar ca azi de dimineata...fara sa dorm...m-am trezit cu o senzatie de...timp. Adica de mult timp, de enorm de mult timp si de nicio presiune. De liniste. Intelegi ce zic?/Ca...vrei sa sun la Balamuc?/Nu, ca am timp, ca nu ma grabeste nimic sa plec de langa ea. Ca imi place acolo./Mda, spune-mi te rog ca ai baut/Nop/Aha, bun, cred ca te inteleg. Chiar s-a lipit de tine, nu?/Da, rau...fix la tinta, perfect shot./Mda...nici de M.... nu vorbeai asa, nici de G..... in zilele voastre bune. Cred ca e speciala...ce ca zic...bafta...dar incearca sa vezi si ce vrei, de la tine, de la ea, poate de la voi./Mda...tot incerc...si revin cu mana goala de concluzii./Bun asa, pana acum erai bun la concluzii...acum cred ca esti bun la intrebari/Aham/Promiti sa ai grija, da?/...nu, o sa devin obsedat, in prima faza ii fac altar, apoi o haituiesc, apoi o ucid./Bun, asa sa faci(rade)./Pisi, razi de mine daca iti spun ca nu am intalnit un suflet care sa ma umple atat de mult?/De asta nu rad, chiar nu rad, stiu cum e, remember?/Dap...cum as putea uita?/Ok gata, fug, macar sa ajung si eu la ultimele grupe la examen/Chiar, pentru ce curs e examenul?/(rade in hohote) Teoria probabilitatilor, seminar avanasat de cercetare(rade din nou in hohote)./Mda(rad in hohote). Hai pa pa pisi./Pa Bamse."

Asa, cu cercul...pai...ce mai e de spus, aberatia mea perfecta. Si, da, discutia a avut loc, exact asa cum e aici.

Pământule larg, fii trunchiul meu,/fii pieptul acestei năprasnice inimi

La sugestia unei persoane dragi mie, postez acest raspuns al ei la "Fura-mi timpul". Textul nu este editat si atunci cand l-am citit nu am putut sa-mi controlez membrele normal pana a doua zi. E aceeasi persoana din "http:// si IM" si e persoana pe care eu o numesc simplu Fetita

"m-am hotarat sa nu mai fiu perfecta :-) si sa iti spun. ce n-as da sa fiu o delicata, un suflet poet :P, ce fain ti-as scrie..dar, cum nu sunt, urmeaza cateva chestii simple.

Intai sa recunosc maiestria ta din textul de pe blog. Scrierea e o lovitura de geniu, nu stiu daca prin stilistica, dar sigur prin efect. La prima lectura m-am impotmolit la randul unu. Am ramas impietrita fara sa am curaj sa trec mai departe, presimtind ca ma asteapta nenorocirea :-). La a doua lectura m-am impotmolit peste tot, la a treia..

A doua chestie e sa iti spun situatia zilei de azi care sta asa: aveam project meeting si l-am ratat (asta stii deja si pt motivul asta ti-am parut simpatica :-). Am mult mai multe incurcaturi pe cap, deci probabil iti voi parea super simpatica:P); am un deadline pt un review la articolul unui coleg si nici la ora asta n-am fost in stare sa il trimit, in fine, de munca mai sunt inca 3 restante, n-are rost sa dau detalii, dar sunt toate destul de messed up. Pe deasupra, am si musafiri din tara pana duminica si le-am ars mancarea :P. Asta da catastrofa, intrucat sa ma fac de rusine ca nu imi fac treaba la job e una, dar sa fiu gazda atat de neprimitoare e de neconceput.

Si as putea spune ca astea sunt nesemnificative pentru masura in care am pierdut controlul zilei de azi. Cel mai nesupus a fost corpul meu, nu ma asteptam la o atat de dureroasa tradare. In timp ce citeam ce ai scris, n-a mai raspuns la comenzi ca un obiect strain sau un robot stricat. A plans fara mine intreg si mult. S-a oprit si a luat-o de la capat si asa a stat un timp ascuns in baia mica de sub scari. Umilitor sa fii tradat de propriul trup. Mintea imi reprosa cat de rusinoasa era capitularea in fata unui impudic, chinuitor text public. Dar ochii si mainile si pieptul aveau legea lor si daca ar fi putut scoate sunete ar fi fost probabil o dezolanta, azurzitoare orchestra haotica.

(ce n-as da sa stiu vreun citat beton in punctul asta:P).

In fine, recitesc ce am scris si imi dau seama ca nici cuvintele nu ma ajuta prea mult, dar cred ca te prinzi tu de ideea de ansamblu :-) acum sa scriu si review-ul asta nenorocit. aa..mi-a venit citatul:

“Daţi-mi un trup,
voi munţilor,
mărilor,
daţi-mi alt trup să-mi descarc nebunia
în plin!)
Poezia e frumoasa toata "

Semnat,
Domnita Sublima

http:// si IM

Inca respir aerul unui tei incapatanat care se chinuie sa invinga praful de pe aleile, stradutele si strazile din Bucuresti. E ora 2 noaptea si nu am de fel chef de somn. Primesc un telefon. Ies la o bere care se transforma in pizza si limoada foarte amara(in continut ramasesera bucati de samburi). Crepusculul ma prinde pe terasa la Maxx, cu un pai prin care nu reusesc sa beau limonada si cu o mie de ganduri. Ajung acasa, deschid laptopul si febril intru pe YM. Futu-i. Nimic. Intru pe fantezii, nu esti. Deschid Pidgin. Un pup de la tine. Ca milioane de alti pupi.

Futu-i. De ce naiba ma pupi dupa ce te atac? Cand scriu ceva rau, ceva pe un ton grav, fugi. Mereu sau aproape. Suntem doua nick-uri si niste biti, avem niste clipe, nimic mai mult. Intruchiparea perfecta a unui joc pe net. Dar ce fac eu cand miza jocului depaseste jocul ? Fut muste in somn, visez dragoni Komodo(sa fie un simbol?). Si mai rau, ce fac atunci cand te visez pe tine? Simplu, te las pe tine la o parte, cu relele si bunele tale si te construiesc de la ce vreau eu. De la ochi, de la maini, de la buze, de la sani, de la ochi, de la ochi, de la ochi...

Si ce se intampla daca constructia mea se prabuseste? Ei bine, te construiesc din nou, de la ochi, de la par, de la fese, de la pulpe de la nas...nu iese nici acum. De la ce pula mea sa te mai construiesc? Stai putin...error in statement. De la pula mea te voi construi. De ce atatea puli in fata ta? Asta sa fie cheia? Uita-te si nu atinge. De unde eroarea daca nu de aici? De fapt tu nu esti ca in sutele de pagini de loguri. Ntz. Nu, nu, nu. Tu esti un copil linistit care nu stie ce vrea. Asta vezi in mine atat de usor pentru ca asta esti tu. Fuck it. Cum de imi tot scapa? Acum incepe sa creasca un castel adevarat. Da, si ochii tai.

Ma uit in ei cu ochii mintii mele... sunt adanci, dar nu pe cat de adanci vor sa para. Ii ajuta si parul tau negru, firele care iti ajung pe umeri. Esti un copil care cauta sa iubeasca. Stuck in a fucking moment you can't get out of the. Once upon a time, in the Land of Far Far Away, acel copil a pierdut ceva ce cauta de atunci. Pula mea stie ce, ca pentru nimic in lume nu ai spune. Si mai ales nu mie. In mine nu vezi nimic pur, nimic curat, nimic bun sau adevarat. Sigur, am calitati si defecte, am trairi umane. Dar the Land of Far Far Away ramane doar al tau. Uhm...o parere formata e greu de schimbat, un cuvant rostit e greu de retras. Ma judeci mereu, pentru ca altfel nu poti.

Adorm cu tine in gand dar nu te-as putea iubi pentru ca...ferestele astea din biti, bucatile de 1 si 0 ne mint. Dar sunt lucruri, putine, grele, care nu ne mint. Paradoxal, contradictiile nu ne mint. Contradictiile si minciunile ne spun adevarul. Uite: esti in desert si nu mai ai apa, ai ajuns la o rascruce si nu stii drumul. In fata ta ai doi oameni care stiu drumul. Despre unul stii ca spune mereu adevarul. Despre celalalt stii ca mereu minte. Nu stii care spune mereu adevarul si care minte mereu. Ai dreptul la o singura intrebare. Ce intrebi ca sa nu mori in desert? Nu, nu poti sa pui doua intrebari?Nu, nu poti sa folosesti un GPS. NU, nu poti sa iesi de pe messenger si sa dispara desertul. Ce intrebi? In ce fel te iubesc?

E simplu, nu te iubesc. Te-as iubi. In toate felurile posibile, in toate credintele si pana la toti Zeii care au fost si vor mai fii si deasupra lor. De ce? Pentru ca te simt. Te port, te respir. Cartea ta inchisa se scrie foaie cu foaie in mine. Pula mea, probabil dupa ce vei citi ma vei ucide. Dar mai conteaza? Si asa rezultatul jocului pentru tine e prestabilit. Ce conteaza ca mai dureaza sau nu?
Ma intreb doar la ce rand te vei opri din citit. Ai face bine sa ajungi la final, de dragul argumentului. Dar, din nou, ce mai conteaza parerea mea?





Nu vrei sa te ajute niciun necunoscut, niciun sir de biti...vrei sa te ajuti singura. Iti iese? Nu prea pare ca merge. Uhm...poate pentru ca nimeni nu poate sa faca asta singur. Poate ca, desi un om nu se poate ridica singur, de sireturi, tu asta incerci sa faci. Well fuck you, cu sete, din suflet. De ce pula mea sa mi se rupa de tine? Ah, poate pentru ca ma vad pe mine in ochii si contradictiile tale, sau poate pentru ca simt ca daca lucrurile erau altfel te-as fi iubit for ever an ever...si da. Simt si ca tu m-ai fi iubit. Dar pula mea, ce stiu eu, care sunt atat de impudic incat sa-mi revars frustrarile pe un blog public? Si, nu numai atat, sa o fac cu naduf si fara perdea, fara metafore, spunand doar ce simt.

Fuck me si apoi ucide-ma pentru ca intr-o lume de "IM" si "http://" eu indraznesc sa simt mai mult decat un joc. Da, am tupeul asta. Sa nu te iubesc dar sa simt ca as putea. Daca stau sa ma gandesc, nu am ce iubi la tine cum nici tu nu ai avea ce iubi la mine. Dar, vezi, asta e ideea, sa simti, nu sa gandesti. Sa mergi si sa dai cu capul intr-o poarta, pentru ca simti ca e subreda, sau mai subreda decat fruntea ta, asta desi arata maret si impunator. Sa ucizi orice mit sta in calea fericrii tale daca nu simti acel mit. Ataca si transcede. Distruge si cladeste de la 0. Simte ce construiesti si apoi nu o sa mai ai ganduri despre sentimente si nu o sa mai teoretizezi iubirea. Mda...eu ma chinui de ceva vreme sa fac asta. Si, evident, cand vad ceva ce simt, imi place. Now shoot me. Vezi unde tintesti totusi, sunt tare de cap



P.S. Arati o directie si intrebi:"Daca l-as intreba pe cel de langa tine daca asta e directia buna, ce mi-ar spune?". Aceea e directia daca ti se raspunde NU. Pasa fuge. Elanul e pe trei pasi...si da, aici chiar trebuie sa simti ridicatorul. Ca pe o cadere a imaginii din oglinda.

Vade mecum

Primul cuvant, al Pacii
Al doilea, al Adevarului,
Al treilea, al Domnului,
Al patrulea, al Regelui,
Al cincelea, al Omului,
Dar daca...



Regele e Om
Regele spune Adevarul
Regele vrea Pace
Atunci...

Omul devine mai presus de Dumnezeu
Cele 7 zile devin inutile

Reluam povestea:
Primul cuvant, al Omului,
Al doilea, al Omului,
Al treilea, al Omului,
A patrulea, al Omului,
Al cincelea, al Omului.

Concluzie:
cand un om are ceva de spus,
nu conteaza cand si cum,
o va spune,
mai apasat decat clantanitul scoicilor dispretuitoare,
mai clar decat tunetele din ceruri,
mai presus de orice lege,
mai presus de orice morala,
mai presus de orice adevar intrinsec.

Prosit

P.S. Va continua

Drumul pierzaniei

Atac, transcend, distrug si renasc. Zi de zi. Un hobby, un pas si un semn de intrebare. Fara fete, fara spatiu si fara timp.

Acum raspund, apoi ma gandesc de unde cand si cum am perceput impulsul. Intreb oglinda. Nu primesc decat o foaie alba de hartie, pe care astern tot un impuls. Daca ma trezesc, foaia e goala din nou. Nimic din ce sunt nu e de fapt acolo. E o teorema a lui Fermat rescrisa la infinit si poate o rezolvare va veni tot din intamplare.

Trivialitatea vine tocmai din apelul la aleator ca si salvare. Focul nu arde la intamplare. E o stiinta. Apa nu curge, asa cum pare, cum vrea ea, ci cum poate. Viata s-a nascut pe Pamant in cele 7 zile ale creatiei sau in supa primordiala, agitata de mareele violente generate de o Luna prea apropiata? Valurile ne iarta necunoasterea.

Si daca ninge in toiul verii unde mai fugi? Cum imi acopar goliciunea si de ce mai insist?

Ridic capul si nu mai adorm. Foaia scrisa nu se va sterge desi o sa ninga peste ea iar scoicile vor rade de sub pietre de neputinta mea.

Oglinzi in graba

Ma uit si eu in oglinda. Rar. Ce vad? Pe mine invers decat cum sunt. Tu ce vezi cand ma uit eu in oglinda? Ma vezi pe mine asa cum sunt? Vezi o imagine intoarsa si indepartata? Dar eu ce vad cand te uiti tu in oglinda? Vad o pasare? Nu stiu ce fel de pasare, nu stiu din ce timp.

Ma intreb cand si in ce fel voi descifra penajul, ma intreb daca si cum voi reusi sa-l pictez in mine. Oglinda sunt eu. Obsesia e de fapt cand se va sparge oglinda, nu ce se vede acum in ea. E un film mut caruia nimeni nu s-a sinchisit sa-i puna un patratel rosu. Un film mut intr-o oglinda.

Un soare care rasare la apus, sau o busola care a stat langa un magnet. Nimic mai simplu. Ortografia corecta e raspunsul. E un scrib. Descrie pasari.

Mut in oglinda, cu o busola care arata un alt apus, nimic mai simplu, nimic mai frumos. Gratie.

Caderile din Gratie

Imi place ideea de moment de gratie. Poate, mai mult, imi place ideea de stare de gratie. Ma duce cu gandul la lucruri minunate, la Nirvana si la Zbor. Nu imi place cand imi aduc aminte ca sus stai mai greu decat ajungi si ca gratia nu e eterna. Sau....
Merg pe strada. In fata mea o batranica cerseste. Ma caut in buzunar, nu gasesc cine stie ce. Nu vreau sa par zgarcit, femeia are o fata de om bun. Ma dau un pas in spate, ii spun ca o sa ma intorc si fac stanga imprejur. Merg la cel mai apropiat magazinas si ii cumpar un iaurt, o paine si ceva dulce. In total...o nimica toata. Merg cu plasa la batranica si i-o intind. Imi multumeste, spune bogdaproste, si da sa planga. Plec. Nu stiu de ce, dar dupa fiecare asemenea gest...imi aduc complet aiurea aminte ca eu de la Durkheim, habar nu am cum si de ce, am inteles ca in fiecare gest al nostru e o doza variabila de egoism. Deci am fost egoist cumparand acele nimicuri pentru batranica. Dar cum? Care a fost avantajul meu? M-am crezut un om bun cateva factiuni de secunda, asta trebuie sa fi fost...ce egoist infect sunt, imi cumpar propria parere despre mine. Trece momentul si ajung acasa.

Inapoi la viata mea. Mananc, deschid televizorul si laptopul. Citesc si ascult stirile serii, ma loghez pe Yahoo Messenger si, probabil, pe Fantezii. In acelasi timp imi citesc mailurile de la munca si incep sa ma relaxez. Discontinuu am strafulgerari cu lucrurile pe care le-am facut in acea zi si cu ce mai am de facut, poate chiar cu ce am de facut a doua zi. Mi-e bine desi nu mi-e grozav. Am ce sa mananc, am ce sa beau, am unde sa stau, am cu ce sa-mi platesc darile...imi lipseste ceva. Gratie.

Citesc unul-doua bloguri. Nimic. Nicio Gratie. De ce ma obsedeaza Gratia si de ce nu pot s-o obtin? Futu-i. Sa cautam raspunsuri in exterior. Muzica, filme, carti...vine si trece. Un acord, un vers, o scena, te ating, te mangaie, te invaluie pentru o clipa. Senzatia e cea a unui ascensor care desi ar trebui sa te duca pana la etajul 20, reuseste cu greu sa urce pana la etajul 5. Bun. Solutia asta nu functioneaza. Mai stau de vorba cu amicii, mai arunc un ochi la televizor, nimicuri, nici o Gratie. Plec la volei.

Iubesc sportul asta. Intruchiparea perfecta a spiritului de echipa. Nu poti sa joci ca sa iesi in evidenta, totul e sa joci pentru ceilalti. E ca o simbioza. Ascensorul urca acum pana pe la etajul 9. Nici macar nu ajunge la jumatate. E ceva in neregula. Caut prea mult si gasesc prea putin. O senzatie de frustrare, un ghimpe incolteste in mine. Daca sunt prea ciudat, daca Gratia nu e pentru mine. Imi aduc aminte de momentele cand Gratia era plina. Multe, in diverse situatii, fara ganduri si remuscari. Doar Gratie. Acum ma screm pentru o clipa de Gratie. Fuck it. Ce e destul e destul. Nu mai vreau Gratie. Pot si fara.

Ajung din nou acasa, putin obosit, fara prea mare chef. Deschid laptopul, pun muzica si intru la dus. Simt apa fierbinte cum imi atinge pielea, cum imi relaxeaza muschii contractati. Ma intind in cada, imi aprind o tigara si deschid geamul. Intra un aer placut, proaspat, imbibat cu mirosul teilor ce se incapataneaza sa reziste intre betoane. Fumez relaxat. Oboseala si plictisul zilei se curata in primele 5 minute de stat in apa. Fumul de tigara si mirosul de tei, aburii de la apa si muzica. Ametesc putin. Devin molcom. Ma afund. Gratia numarul patru. Eu cu mine si niste maruntisuri. Minunat. Numai Frank Zappa in urechi si apa clipocind in jurul meu. Acum doar aud. Restul simturilor sunt plecate. Nici macar nu mai simt. Doar aud. Inca Roads, Sofa, Sharleena. Simt cum inima mi-o ia razna. Gratie. Murat bine, ies din cada.

Cuantific gratiile zilei. De la zero in sus totul e ok. Sunt cinci si le-as da pe toate pentru UNA. Pentru o GRATIE. Aceea din care sa nu cad.