Dimineata

Azi am avut o experienta cel putin interesanta. Uitasem cum e sa te trezesti de dimineata. Nu, nu sa fi treaz dimineata, ci sa te trezesti dimineata. Foarte devreme. M-am culcat pe la doua azi-noapte si la Bucuresti planuisem sa plec abia pe la 12 deci nu aveam motive sa ma trezesc atat de devreme. Totusi, la ora 5.56 ma holbam in ecranul mare si gol al laptopului lasat peste noapte sa o astepte.

M-am ridicat din pat cu gandul de a vizita toaleta. Camera mea se afla la capatul celalalt al holului fata de toaleta, care la randul ei se afla la vis-a-vis de terasa unde mi-am petrecut noptile si parte din zilele de aici. Usa terasei era deschisa si am fost "lovit" de ceva ciudat. Un aer rece si tare, neasteptat de rece si neasteptat de tare. M-am intors in camera, am luat laptopul si doua pliculete de ness din rucsac (presupun ca e definitoriu pentru mine sa port mereu ness in rucsac). Am dus laptopul pe terasa si am coborat pana la bucatarie pentru a lua o cana si o linugurita, apoi am urcat la frigiderul de sus si mi-am luat sticla de colo. Nu am avut rabdare sa-mi fac nesul altundeva decat pe balcon pentru ca ma chema Dimineata.




Soarele cred ca abia rasarise si se ascundea dupa niste bloculete iar aerul era absolut fabulos. Nici urma de sunet in afara de cateva pasarele care harjoneau prin ciresul de langa casa. Suficient de ciudat, nu eram adormit deloc in ciuda celor patru ore de somn si simteam nevoia apasatoare sa ascult o melodie. Roberta Flack - Killing Me Softly. Nu stiu de ce. Pur si simplu. Nu mai ascultasem melodia asta de mai mult de un an. Ciudat. De obicei cand mi se naste fixatia de a asculta o meodie, o ascult de "n" ori pana cand ma satur de ea. De data asta am asculat melodia o singura data. In timp ce imi verificam casuta de email m-am plictisit de Roberta. Rarissim. Alt+Tab, ajung pe Winamp, apas "J". Tastez "Robbie Williams - Feel". Si aud muzica. Destul de interesant. Asta era. E prima data cand imi zboara gandul. Se duce direct la Ea.

E ora 6 fix. Ma ridic din fotoliu si ma aplec putin peste balustrada terasei. Se vedea fain de tot dealul Targului. Acolo mergeam la sanie cand eram mic. Acolo imi gaseam, mai apoi, in liceu, linistea cand aveam probleme in dragoste si la poalele lui am inceput acum putin mai mult de un an una dintre cele mai groznice nopti din viata mea.

Ma intorc langa fotoliu si Robbie inca mai canta. Imi aprind o tigara, deschid cele doua pliculete de ness si le vars in cana. Adaug un strop de cola. Ador acel sunet de....fierbere intensa. Amestec si continui sa adaug cola. E ok, nessul e gata. Sorb si trag un fum din tigara. Observ in dreapta peste casa vecinilor ca luna inca se mai intuia. Luna plina. Fusese superba azi-noapte. Ma uitam la ea in timp ce-mi citeam cosmarul tastat de Ea. Azi-noapte Luna imi parea singurul punct fix de care sa ma pot agata. Acum palea la aparitia soarelui. Cred ca asta ar fi fost momentul in care El ar fi redevenit om iar ea Soim. Imi aduc aminte de ochii ei dintr-o poza vazuta acum ceva vreme. Imi sting tigara si ma tolanesc in fotoliul mare si vechi. Las capul pe spate si ma gandesc la ziua de azi. Am destule chestii de facut.

Se termina melodia si incepe Angels. Un gand rebel imi trece prin minte: "cine are nevoie de ingeri? de ce ar avea cineva nevoie de ingeri cand suntem inconjurati de oameni?". Raspunsul taios vine in acelasi gand:"pentru ca fara ei, fara ingeri, viata ar fi cu totul anosta si lipsita de sens, pentru ca avem nevoie sa credem in ceva mai bun pentru a merge inainte si pentru ca sunt simbolul imbinarii intre celest si teluric"...

Pe strada trece o masina si vraja se termina. Incepe ziua. Ne vedem din nou sub aceeasi luna, iubita mea.

Deci DA, deci

Deci da, m-am hotarat sa ma gandesc de azi la cum ar fi daca ar fi...nu. Gresit, la asta ma gandeam pana azi, pana ieri...no, you get the point. De acum ma gandesc la cum o sa fie.

Pai da, ca de azi stiu ca o sa fie, pentru ca am ajuns sa inteleg ca Ea exista. Cacat. Poate nu am gasit-O inca, poate am gasit-O si am ratat-O...poate am tecut pe langa Ea pe strada si nu i-am dat atentie. Naiba sa mai stie. Problema e ca am ajuns in puctul in care nu-mi permit sa cred in mai putun decat Ea si ca banalitatea oricarui alt desen pe un oricare alt tapet nu ma atrage in niciun fel.





Adica da, e ok, e ok sa cred ca Ea exista, dar nu vreau sa creez o schisma intre realitate si imaginar. Doar in imaginatie poti sa gasesti o Ea perfecta, si sa O si modifici in functide de nevoile de moment. In realitate ne multumim cu ce primim si asta se traduce prin "Ea cea perfecta pentru mine". Ca sa citez dintr-un mare clasic in viata: "Eu nu vreau sa fiu perfecta, vreau doar sa fiu cel mai bun om, care pot sa fiu". Superb spus. Exista totusi si un mare flaw. Daca vrei sa fi perfect comiti fapte imperfect pe drum, nu cantaresti fiecare pas si nu planifici, pentru ca Perfectiunea, ca si Gratia sunt stari de spirit. Perfectiunea e o stare care vine din interior, care purifica si care este paralela oricaror ganduri murdare.

Ce avem pana acum? Un exercitiu de imaginatie, o stare si...sentimente, multe sentimente care invadeaza teribil de trivial un suflet. Al meu, al tau... al celui care e dispus sa fie perfect pentru un altul si care e dispus sa gaseasca, la randu-i, acea bucata perfecta. Eu deocamdata nu sunt perfect pentru nimeni. Nici macar pentru mine. Dar stiu doua chesti mari si late. Pot sa iubesc mult si constant...si fara .... prejudecati...si mai apoi... cred ca sunt momente de extirpare a tuturor neuronilor...cand pot sa fiu si iubit. Sa le spunem... BLISS.

Dar asta e un text vesel si care ar trebui sa ma faca sa zambesc la final... asa ca: "Cum gaseste un cioban o oaie neagra pe munte?/ Acceptabila."

"Mă doare'n cur"

De ceva vreme mă gândeam cu e să te doară în cur de toate şi de toţi. Eu nu mi-aş putea imagina o astfel de situaţie în ceea ce mă priveşte. Deşi...


Stau să mă întreb... de ce să nu mă doară în cur? Adică ... ce mă ţine de la a dezvolta o durere suverana în cur? Ce mă ţine de la a deveni un inapt sentimental şi un cinic?

Mi-am luat destule frâne, am privit cum alţi oameni care nu meritau asta işi iau frâne. Am constatat în multe situaţii ca viaţa e de căcat şi ca oamenii sunt de căcat. Cu toate astea refuz cu obstinaţie să suport durerea în cur. Prefer să suport dureri de cap, prefer să suport dureri de suflet, prefer chiar să suport dureri fizice... înainte de a suporta durerea în cur.

Mi se pare că atunci când te doare cu adevărat în cur...persoana sau lucrul sau... în fine, acţiunea de care te doare în cur... sunt cumva perimate. Sunt cumva moarte de la sine iar durerea în cur e doar o consecinţa a ... acelui deces, a acelui van care s-a creat între mine şi ... obiectul durerii în cur.

Adică... nu ştiu, mie mi se pare greu sa te doară în cur de o persoană "vie", de o persoana care salăşuieşte cumva în tine, de o persoană care poate să te ţina treaz, poate să te facă să te simţi, la rândul tău, viu. Bine, recunosc, poate e ură, poate e dragoste, poate e compasiune, dar sigur e ceva. La fel si cu fotbalul, sau cu alte sporturi care te interesează, nu poţi să ramâi indiferent. Da, poti să rămâi indiferent la alt nivel. Poţi sa refuzi să cunoşti o persoană, sau să te temi de ce ar putea ea să-ţi facă şi să o indepărtezi .... pentru că aşa se face, asa e cel mai usor, aşa e...cel mai comod. Dar nu e cel mai frumos lucru să iei o peroana posibil incomodă şi să încerci să o cunoşti, să-i iei măsura, să vezi dacă ti se potriveşte? Şi mai mult... nu e cel mai frumos lucru să... să faci acea persoană incomodă parte din tine şi parte din sufletul tău? Şi chiar dacă nu explorezi, totuşi iei o decizie, asta însemnă că premeditezi durerea în cur, că nu e naturală, că nu vine de la sine. Că o creezi ca pe un adăpost în faţa unor temeri… ca un paravan ridicat deopotrivă în calea fericirii şi nefericirii.

Naiba mai ştie, cert e că durerea în cur nu e o soluţie aceptabilă... după cum spuneam... e mai curând o formă de ucidere a unor posibilităţi, şi, da, aş vrea sa pot să le ucid pe cele greu accesibile şi dureroase... dar sufletul meu nu poate să lase asta să se întâmple.