Fara titlu

Nu stiu ce titlu sau dau acestei postari. Stiu ca e despre sport, despre tenis, mai exact. Murray, marea mare speranta a tenisului britanic, viitorul nr. 1 mondial, a luat bataie de la Verdasco, un baiat cu destul de putin talent si care, teoretic nu e prieten decat cu zgura. Nole, care mie imi e simpatic, a abandonat. Astia sunt "lupii tineri". Nascuti in 87. Am si eu o problema:). Nadal e cu un an mai mare decat ei, e nacut in 86. Pana la varsta lor avea deja 3-4 turnee de Marel Slem castigate si era de ceva vreme nr 2 mondial. Asta de ce nu e speranta? Ati observat asta?

Federer, desi e pe locul doi si are cosmaruri masive cu Nadal, e "regele". Astia doi, desi au castigat impreuna, cu patru turnee de mare slem mai putin decat Nadal fiind cu un an mai mici, sunt marile sperante, viitorii nr 1. Bun. Baiatul ala care bate recordurile la varsta la care Federer se zbatea in anonimat, acelasi care a castigat French Open la 18 ani, ala ce e? Bun, e numarul unu mondial, are cel mai lung sir de victorii pe o singura suprafata, e primul jucator care a facut tripla Roland Garros-Queens-Wimbledon. La 22 de ani. Dar el cum e? Speranta nu e, "rege" nu e. Ce e? In drum spre perfectiune. Asta e:). 

Am vazut meciul lui cu Simon astazi. La Madrid, anul trecut, pe aceeasi suprafata, Simon la batut si l-a chinuit crunt. Acum, la Melbourne, Nadal a batut, transpirand de curtoazie si mentinandu-si numarul de seturi pierdute la 0. Ia bataie, castiga, e uman, se exprima, incearca sa fie cat mai bun, e incruntat de zici ca vrea sa muste din adversar dar cand se termina meciul rade ca un copil. E viu, ii place tenisul ii place sa invete tenis, sa invete suprafete. Invata, asta face, Devine mai bun pe zi ce trece. S-a nascut pentru zgura, ca toti spaniolii. A invatat restul. Anul trecut a jucat meciul carierei lui de pana acum cu Federeer, la Federer acasa, in templu, la "The All England Lawn Tennis Club". In cel mai frumos meci de tenis al anului, in cel mai frumos loc in care ai putea sa joci tenis, a invatat iarba. Spunea un nene comentator ca daca Nadal si Federer prind o zi buna pot sa se lupte de la egal la egal pe orice suprafata, mai putin pe iarba si pe zgura. Pe iarba, zicea nenea, Federer e invincibil, pe zgura, Nadal nu are rival. Federer il batuse pe Nadal la Hamburg, cu un an inainte, pe zgura. Anul trecut a venit razbunarea. Nu la un turneu de mana a doua, nu intr-un Masters, nu, la Wimbledon, in templu, in locul unde tenisul se respira si respira. A  muncit mult, a tras timp de 5 seturi, abia a reusit. Dar a invatat iarba. Ce va urma? Avem ani inainte.

Noi ne nastem cu ale noastre, crestem cu ele, cresc in noi. Ce invatam? Invatam ceva? Reusim sa trecem peste satisfactia de a avea un locsor cald si banal pentru a incerca sa avem totul, sa fim completi? Ne cheama Nadal cumva? Avem suflet de invingatori? Din cand in cand si doar pe segmente pe care, apoi, le regretam si le vrem ucise. Ce-ar fi sa incercam si altfel, The Nadal Way? Om trai si om vedea.

Ultima zi de Purificare

Dupa cum va spuneam cand am postat-o, "Purificare" dispare. Dispare astazi spre maine. Sper ca ati citit-o, mai mult, sper ca ati inteles-o. O sa scriu candva despre ea. In Bucuresti ploua si e urat, stiati?

Un Muzic

La pastele cailor

Eram aseara acasa si nu mai stiu exact pe ce post am auzit o stire despre "nationala" de handbal. Din nou. Chiar trebuia? Nu ma intereseaza ca am fost fost eliminati, chiar nu ma intereseaza. Ma intereseaza, in schimb, cum am fost fost eliminati. 

Ce e atat de deosebit in felul in care am fost eliminati? Simplu: NIMIC. Tocmai asta e frustrant. Ca la orice turneu final din ultimii ani, am fost eliminati prematur, de echipe pe care le puteam bate sau chiar le bateam in pregatiri. La fotbal, Mutu a ratat un penalty in minutul 89-90, la handbal fete, cum am luat prima data bataie, nu am mai stiut de noi si... adio si-un praz verde. La baieti...aici e deja jenant. Nu faptul ca nu am intrat in turneul pentru locurile 1-12, ci, pentru ca am reusit o performanta greu repetabila. Am jucat cinci meciuri si am repetat aceeasi greseala in patru dintre ele: 40 de minute bune sau excelente si 20 de minute in stil... Saint Kitts and Nevis(fara sa vreau sa jignesc sportivii din aceasta tara in care as vrea, intr-o zi sa ma stabilesc). Nu am existat. Pur si simplu. Intrebarea nu e de ce s-a intamplat cu Franta care e destul de campiona olimpica incat sa spun ca sunt mai buni ca noi. Problema mea e de ce s-a intamplat de inca trei ori dupa aceea. 

Noi avem antrenor si preparator fizic la echipa nationala? Baietii aia nu au avut lotul cu o luna si ceva inainte, nu stiau ca scot limba dupa 40 de minute jucate la nivel inalt? Sau...poate altceva. Poate e faptul ca atat ii duce mintea. Dupa aceea se blocheaza in fata succesului, care ar fi unul important, si incep sa joace turca, oina sau orice alt sport care nu e inrudit cu handbalul, doar ca sa nu mai fie in pericol de a castiga. Cred ca asta trebuie sa fie. E peste tot chestia asta: cand avem un adversar mai puternic avem tendinta de a ceda in fata numelui. Asta e. Poate, candva, o sa vad si eu o nationala a Romaniei campioana mondiala la un sport de echipa. Sau Olimpica...sau europeana, nu conteaza, campioana sa fie. Nu cred, totusi, ca o sa traiesc peste 60-70 de ani si aia cu greu si eforturi. Ramane pe alta viata. Asta si altele. 

Chestie pentru linistit si bine(temporar)

Dimineata, pe racoare

Sunt putin in graba asa ca nu o sa insist. Va spun doar ca am descoperit cea mai placuta metoda de a petrece noptile in care nu am somn: jocuri in retea. Uitasem ce bine poate sa fie sa-ti ucizi cu cruzime cei mai buni prieteni prin intermediul unor siruri de biti, in timp ce bei o bere si fumezi o tigara. Far Cry 2, IGI 2, Soldier of Fortune 2 si, culmea, Battlefield 2. Nu a fost cu intentie, pe bune:D. Am jucat si Age of Empires 3 - The Asian Dynasties dar l-am lasat la urma pentru ca asta e cel mai fun. Mi-am descoperit o afinitate deosebita fata de cultura japoneza si felul lor de a vedea viata. Cu alte cuvinte, am castigat fara probleme:D(spre deosebire de restul, unde am fost varza cu diverse carnuri, in functie de joc. Cel mai putin varza am fost la IGI 2). 

Pe de alta parte, m-am foarte enervat pe un prieten, cu care jucam in echipa. Ce facea dragul de el? In timp ce echipa adversa incerca sa ma extermine, el isi aranja cu atentie unitatile pe controale, schimba controale, permuta unitatile si nu se decidea sa vina sa ma ajute. Cand s-a decis sa vina era deja inutil: muschetarii mei ucisesera mase de olandezi si britanici si se pregateau sa se inmulteasca:D. Adversarii si-au dat seama ca mai bine incerca cu Mr. C prima data si s-au dus cu alai mare la el in oras. Eu, cu armata completa, am facut o "mica" gluma si, in loc sa-mi ajut coechipierul cu toate fortele, am lasat 10 muschetari sa moara la deruta cu oamenii lui si mi-am dus restul aramtei, inclusiv tunurile, in orasele adversarilor. Ei, luptand deja, nu si-au dat seama decat  cand au vazut ca nu mai au de unde sa-si reconstruiasca armata si sa vina la mine in baza. Tragic. Evident, Mr. C s-a foarte ofticat, adversarii de conjunctura au ras cu lacrimi si eu am rezovat doua cazuri simultan: l-am invatat(sper) pe Mr. C conceptul de "joc in echipa" si am si avut grija ca echipa mea sa castige. Asta s-a petrecut pe parcursul a 5 beri si 6 ore. Traiasca internetul:)

Cam atat pentru acum ca sunt deja in intarziere si cu ochii, ca de obicei, cat cepele. Nu-i nimic, ma relaxez prin munca:).

Doi si o Purificare

Doi muzici. Foarte diferiti. Nu stiu de ce, azi-noapte, cand iarasi nu-mi gaseam locul in asternut, i-am ascultat pe ei doi. E si asta o cale de a petrece noaptea cand nu ai somn: sa asculti muzici, sa citesti chestii si sa... well. Si sa-ti dai seama de chestii despre tine, despre trecut si despre viitor. Unele bune, unele rele, toate ascultand cei doi muzici. Mai era un muzic dar nu e pe youtube si nu l-am gasit nici pe alte site-uri. Si mai era ceva: Purificare. Merita citita. O gasiti in josul paginii, dupa postari si "Bridge Over Troubled Water". Nu o sa stea acolo prea mult:), daca vreti sa o aveti, puteti sa o copiati sau sa mi-o cereti.

The Proclaimers - 500 miles

The Killers - Human

Cred ca asa se numesc...

Cred ca sunt totusi filme. Ceea ce e si mai ciudat e ca au cautare:). Vorbesc despre filmele proaste. Aseara pot sa spun ca am semi-vazut doua. Adica...a fost mai mult un act de vointa si o distractie pe seama lor decat un privit la film cu ce presupune asta: atentie, activitate cerebrala etc.

 

Primul a inceput pe la 20 si ceva pe Antena 1. Se numea "Kull-Cuceritorul". E despre un baiat(jucat de un nene care acum ceva vreme juca in serialul Hercule, Keivin Sorbo) care se apuca si omoara regele unei tari fictive(Val... ceva).  Mai exista un nene care vrea sa-i ia locul pe tron si care e seful garzii regale...sau asa ceva. Mai e o diavolita deghizata in dansatoare(interpretata de Tia Carrere, lucru foarte bun :D) care vrea si ea sa-l vrajeasca pe Kullita si sa...bla. Ideea de baza e ca baiatul trimfa, previzibil, ajunge sa uneasca o tara divizata si multe alte chestii minunate. Argumentele pentru a vedea acest film sunt diferentiate: pentru tipe, muschii lui Kevin Sorbo, pentru tipi, pectoralii si fesierii Tiei Carrere:D. Totul e plictisitor, fad, previzibil si, uneori, culmea, lipsit de sens. Un film ce merita uitat repede si vazut doar daca te plictisesti de mori si nu ai internet sau alt post tv, filme pe calculator sau jocuri pe care sa le poti juca singur. Bleacs.

Al doilea a inceput pe 12 si ceva. "Demolatorul". Na, aici se schimba putin situatia spre bine. Daca esti fan cafteala filmul cred ca e unul chiar reusit. Pe oamenii din filmul asta poti sa-i si banuiesti uneori ca ar fi actori: Stallone, Sandra Bullock, Wesley Snipes si alti oameni care au jucat prin seriale reusite. In fine. Daca e sa compar actorii... numai cat e de draguta Sandra Bullock spunand incenua "Let's go blow him" in loc de "Let's go blow him off" face cam cat 3 Kulli, oricat de cuceritori ar fi ei. Asa. Sa nu uit sa spun despre ce e filmul:). Filmul e despre un viitor(indepartat in momentul in care s-a facut filmul, acum 15-16 ani si nu atat de indepartat acum-2032) in care criminalitatea e aproape extincta, societatea nu tolereaza actele barbare ca schimbul de fluide(sex sau sarut :D) si oamenii au masini si calculatoare care vorbesc inteligibil si inteligent cu ei. In subteranul acestei societati, aparent perfecte, apare un grup de oameni care, la prima vedere, sunt niste huligani si care vor sa perturbe linistea societatii perfecte de la suprafata. "Huliganii" traiesc in subteran, mananca burgeri(care erau interzisi deasupra) din sobolan(pentru ca nu au vaci in subteran, beau bere si conduc masini cu combustie interna(spre deosebire de cele electrice de la suprafata). Nene care crease "societatea perfecta" de deasupra s-a gandit sa-i distruga pe astia din subteran si l-a dezghetat pe unul Simon Phoenix, mare criminal al secolului trecut si il implementeaza in creieras ideea ca trebui sa-l omoare pe liderul "haiducilor". Simon asta, jucat de Snipes, se apuca si face dezastru prin oras, omoara tot ce prinde si face urat de tot in societatea lipsita de cusur in care aterizase. Vazand asta, politia(care era mai mult un fel de... forta a prieteniei si cooperarii) il dezgheata pe John Spartan(Stallone), un politist de moda veche care fusese criogenizat nus'  pt ce ca nu am vazut inceputul filmului. Cert e ca Spartan asta era un nenea rau si suparat pe viata. De aici incepe distractia. De ce merita vazut filmul? Uneori funny, scene de lupta semi-reusite, subiect cat de cat Sci-Fi, sfarsit oarecum imprevizibil pana pe la 2/3 din film. Ce e prost la el? Violenta gratuita, scene cretine, replici cretine etc. Bonus: scena de sex virtual intre Stallone si Sandra Bullock:D(nu se vede nimiiic).

Astea au fost filmele serii si noptii trecute. Nu va grabiti sa le luati de pe DC sau sa le cumparati. Sunt in fiecare seara filme de genul asta la tv. In fine, in serile in care nu avem "o-la-la", "dansez pentru tine" sau " surprize, surprize". Intelegeti voi ideea.

Alpha

Astazi am gasit ceva. Am primit la munca un cadou. De fapt nu l-am primit chiar eu dar m-am bucurat si eu de el. E un fel de camera de procesare:). De fapt, pe numele lui, HP AlphaServer GS1280 X 64. Stiti ce e jucarica asta? Raw Power. Probabil cel mai puternic server individual creat pana in zilele noastre.

Sa va zic de el? Are 64 de procesoare Alpha EV 7z(pentru pasionati, ultima evolutie pe arhitectura Alpha 7, cu o frecventa nominala de 1300MHz), aici devine amuzant, 512 GB RAM si, din nou amuzant, spatiu de stocare de  18, 6 TB, pe doua hdd SCSI, evident, puse in RAID. Poseda si niste placi video, 16 din cate am inteles eu si e cam cel mai cool jucaroi pe care l-am vazut. Cand a fost lansat in 2003 costa cam cat o casa in Malibu( un estate mai mic): 420000$. Ce stie sa faca? Sa arda curent pe zi cam cat 20 de case normale pe saptamana, sa stea 24 de ore pornit daca ii tai curentul, sa ocupe un spatiu climatizat cam cat apartamentul meu (impreuna cu UPS-uri si external storage) si sa proceseze (liniste): cam cat 80-100 de calculatoare dotate cu cele mai noi procesoare Intel pentru piata civila( Core i7 955 Extreme Edition). Cum vi se pare pentru o arhitectura veche de mai bine de 10 ani si care a fost declarata nerentabila si tinuta in subdezvoltare de catre toti proprietarii ei? 

De ce am inceput sa scriu despre GS1280? Pentru ca mi-a adus aminte de doua chestii: nu intotdeauna calitatea e cea care conteaza si, uneori, calitatea te obliga sa o perpetuezi. Sa explic pe rand. Alpha a fost o generatie de procesoare produse de o firma(DEC) de care nu a auzit prea multa lume(scuzati cacofonia). In 1991 (cred) aveau un procesor la 150 si ceva de MHz pe cand Intel se bucura ca a atins 66 MHz. Dar nu asta conteaza. Important e ca pana in 2000 bateau la fund orice procesor de pe piata. Cu pana la 30% avans fata de cele de varf. Apoi au fost scrapped(mai mult sau mai putin). Nu pentru ca nu era cel mai bun procesor de pe piata, nu pentru ca era prea scump sau nu avea cautare. Nu. A fost srapped intreaga arhitectura, o sa radeti, pentru ca erau prea buni. Alpha avea potentialul de a deveni singurul procesor, cel putin de pe piata serverelor. Era atat de bun incat risca sa ucida tot ce inseamna procesor pe ce mai scumpa piata din IT. Pe piata in care iti arati cu adevarat muschii Alpha era rege si prea multi ar fi ramas fara munca. HP colabora cu Intel pt o noua arhitectura de procesor in momentul in care a cumparat Compaq, proprietarul licentei Alpha. Ce s-a intamplat mai apoi e deja istorie: HP nu a riscat o platforma atat de sigura si performanta fara un back-up, ba, mai mult, a trecut-o pe linie moarta, renuntand sa o mai dezvolte semnificativ. Repet, in momentul in care s-a luat decizia Alpha avea un avans de cel putin 30% in putere de procesare in fata urmatorului procesor ca performanta existent pe piata. Inca o mai are. In sens propriu Alpha nu si-a pierdut razboiul dar nici nu a fost lasat sa si-l castige. 

A doua explicatie, cea legata de calitatea care te obliga sa o perpetuezi e si mai simpla. HP a anuntat retragerea platformei in 2003, pentru 2006 si oprirea suportului pentru serverele pe platforma Alpha in 2011. Suntem, bine merci, in anul 2009. Serverele Alpha based sunt inca cele mai puternice masini de calcul pe segmentul lor, cele mai cautate si inca se vad sub bradul HP. 

Singurul pas care mai ramane de facut e recunoasterea greselii initiale si reinceperea dezvoltarii platformei. Dar pentru asta, anumiti oameni ar trebui sa accepte macar posibilitatea ca au gresit si ca gresesc, nu? Si cata putere iti trebuie sa faci asa ceva?!

The Verve - Love Is Noise

De cand, de ce si cum?

Azi am avut o zi de rahat(ca sa nu zic de cacat de-a dreptul). Am fost indispus de cateva zile dar azi a fost cireasa de pe tort. De fapt ieri si azi. A fost un tort cu cireasa dubla. Sau doua cirese. O minune de weekned sau un weekend de minune. Am avut cateva milioane de ganduri proaste, am avut mereu o stare de "de-ar trece ziua mai repede sa obosesc si sa dorm", am facut cu foarte mare spor nimic pentru ca ma simteam extrem de gol si de lipsit de orice chef de orice. Am blestemat de foarte multe ori foarte multe momente din viata mea recenta si foarte multe chestii care s-au intamplat. Pur si simplu, dupa ziua de vineri, cand a nins superb, nu am avut o clipa in care sa fiu linistit, sa-mi fie bine sau sa ma simt la locul meu. Mi-a fost rau si fizic si psihic.

Intre gandurile mele am gasit unul care a ros, mai mult decat oricare altul, in mine, in sufletul meu si in ce am trait, care m-a golit pana la ruperea invelisului, care a tansparut si in momentele cand, teoretic trebuia sa fiu cu gandul in cu totul alta parte. Pur si simplu am fost stuck. It's fucking painful. Ma gandeam la de ce, cand si cum am ajuns sa simt cum simt si sa traiesc anuminte momente asa cum le traiesc. Evident, ca de fiecare data in ultima perioada, nu am facut decat sa-mi produc si mai multa durere si sa imi renasc regrete pe care le credeam moarte. Am ajuns la o un singur raspuns: in timp, pentru ca am pus suflet si am crezut facand greseli si nestiind sa plec si sa las, am ajuns aici. As da orice sa pot alege ce si cum simt, as da orice sa pot si eu schimba mind set-ul ca pe un decor si sa plec atunci cand doare. Nu pot si nu am putut. 

Am ajuns la concluzia ciudata ca poate e mai bine sa nu-ti cunosti niciodata fericirea si sa o cauti mereu decat sa o cunosti, sa-ti vezi binele in ochi si sa ...in fine. Sa-ti fie aratat(a) ca o himera, ca un micro-demo si sa-ti fie luat fara sa ai sansa sa protestezi, fara sa ai sansa sa alergi dupa el si fara sa poti sa dai tot pentru a ti-l atinge. Atunci se pune altfel intrebarea: ce e mai bine, sa-ti cunosti binele si sa nu-l poti avea(si sa-ti fie luata in mare parte si speranta) sau sa cauti acel bine forever, fara sa-l atingi, dar sa ai mereu, mereu speranta ca o sa-l ai? Astea sunt momentele in care mi-as dori sa fiu mult mai prost decat sunt, sa pot sa gandesc mai putin decat o fac, sa pot sa nu inteleg nimic despre mine, despre altii si sa nici nu-mi pun intrebari, pur si simplu, sa nu-mi pese. Nu-i asa ca totul ar fi mai simplu? Nu-i asa ca multumirie ar fi mai mari si durerile, chinurile si dorintele, sperantele sau asteptarile ar fi minime? Nu-i asa ca ignoranta e binecuvantare? Ce nu pot cuprinde acum   e cum functioneaza lipsa de speranta. Poate cand voi putea o sa-mi fie mult mai bine. Acum asa sper si cred.

Spor(este) sau film?

E tot legat de distrageri sau distractii:). Zisesem ca o sa scriu despre chestiile pe care le poti face in noptile in care nu poti sa dormi. Am facut, cat de cat asta. Am scris despre filme si ma gandeam sa scriu tot despre filme. De data asta, despre filme proaste la care nu razi pentru ca filmul e o comedie ci pentru ca e o "caterinca"(adica un film prost:D).  A intervenit insa ceva: Spore. 

Spore e un fel de joc in care faci ce vrei dar ce faci iti determina dezvoltarea:). Incepi ca o bacterie, in apa. Selectezi la inceput daca esti ierbivor sau carnivor. Ajungi in supa primordiala si trebuie sa papi alte bacterii, sa cresti sa evoluezi. Evoluezi apoi la creatura si iesi pe uscat. Big upgrade. Ce mai faci? Cumperi membre, ochi, gura, tot. Le schimbi intre ele in functie de nevoi si de bani. Gasesti creier si tot evolueazi, ajungi in stagiul tribal, in stagiul de civilizatie si apoi la nivelul de Space Exploration. Mai e ceva: evoluezi intr-o anumita directie si intr-un anumite fel. Conteaza enorm pe ce te specializezi si ce aptitudini iti dezvolti, cum interactionezi cu alte triburi si, apoi, cu alte civilizatii de pe aceeasi planeta. Poti sa ajungi o creatura cuceritoare, economica sau religioasa, fiecare cu avantajele si dezavantajele sale. Ce sa mai spun? 

Cand pleci de pe planeta posibilitatile sunt infinite: explorezi, cuceresti, faci comert sau indeplinesti misiuni. E foarte dragut. Jocul pare, acum, dupa 3 zile de cand am inceput sa joc, infinit. Ai un Univers la dispozitie in care poti sa faci ce vrei, fara prea multe reguli dar cu multe riscuri. 

Argumetele pro pentru joculet sunt multe. E foarte complex, te tine in priza si stimuleaza la extrem imaginatia, iti da posibilitatea sa exersezi relatii si sa inveti lucruri noi, sa descoperi si sa cresti o creatura pana la a conduce Universul sau a-l descoperi. Ce va place aia faceti:).

Contra? E addictive like hell, e lung daca nu infinit(asta poate va mai potoleste pofta de a sta calare pe el non-stop)  si devine prea complex daca incerci sa faci tot ce poti sa faci. Mai cititi despre el si pe site-ul oficial si poate ne vedem in Galaxie:)

Distractii sau distrageri

Constat ca la mine lucrurile au inceput sa vina in perechi. Ganduri, vesti, pachetele si altele, toate vin in perechi. Ain't that funny? 

Acum ma gandeam la ce sunt de fapt lucrurile pe care le fac pentru a-mi umple timpul liber, distractii sau distrageri? Ma fac ele sa ma simt bine intrinsec sau ma fac sa ma simt mai bine prin faptul ca-mi duc gandul departe de chestiile care dor? Si daca e e a doua varianta, e ok? Adica... are sens sa-ti distragi atentia de la lucrurile care conteaza doar pentru ca dor? E mai bine sa te gandesti la ele si sa analizezi toate fatetele sau e bine sa le lasi in pace si sa speri sa or sa se rezolve de la sine? In fine, o sa ma mai gandesc la asta:).

Al doilea gand pentru azi era indreptat catre o ciudatenie: ajungi intr-un punct in care ceea ce ar trebui sa te entertain se transforma in job. Cum se intampla asta? Cand faci ceva ce-ti place cu adevarat pentru bani. Si deodata acel ceva ti se pare mai putin atragator si simti nevoia de un alt entertainment. Ati patit asa ceva? E funny intr-un fel: pe de-o parte constati ca faci ce-ti place, pe de alta parte, vezi cum ce-ti placea sa faci in timpul liber, acum te incarca si te oboseste:). Se intelege ceva din ce am scris aici? Daca nu se intelege o... incercati sa faceti ceva ce va place ca job si o sa aiba sens perfect:).

Ca o concluzie a ceea ce am scris mai sus, cred ca din cele doua seturi de ganduri ale mele invat cum e sa simti ca pierzi si cand castigi sau, altfel spus, sa-ti simti gandurile polarizate la extrem intre dorinte si realitati personale, independente de mine(acceptand ca exista asa ceva). 

Doua chestii

Azi m-au super-enervat doua chestii.

Prima, in ordine cronologica, e faptul ca, in Bucuresti, mai nou, si cand e cald e un motiv pentru toti sa-si scoata masina la plimbare. Adica? Pai pana acum, cand ploua, era full ca nu doreau oamenii sa se ude. Acum, cand e cald, placut, oamenii ies cu masinile pentru ca e frumos afara si fac si ei o plimbare de o ora cu masina pana la munca. Patru membrii ai familiei, maxim doua directii si ore de plecare, patru masini ca asa da bine la privitori. Asta e prima.

A doua e ca baietii astia la care platesc eu intretinerea se cred un fel de Dumenezei mai mici(sau mai mari). Exista: fond de reparatii, fond de rulment si, atentie, nu e o gluma, rate pentru reparatiile facute. Platesc de ceva vreme fondul de reparatii si pe ala de rulment. De ce dracu' nu iau banii de reparatii(care oricum sunt invizibile, insesizabile si, cred, inexistente) din cele doua fonduri? De ce trebuie sa platesc eu, fara incalzire, fara curent, pur si simplu... apa calda si... ce-o mai fi pe acolo, 350 de lei lunar? De ce trebuie sa platesc atat din moment ce intretinerea normala, cheltuiala cu persoana mea, face sub jumatate din suma asta? Restul sunt fondurile, fonduletele si ratele din care nu se stie niciodata ce, daca si cum se face?  Sunt eu defect sau doar ma cred altii tampit si ma trateaza ca atare?

Am draci, rau de tot, nu asaaa... 

Ma intrebam azi...

Radio, tv, laptop, carti … cate lucruri trebuie sa deschizi pentru a inlocui o persoana?

Cainesti

Cam asa as traduce eu Dogville. Ce e Dogville? E primul film dintr-o trilogie. Nu e o trilogie gen "Lord of The Rings". Eu o trilogie care se numeste "USA - Land of Opportunities" si, deocamdata, are doar doua episoade: "Dogville"(2003) si "Manderlay"(2005). Teoretic, al treilea film ar trebui sa apara anul asta si se numeste Wasington. Filme de autor, cu bugete mici si cu destul de putina expunere catre publicul larg.

Haideti sa va povestesc despre Dogville, filmul cu care mi-am petrecut eu noaptea.  L-ati vazut? E... interesant. Cel putin la fel de violent psihic si dureros ca si "Full Metal Jacket". De ce ai vrea sa vezi un astfel de film cand nu ai somn? Poate  ca sa te asiguri ca nici nu o sa-ti vina. 

Acum serios, sa incep sa va spun cate ceva despre film, sper ca nu destul incat sa-l ratati, daca nu l-ati vazut deja. In primul rand, ca un teaser, e un film facut intr-un studio fara decoruri, fara pereti, fara culori si cu multe desene pe podeaua studioului. Studioul e facut sa semene cu o sala de spectacol, cu o scena de teatru, asta fiind si ideea filmului: lumea e o scena pe care incercam cat mai bine sa ne ascundem slabiciunile si sa jucam cat mai bine roluri care nu sunt ale noastre. 

Povestea pare, la inceput, banala. Un oras de munte, uitat de lume, in care nu ajung stirile de fel, pe vremea cand gangsterii erau conducatorii de fapt ai USA, in care ajunge o tanara frumoasa care era urmarita(nu se stie sigur de cine si de ce). Oameni reticenti, o comunitate inchisa dar pura prin felul in care oamenii interactioneaza. Exista doar hinturi despre felul in care vor decurge lucrurile. 

Filmul e compus din noua capitole si un prolog. Capitolele sunt delimitarile unor indicii si tabloul e completat abia in ultimul capitol, cel care inchide povestea. 

Actorii sunt perfect alesi pentru rolurile lor iar Nicole Kidman, al carui fan nu prea sunt, e potrivita perfect rolului si e si frumoasa(de data asta). Despre ce e filmul? Va spun cuvintele cheie care imi vin mie in minte: normalitate, inselatorie, superficialitate, egoism, cinism, mediocritate, frustrari, incercari, esecuri si ilustrari. Atat. 

De ce sa vezi filmul asta noaptea, cand nu ai somn? Ma repet: actorii fac toti banii, scenariul e unul e unul imprevizibil, realizarea filmului si ideea pe care o transmite e corect si, mai presus de orice, e un film unic prin felul in care transmite senzatiile(lucreaza foarte mult cu mintea si mai putin cu ochiul, lucru extrem de rar in filmele zilelor noastre). 

De ce sa nu vezi "Dogville"? Pentru ca s-ar putea sa intelegi despre tine lucruri pe care nu le vrei intelese, pentru ca doare pe mai mult de durata sa, pentru ca s-ar putea ca de acum sa vrei sa vezi toate filmele lui Von Trier si pentru ca s-ar putea sa-ti creasca si mai mult frustrarile fata de mediul si felul in care traiesti. Indiferent care sunt astea.

Cum sa-ti petreci noaptea

Am inceput sa nu mai pot sa dorm deloc. E foarte deranjant dar incerc sa vad daca e si o parte buna. Nu pot sa dorm ... poate pot sa folosesc si altfel timpul ala. Am folosit cateva metode care m-au facut sa ma simt mai mult sau mai putin bine. Ma gandeam sa fac o mini-serie de reeditari, in masura posibilitartilor, sa evaluez metodele si sa vad care e cea mai simpatica. 

Oricat de banal ar putea sa para, azi incepem cu vizionarea unui film. Sa explic de ce: filmele sunt de mai multe genuri. Pentru fiecare gen, cate o stare. Sau invers. In fine, ideea e ca... o sa evaluez cate un film din fiecare gen si incep cu "Full Metal Jacket" al lui Kubrick. Actiune, razboi, drama. Cam aici se incadreaza. Despre ce e vorba? Despre recruti in armata americana, de la intrarea in pregatiri pana... in mijlocul razboiului. Ce razboi? Evident, razboiul din Vietnam, singurul razboi care torureaza constiinta militara americana pana la delir.

 

Fara o distributie de zile mari, fara vedete de prima mana sau copii minune, "Full Metal Jacket" e o poveste rece, fara suflet, fara implicare si, aparent, fara sens. Daca moare un personaj in filmul asta, nu-ti pare rau. Nu resimti decat violenta mortii, inevitabilitatea ei. Nu moare nimeni surprinzator. Fiecare moarte e clar anuntata si foarte bine incadrata intr-o idee. Sau intr-un set de idei. Nu spun mai multe pentru ca e posibil sa vreti sa vedeti filmul. 

Argumente pentru a vedea un film ca "Full Metal Jacket" noaptea, cand nu aveti somn, sunt destule. Incepand de la starea meditativa pe care o induce si are pentru unii are efect tranchilizant:D si continuand cu lectia de istorie bruta pe care filmul o ofera: viata soldatului de rand in Vietnam, fara tactici militare, fara o cauza mareata, cu curve si bautura. Ca un mic spoiler, pretul clasic pentru "love you long time" era de 5 $. Cam 10-12$ in banii de acum. Destul de ieftin, tinand cont de faptul ca cererea era mult peste oferta. Tot un bun argument pentru a vedea filmul e simtul cinic al umorului, definitoriu pentru Kubrick. 

Argumente contra... depinde de stomacul fiecaruia: scene de violenta bruta, directa, fara sugestii. Fizica si psihica. Sangele nu e in exces dar apare de cate ori e nevoie pentru a exemplifica o idee, a pune punctul pe "i" intr-o anumita situatie...si asa mai departe. 

Una peste alta, un film care merita vazut. Evident, din punctul meu de vedere. Fiind prima evaluare... i-as acorda o nota de 8 din 10 ca modalitate de a petrece doua ore dintr-o noapte in care nu poti sa dormi. Ca film de razboi... presupun ca merita 10 si titlul de cel mai bun film de razboi pe care l-am vazut (si am vazut destule).