duminică, 31 ianuarie 2010

The Guy Nobody Loves

Scriam acum ceva vreme despre Nadal, Novak si Andy. Andy Murray. Azi ma aflu intr-o stuatie oarecum paradoxala: daca Murray castiga astazi, pe arena Rod Laver, trece pe locul doi iar Rafa Nadal, preferatul meu, ajunge pe locul 4 in lume. Nu numai asta e problema. Problema mare e ca urasc jocul la alibi al lui Murray. Sincer, mi se pare inestetic si fad, mi se pare ca nu e tneis ce face el uneori. Dar trebuie sa recunosc: accidentat sau nu Rafa a fost batut pe bune de acest joc. Andy a jucat si serve and volley, a jucat ai agresiv, a jucat tot ce avea nevoie, cand avea nevoie.

Sigur, ma enerveaza si fata lui, si mersul, si ... sariturile lui de pe teren...e complet inestetic, e...trist sa-l vezi jucand dar nu poti sa nu recunosti ca e un produs premium al marketingului, al antrenamentelor perfect facute, al anilor de investitii si de cercetari. Andy e un produs... Roger e un talent nativ, fara antrenor, unul dintre putinii aroganti care mai joaca reverul cu o mana si se imbraca precum un print la Wimbledon. Dar e vechi, oricat de bun, Federer mi-a mirosit mereu a vechi, a fumat, a tutun pe o haina purtata intr-o seara de club. Nu-mi place nimic la el desi e cel mai talentat. E cumva un paradox. Ii detest loviturile lejere si naturale, ii detest stilul de deplasare care frizeaza perfectiunea...pur si simplu...nu gasesc nimic ce ar putea sa-mi placa la el...e...o adunatura de talent si aroganta:). So...ce o sa fie azi?

Nu stiu...nu am habar. Stiu doar ca mi-as dori ca Andy sa aduca primul triumf britanic intr-un Mare Slem de la Fred Perry incoace. Asta e tot ce stiu sigur. Si mai stiu ceva...daca Rafa se va retrage cu Andy o sa tin si pe mai departe:). Cam fad, nu?

joi, 14 ianuarie 2010

Kan't you cross that bridge?

In seara asta m-a facut cineva sa ma gandesc la gandire. Da, stiu, cliseu, abureala s.a.m.d. Dar am ajuns la o concluzie interesanta si oarecum noua pentru mine. Asta e inceputul, mergem mai departe:).

E amuzant pentru mine sa vad cum a evoluat gandirea umana de-a lungul timpului: de la satisfacerea necesitatilor de baza, la simplificarea metodelor de a satisface acele nevoi, la crearea de noi nevoi, la gasirea de modalitati din ce in ce mai simple de a satisface si aceste nevoi. Maslow zicea ca nevoile pot fi asezate intr-o piramida care sa aiba la baza tocmai nevoie fizice/fiziologice si in varf impinirea. Si tipul mai zicea, din ce-mi aduc aminte, ca probabilitatea de a atinge implinirea e invers proportionala cu inteligenta si cultura persoanei. Fascinant, nu? E aproape biblic "fericiti cei saraci cu Duhul caci a lor va fi Imparatia Cerurilor". Dar e real? Asa sa fie? Cu cat mintea merge mai mult cu atat suntem mai predispusi la frustrari, inadaptabilitate si neimplinire. Bine, cumva si Pascal zicea cam aceeasi branza, ca daca stai sa clocesti si sa astepti o sa ramai cu asta si cu nefericirea. Inca ma intreb daca sa fiu de acord. Inca mai caut un "silver bullet" care sa ucida varianta gresita sau implauzibila. Implauzibila pt ca nu exista teorii gresite in stiintele socio-umane, doar implauzibile.

So, care sa fie "the silver bullet"? Sa fie un fund de sac numit slabiciune, sa fie un fel de joc de-a "Kan you?/I can't.". Eu as merge pe Kant:). Nu stiu de ce, dar imi pare totusi cartea castigatoare, compromisul ideal, pentru mine, intre empirism si dubiul rationalist cartezian. What more could one want?

This part of the writing is relegated to conclusions:). Dar ce alta concluzie sa trag in afara faptului ca sunt lucruri pe care doar timpul le aseaza, mai presus de orice judecata a priorica? Asta e tot, asta era mare mea concluzie simpla:), tot de la Kant doar ca el o zice cumva altfel. Si mai zice ceva interesant despre datoria fata de sine a fiecaruia. Dar despre asta...pe acelasi pod, doar alta data.

Muse - Starlight