sâmbătă, 27 februarie 2010

Traind la alibi(sau despre frustrarile mele)

ALIBÍ, alibiuri, s.n. 1. Dovadă de nevinovăție rezultată din constatarea că, la data săvârșirii infracțiunii, cel învinuit se afla în altă parte decât la locul săvârșirii ei. 2. Mijloc de apărare care aduce în sprijin un alibi (1). 3.Fig. Pretext, scuză, justificare. ♢ Expr. A (nu) avea (nici) un alibi = a (nu) deține (nici) o probă, a (nu) avea (nici) o motivare. – Din fr. alibi. Asta e definitia DEX '98. Acum sa vedem despre ce am de gand sa aberez.

A trecut ceva vreme de cand nu am mai scris atat de "din tot sufletul" pe blogul asta. Dar acum nu pot sa nu scriu. Mergeam cu taxiul spre Universitate si ma gandeam la o serie de "discutii". Bine termenul mult mai potrivit ar fi "o serie de replici, fara cap si fara coada".Mi-am dat atunci seama cat de usor e sa fii curva in ziua de azi, cat de usor e sa te lasi trait si cat de usor e sa nu dai niciodata mare lucru dar sa astepti, in schimb, daca se poate, Universul. Traficul era destul de intens pentru o seara de sambata si am avut timp sa-mi fac, pe scurt, o lista virtuala cu prieteni. Si ce am gasit...vai si amar. Nu vreau sa spun ca din cei de pe lista nu am gasit decat doi-trei care sa aiba cat de cat o viata reala. Restul sunt cei despre care o sa scriu, cei care traiesc la alibi, se lasa traiti si doar pun un picior in fata celuilat, fara sa aiba curajul sa faca un pas, fara sa aiba curajul sa se revolte fata de ei fara a tine cont de riscuri si sa spuna "nu asta vreau, merit mai mult".

Inainte de toate, ce vad eu ca fiind o viata reala si ce vad ca trait la alibi. Pai nu stiu prea bine, cred doar ca definesc asta in functie de riscurile pe care esti dispus sa ti el asumi pentru a trai asa cum iti doresti. E ceva subiectiv cred, cu cat asumi mai multe riscuri si mai inacceptabile(statistic) traiesti mai "pe bune", cu cat esti mai las si nu incerci sa schimbi ceva in viata ta, cu atat esti mai trait, mai fricos, mai las, mai putin tu si mai vandut comoditatii. E o nuanta destul de subtila intre a trai la "fie ce-o fi" si a trai cu "lasa ca merge si asa, poate altfel e mai rau". Dar nu, oamenilor le e frica de "fie ce-o fi", prefera mereu acel "lasa, parca nu e asa de rau. Daca altfel e mai rau?". Ajungem sa alegem nu in functie de ce vrem pentru noi ci de ce e cel mai putin rau. Mai putin rau pentru orgoliu, pentru securitatea noastra emotionala, mai putin rau pentru fizicul nostru, mai putin rau pentru orice dar uitam de bine. Ajungem sa traim cu "raul cunoscut", fara a avea curajul sa descoperim cu adevarat un om care ar putea sa fine "binele", doar pentru ca procesul de a cunoaste pe cineva presupune a-l lasa in tine, in gandurile tale. Nu lasi pe nimeni acolo din frica de a nu pierde controul si a ajunge sa iubesti cu adevarat. Nu ar trebui sa vrem sa ne fie bine? Nu asta era ideea pentru viata fiecaruia dintre noi?

Am trecut, relativ recent, printr-o astfel de dilema. O persoana pe care obisnuiam s-o numesc prietena(uneori, chiar cea mai buna) imi zice ca nu as fi trecut, eu simt ca am trecut si, intr-un fel, inca mai trec. Eram si sunt destul de cinic si cu destule piedici de ocolit pana a ajunge aproape, asta e o vina pe care o recunosc. Nu cred ca sunt genul de persoana pe care sa ajungi s-o iubesti for what they are, nu prea repede, oricum. Nu de alta dar ia ceva timp cuiva sa ma cunoasca. Ceva mai mult. Si eram intr-o perioada in care imi concepeam viata in termeni de "las-o ma ca merge asa" sau "daca nu e stricat de tot nu o repara". Si a venit o zi cand, pe neasteptate, m-am indragostit. Ca sa zic asa...nu era planificat nimic. Si nu numai ca m-am indragostit dar am si ajuns s-o iubesc, asa, scurt pe doi. Si nu, povestea nu se opreste aici. Pentru ca, de obicei, cand iubesti, lucrurile nu sunt simple. Si mi-am dat seama de cat de mult a schimbat in mine, culmea, dupa ce nu a mai fost prin preajma. Si am vrut sa multe: ori sa "sinucid" ce simteam pentru ea, am vrut de si mai multe ori sa fac chestii spectaculoase, poate totusi ma vede si isi aduce aminte de mine, poate totusi a fost ceva acolo...poate, poate, poate. Si nu, nu am facut nimic din toate astea pentru ca, la un moment dat, nu stiu care a fost ala, am ajuns sa-mi dau seama ca vreau ceva asa cum e, ca vreau un om asa cum e el dar care sa ma si vrea asa cum sunt eu, cu toate tampeniile si cu toate bunele mele, care sa ma iubeasca si gata. Si pe care sa-l iubesc si gata. Ca prefer sa iau calea lunga a vazutului ce se intampla decat sa incerc sa fac demonstratii si sa ma calific pentru mondialele de aburit viteza. Nu, e mai ok asa, am decis sa raman si sa fiu eu insumi, asta e ce am eu cel mai bun, dau rabdare si dau incredere pentru niste momente perfecte si pentru cineva, pentru un om pe care il consider absolut si iremediabil facut dintr-o fibra pe care o pot iubi forever and ever. Ah, da, flwas avem toti dar sunt flaws pe care vreau sa le iubesc, pe care le iubesc, nu flaws pe care nu le pot tolera dar pe care le accept pentru ca mi-e frica sa nu mor singur. Prefer sa mor singur decat sa tolerez langa mine un om care sa-mi arate in fiecare zi ce greseala fac fiind acolo, cat de mult puteam sa am si cu ce putin m-am multumit. Dar e ok, am timp si nu plec pentru ca nu ma grabesc niciunde.

Eu macar mi-am dat seama ca vreau sa risc, sa fiu eu insumi, sa iubesc asa cum simt si sa stau singur decat sa ma las in chestii care nu m-ar multumi sau care abia daca mi-ar umple timpul fizic, in niciun caz pe cel mental.Nu, e ok, nu sunt inca gata sa renunt la mine pentru a fi cu un "tine"generic, cu un om facut pentru altul si care pe mine abia daca ma atinge cand ma strange in brate, cu atat mai putin cand nu e langa mine. Nu o sa ma multumesc niciodata cu asta si dupa ce am cunoscut-o nu pot decat sa-i multumesc pentru ca ea m-a facut sa inteleg asta.

Prefer sa sufar si sa nu gasesc un om decat sa traiesc la alibi. Asta era ideea. Prefer sa iubesc fara a fi iubit decat sa fiu iubit fara a iubi. Prefer sa stau singur-singur decat sa stau singur in doi, prefer sa plang si sa-mi dau pumni in cap pentru ca nu inteleg ceva despre omul pe care il iubesc decat sa trec nepasator pe langa problemele celui care ma iubeste si de care imi pasa pentru ca impartim, cumva aleator, acelasi pat, uneori sexul, aceleasi camere si poate facturile, daca nu cumva le platesc eu(asta cu platitul nu conteaza decat la nivel psihic, asa, cand se fac evaluarile). Prefer sa-mi aduc aminte discutiile cu ea decat sa povestesc despre tot felul de superficialitati, prefer sa nu dorm sau sa nu visez decat sa am cosmaruri cu mine, peste cativa ani, impingand un carucior si gandindu-ma tot la ea desi copilul din carucior e al meu si nu cu ea. Prefer sa sufar si sa plang singur decat sa ma droghez cu sex, decat sa-mi dau frau liber nevoii de a trece peste si, in felul asta, de a arunca la cosul de gunoi orice fel de valoare umana, orice fel de principiu. Prefer sa fiu eu si sa tac decat sa vorbesc din replicile frumoase ale filmelor, incercand sa fortez emularea unui happy-ending. Si mai e ceva. Prefer sa uit de toate astea, prefer sa nu mai stiu niciodata cum e sa iubesti decat sa-mi arunc iubirea si sa incerc sa-mi ling ranile facand toate cele cu tot felul de "chestii" care in mod normal nu reusesc sa treaca de nivelul mediu de conversatie intr-un birt de la tara. Nu, e ok, prefer sa stau asa...desuet si oarecum condamnat(in sensul ca atitudinea pasiva e uneori comdamnata, nu ca eu as si, prin ce fac, condamnat la nefericire), in banca mea. In felul asta poate o sa pretuiesc si mai mult o eventuala alta sansa la a avea acel ceva de care nu pot sa nu am nevoie. Asta daca nu cumva decid sa-mi extirp o parte din suflet si sa fiu...altul. Si da, poate nici nu stiu sa iubesc si sa fac un om fericit...dar am dreptul ca macar sa incerc, asa...vreo 2000 si ceva de ani. Cam atat. Don't try this at home, it could hurt. Dar na, cica we're supposed to fight for what we want in life:) and fighting may mean getting hurt(si nu, lupta nu inseamna intotdeauna zgomot, poate insemna si liniste). And that's not the worst part. Cea mai rea parte e ce ai putea sa descoperi despre tine cand te vor napadi astfel de ganduri.

P.S. Persoanele si faptele din aceasta postare sunt reale si exista in viata de zi cu zi. This is not fiction, this is life. Maybe yours.

miercuri, 24 februarie 2010

The Good, The Bad And The Ugly

Nu, nu o sa scriu despre un film ci despre o legenda:). Si nu, nu despre filmul-legenda ci despre avionul legenda, Thunderbolt. P47 Thunderbolt a fost primul avion aliat care a reusit sa insoteasca bombardierele pana in Germania nazista in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Tot el a fost denumit "The Can Opener" de catre infanteristii americani pentru capacitatea sa de a distruge vehiculele de lupta germane, de la cele cu blindaj usor pana la tancurile grele, ca Tiger Mk1 si M2. Si in acest timp ramanand un formidabil avion de lupta aeriana. So, P47.

Si cam 30 de ani mai tarziu A-10 Thunderbolt. El e adevaratul urat. Deviza pilotilor de pe A-10 e:"Go Ugly Early". E vorba aici despre cel mai urat avion de atac la sol...probabil din toate timpurile. Are un tun urat in nas, are niste aripi care il fac sa para cocosat si care par ca nu ar prea face parte din avionul ala...adica...nu stiu, parca ar vrea sa se desprinda sau de parca ar sta sa cada. Urat. Motoarele sunt sunt dispuse foarte dubios si ele: se afla pe coada avionului si sunt complet descoperite...ugh. Mnu, nu de asta e unul dintre cele mai iubite avione americane in serviciu activ. E iubit pentru ca e unul dintre cele mai rezistente avioane, pentru ca desi e un avion de atac la sol se descurca si in lupte aeriene(in Primul Razboi din Golf a doborat avioane Mig 21 si Mig 23), pentru ca desi ramane fara rachete are tunul ala din bot care poate deschide un main battle tank inamic exact ca pe o cutie de conserve...E suficient? Nu? Avenger, tunul despre care va vorbeam e,in afara de o arma de o eficienta extrema, un instrument de teroare. Pilotii de Thunderbolt "irosesc" un numar de cartuse pe anumite iesiri doar pentru a speria adversarii, fara a-i rani sau ucide. Pur si simplu, se sperie de jucarica aia meseriasa si pleaca. Si da...au de ce sa se sperie.

Dar de ce sa fe mai iubit decat un avion mai nou sau mai frumos? Pai...ce face el e sa stea mai mereu aproape de trupe, sa le ofere sprijin aerian de proximitate, sa elimine obstacolele din calea acestora si sa le dea incredere, sa le aduca aminte ca e cineva acolo sus gata sa dezlantuie o mica furtuna de otel, plumb si uraniu saracit asupra inamicului. Ce poti sa-ti doresti mai mult de la un avion? Sa semene cu Tom Cruise? No, thanks, prefer sa stiu ca in spatele meu e o chestie care isi va face treaba de fiecare data cand voi avea nevoie, prefer sa stiu ca ma pot baza pe ceva sigur si ca acel ceva va fi acolo de fiecare data, la fel de folositor si de precis. So yeah, Go Ugly Early, 2028 and beyond. A da, si ca sa nu uit, din motive de echilibru, Avengerul lui Thunderbolt nici macar nu e in mijlocul botului, e pus stramb:).


Muse - Starlight