vineri, 14 ianuarie 2011

All life is an experiment

It's not that I'm not gonna miss you because I will. It's not like i have regerets because i don't. It's just that in three words I can sum up everything I've learned about life: it goes on. With of without either of us.


Doesn't matter how, doesn't matter if regrets will come. Budha apparently thought that one should not dwell in the past, should not dream of the future but concentrate the mind on the present moment. And why make it any harder that it already is? Why dream when you would only end up being disappointed? "Smart people" say it is those who dream that have easier lives. I would tend to disagree. Strogly tend to strongly disagree.


That being said, why not set e belated new years resolution? Why not see if I can... wrap it up with a twist of lemmon and see if not dreaming is, by any chance, less painful than dreaming? Because I am not made to change. My fibers are too unelastic, my mind is too set and my convictions are too strong. So, no new years resolution, no revolution, just the same stupid old way and...hope it will turn out for the best in the future.

luni, 23 august 2010

Missing

Bai, imi lipseste ceva si uitasem ce. Bine, imi lipsesc atat de mult incat incerc sa uit ca sa n-o iau razna. Dar e ceva care imi lipseste de mult si are legatura cu toate bucatile vii si moarte din viata mea. Nu am facut nimic perfect, nu am avut in ultimii multi ani ceva care sa fie ireprosabil si ceva care sa fie perfect bun. Mereu au existat sau exista umbre, urma, pete care sa strice frumusetea intregului. Nu pot explica prea bine, nu am nici dispozitia si nici nu cred ca am cuvintele sa fac asta. Pur si simplu, imi lipseste capacitatea de a face ceva ireprosabil si de a tine apoi capul sus si a sta linistit stiind ca am facut bine ce am facut.

"Barcelona a batut-o cu 4-0 pe FC Sevilla", mare stire...supercupa Spaniei, nimic special, nici urma de miza deosebita. A fost ceva in meciul ala ce am observat din prima clipa, de la prima reluare. Era 1-0 pentru Barca si Sevilla inca mai spera la trofeu. Along comes Xavi, ia mingea de la 40 de metri de poarta lui, ridica privirea, il vede pe Messi sprintand pe un culoar, la 40 de metri de el. Paseaza la firul ierbii, printre 4 adversari si paseste agale spre cercul de la mijlocul terenului, fara macar sa se uite spre poarta, fara sa schiteze un gest de interes fata de rezultatul pasei sale. Stia ca rezultatul muncii sale, rezultatul a ceea ce facuse el nu putea sa fie decat unul: golul. Mergea catre centru pentru a se pregati sa inceapa din nou meciul. Vreau si eu!

vineri, 20 august 2010

Prosteala ma, animalule!

Fiind iarasi intr-o perioada in care somnul nu mi-e prieten si nici macar amic am avut timp sa reintru in tandreturi cu gandurile mele. Prea mult timp sa reintru in tandreturi cu gandurile mele. De fapt, cred ca orice timp petrecut in tandreturi cu gandurile mele e prea mult, nu stiu. Oricum, trecand peste asta, ma gandeam serios ca oamenii sunt prosti. Dar nu prosti nitel sau moderat, nu nene, prosti cu rautate, cu pasiune, cu inflacarare. Argumente?

Pai e o tampenie sa te legi la cap cand nu te doare, nu? E o si mai mare tampenie sa te legi la cap cand nu te doare dar esti sigur ca daca te vei lega o sa te doara. Si e cea mai mare tampenie sa faci asta de nenumarate ori in loc sa stai in banca ta si sa-ti vezi de o viata mai mult sau mai putin de cacat (varianta agreata academic ar fi fost "mediocra"). Explicatie: prin "cea mai mare tampenie" inteleg repetitia cu diverse bandaje a acelorasi greseli: de selectie, de comportament si de tipare de interactiune. Sa mergem mai departe.

E o cretinitate sa ai incredere in oameni. Oamenii, pe langa faptul ce sunt de prosti (chestie pe care o s-o demonstrez in randurile astea cat de stiintific se poate ;) ), sunt si de cacat. Asta e o axioma, nu de alta da' n-am chef s-o demonstrez si pe asta. Spun doar ca sunt de cacat pentru ca atunci cand vad un om caruia ii pasa de ei, un om care incearca sa stea aproape pentru ca are incredere, hop cu muia (scuze, cu felatia pasionala). Pai de ce? Pentru ca bunatatea si sinceritatea sunt considerate semne de slabiciune, la fel si corectitudinea, la fel si altele de genul asta. Si oamenii sunt cretini pentru ca au in continuare incredere si tot insista si asta e clar cel mai mare semn de slabiciune. Nu, nu, nu de incredere, nu de dorinta de a face ceva bun, nu de sentimente care merg mai departe de forma tatelor (unde e cazul, barbatii nu au...sau nu ar trebui sa aiba), curului, buzelor sau de boarfele de pe cineva. Nu, in niciun caz, semne de slabiciune, clar. Eu as zice-o pe aia cu omul care e lup pentru om aici. Merge bine. Bun, deci, recapitulare: oamenii sunt tampiti, sunt cretini, sunt slabi si sunt de cacat. Mai departe.

Oamenii sunt retardati, pentru ca nu sunt capabili sa vada mai mult decat trecut in viitorul lor. Bine, e loc si de trecut, nu zice nimeni nu. Dar ala fu, se duse, e mort, ingropat si acoperit de pisat de caine (ca asa se intampla cu lucrurile proaspat ingropate, asta e tot axioma). Teoretic, daca ai ceva minte in cap si nu esti un retardat care vrea sa moara intr-o cochilie de frustrari, viitorul e timpul care te intereseaza la un verb. Si aici e o alta vorba: esti ceea ce faci, nu ceea ce spui ca faci sau ce vrei sa faci (zise unu' mai destept decat mine pe care il chema Jung; si cand nu-l chema Jung il chemau Carl sau Gustav, in functie de situatie si de chef). Asa, revenind, daca vrei sa faci ceva si esti dispus si sa sacrifici neste cacaturi( a se citi "lucruri") ar trebui sa si constientizezi ca o sa devi acel ceva. Asta asa, dupa logica mea simplista. Altfel spus, daca tu vrei sa ...nu stiu, ajungi un om bun...sa zicem, dar te comporti ca o libelula beata si faci doar ce te taie capul, fara sa-ti pese cat negru sub unghie de aia de langa tine...ei bine, sansele mai mari sunt sa ajungi o droso-musculita-melanogastero-betiva/libelula beata, nu un om bun, nu un om respectat, nu un om apreciat. Nu, droso-bebelus(a). Si ar fi mai multe vorbe pe tema asta, de la aia cu drumul spre iad care e pavat cu intentii bune pana la aia cu semeni ce culegi...tone neica, tone. Dar na, ziceam mai sus, eu pun genul asta de comportament pe seama retardului uman, din varii puncte de vedere si din diverse unghiuri.

Pentru final, oamenii sunt caposi si plini de preconceptii, incuiati. Da' nu incuiati ca o usa, nu nene, incuiati ca o fututa de nuca de cocos: e nevoie de operatie cu deschidere de craniu ca sa-i scoti cacatul din cap. Si cum asta s-ar numi "tentativa de omor cu circumstante agravante" nu cred ca e o varianta fezabila. Bine, asta tine de fiecare, eu unul nu as incerca. Revenind, incearca sa-i spui unui om care a vazut un rahat maro la intuneric ca rahatul ala e maro si nu negru. O sa spuna ca esti nebun si ca ala care a facut cacatul avea probleme la ficat sau ceva de genul asta. Adica na, o preconceptie mai si duce la alta si, impreuna, sunt invincibile in fata oricarui argument rational, sentimental sau de orice alta natura. Poti sa spui orice, poti sa invoci chiar faptul ca omul ala, cand a vazut cacatul, purta ochelari de soare (mai sunt si din aia smecheri pe care ii bate soarele noaptea), poti sa-i spui ca, fiind intuneric, ochiu' lu' dumisale nu avea ce lumina sa descompuna ca sa vada o culoare si a ramas cu impresia, gresita ca cacatul ala e de non-culoarea negru. Ca deh, asa se intampla cand e prea multa sau prea putina lumina, ai tendinta sa vezi cacatul de alta culoare ( in loc de cacat, a se citi "defecatie" peste tot; imi era lene sa tot pun atatea paranteze). Asadar, orice ai face, orice metoda soft ai adopta, oricat ai incerca si oricat ai vrea dumitale sa-i explici dumisale ca asa si pe dincolo, daca nu apelezi la instrumente mai mult sau mai putin chirurgicale dar cu siguranta dure, nu ai nicio sansa de la Nanga Parbat si pana in Iad sa reusesti, sa ajungi la un rezultat. Ca deh, ce vede omul cu mana lui nu-i miciuna, nu? Parol d'onoare, mon cher.(asta nu inseamna ca cacatul, scuzati cacofonia ;), nu poate fi negru, poate fi negru, spun doar ca orice argumente ai aduce si cat ar fi de reale sau plauzibile...nu te va asculta nima)

Ca sa mai si termin, oamenii sunt prosti pentru ca sunt tampiti, cretini, retardati, incuiati, de cacat (negru sau maro, dupa caz) si muste bete desi si-ar dori sa fie porumbei ai pacii.

Voiam sa scriu ca "recitind mi-am dat seama". Nu, nu am recitit pentru ca nu as vrea sa fiu tentat sa corectez erorile gramaticale si de ortografie pe care cu siguranta si gratie le-am prestat. Dar na, citeste fiecare cu corecturile facute de neuronul/ii din dotare. Dar, sa revin, ne-recitind elucubratiile de mai sus mi-am dat seama ca sunt intr-o mare eroare: cei pe care ii descriu nu sunt oameni, sunt ceva dar nu sunt oameni. Uite, ia si citeste definitia pentru om si vezi daca se pupa cu decrierea de mai sus. Mie imi pare ca nu. Ura si la gara. Fara melodie. Sfarsit de defulare(scuzati din nou cacofonia), nu de refulare;).

P.S. Nici eu poate nu sunt prea om...dar macar fac pasi catre asta, nu in directia opusa, pe bune:).


sâmbătă, 5 iunie 2010

Plimbare?(nu la Germanos)

A trecut ceva vreme de cand nu m-am mai plimbat singur pe strazile din Bucuresti. A trecut ceva vreme si au trecut ceva oameni. Imi aduc aminte ca atunci nu ma durea piciorul drept dar si atunci imi simteam pulsul in toate organele si nu puteam sa merg cum trebuie. E uimitor cate ganduri iti pot trece prin cap intr-o noapte in care sigurul lucru pe care il mai ai de pierdut e viata fizica a unui corp de care nu te mai simti atasat, pe care nu-l mai vrei al tau. E foarte bizar sa ajungi sa te vezi de undeva de deasupra, just like that, fara sa poti face nimic, fara sa poti face sa-ti fie mai bine si singura consolare sa fie ca poti sa suferi in liniste, ca poti sa...walk un fel de "green mile" a ceea ce esti, fara ca ochii unor oameni pe care o sa-i vezi si maine sa se uite dispretuitor sau amuzat la tine.

Da, un "green mile" pe care il simteam din ce in ce mai aproape, despre care stiam ca o sa vina si de care imi era teama pentru ca dupa "green mile" nu mai e nimic. Ma simt un fel de emigrant in propriile sentimente, un fel de lost puppy between what I want and what I can have, pentru ca am realizat, pentru a nu stiu cata oara, ca nu pot avea ce-mi doresc si pot avea doar ce viata imi pune pe masa.

Ieri imi era frica sa vin acasa, imi era frica sa be alone again, imi era frica sa have a taste of the medicine I set myself up for. Acum imi e frica sa go out and talk to anyone, frica sa vad fata in fata oameni, frica sa...well, orice. Mi-ar placea sa fiu intr-o lume a masinilor simple, no fuzzy logic, unde totul se scrie in 0 si 1, nothing inbetween. Nothing and no one. I want it black and white, I want it plain and simple, I want it not to hurt all the time and I want it to be over as soon as possible. Promise I won't regret...

Concluzia ar fi una singura: nimic nu mai e ce era odata, nici macar o nenorocita de plimbare de-o noapte, de unul singur prin Bucuresti.

vineri, 23 aprilie 2010

Somewhat of a kitsch

Cred ca asa se scria, whatever. Nu ma mai prea intereseaza. Chipicao cred ca e mai bine... a trecut ceva vreme de cand Coca Cola sau Dr. Pepper. Inca nu stiu sigur daca Wilkinson sau Gilette...sau ...Bic. Important ca Microsoft daca ...nu...poate Goolgle sau...mai conteaza cat nu?:). And game over. Good night and good luck!

sâmbătă, 10 aprilie 2010

Natiunile Conlocuitoare

Ceea ce scriu in continuare nu se doreste a fi o cercetare sociologica ci doar experinta stransa in 27 de ani de existenta. Asadar, in Romania traiesc mai multe natiuni. Ma voi apleca asupra celor de baza. Prin impreunarea acestora s-au format si restul natiunilor care in momentul de fata populeaza Romania.

1. Cockalotienii - natiune primitiva, provenita din vechea tara a Cockalotului, se caracterizeaza printr-o cultura generala extrem de vasta, care se intinde de la Guta pana la Minune si de la Sandra Brown la Sclava Isaura. Femeile cockalotienilor, cockalotienele(cunoscute de asemenea dupa denumirea stiintifica de "pitiponcus vulgaris vulgaris") se indeletnicesc cu nimic, tocatul banilor cockalotienilor sau oricarei surse de venit aparute in zona lor.

2. Cock-suckalotienii - natiune mai avansata, provenita din cetatea Cock-suckalotului, se caracterizeaza prin valori stabile, imuabile, care rezista chiar si unui vant de 1 km/ora in cazuri extreme. In restul cazurilor, principiile lor rezista la un "vant"(vulgar, in Engleza, "fart"). Natiune de pradatori puternici si neinfricati, sunt specializati in mancatul cadavrelor celorlalte natiuni. Sunt o natiune de haita, pe principiul "ceata lui Pitigoi, dai intr-unul, tipa doi" se aliaza impotriva oricarei mici amenintari la stilul lor de viata. Cultura lor generala este mult mai avansata decat cea a Cockalotienilor si contine inclusiv cuvinte compuse din peste 5 silabe, importuri lingvistice recente si cuvinte care se scriu cu cratima(dar cratima nu se pune niciodata in locul potrivit. Ex: a-ti, va-ti, etc). Femeile cock-suckalotienilor, cock-suckalotiencele(cunoscute sub denumirea stiintifica de "barfitorus communis pitycus") se ocupa cu nasterea de povesti, cu elaborarea de scenarii si barfitul a tot ce prind. Aceasta trasatura este impartasita si de multi dintre masculii acestei natiuni.

3. Umanoizii - natiune pe cale de disparitie din cauza principiilor rezistente in calea intemperiilor, incapatanarii si faptului ca doresc mereu ca adevarul si dreptatea sa triumfle. Silly creatures. De asemenea. Sunt principalele tinte ale distractiilor celor din primele doua natiuni. Humanoizii nu se amesteca din principiu cu primele doua natiuni, orice alaturare fiind o greseala.

Din combinarea primelor doua natiuni a rezultat un hibrid, denumit generic "cock-suckpapagaliano-frustrati". Acestia sunt gelosi din fire pe cei de rasa pura si nu stiu decat sa incerce sa devina si ei rasa pura prin tot felul de operatii si schimbari de procesor, de infatisare, de comportament si asa mai departe. Cultura lor generala este tot una extrem de vasta dar vocabularul lor poate sa se asemene uneori cu cel al umanoizilor. Diferentele sunt vizibile doar la o examinare mai atenta si lipsita de partinire.

Lista nu este completa si astept sugestii. Acestea sunt doar cateva din rasele/natiunile cel mai des intalnite de mine. Multumesc, Romania!

marți, 9 martie 2010

Have you ever...?

Paperweight on my back, cover me like a blanket, mess up my bed with me, kick up the covers, I'm waiting, every word you say I think I should write down, I don't wanna forget come day light ... and no worries that's wasting time, and no need to wonder what's on my mind, it's you. I give up, I let you win, you win 'cause I'm not counting. Cam asta ar fi un rezumat al unei melodii care descrie perfect o alegorie, asa cum o vad eu. Continuarea si sfarsitul ar fi "you made it back to sleep. I wonder what you're dreaming". Cam atat...nici nu stiu ce ar fi mai mult sau ce as putea scoate pentru ca toate piesele se potrivesc de minune. Intrebarea ramane... have you ever ...stared perfection in the eyes and... lost it? Then what? WTF's next?

duminică, 7 martie 2010

How to forget

Sunt amintiri pentru care inca nu s-au inventat sertare asa ca isi fac loc direct in suflet. la fel si oamenii. O atingere, o privire, o mangaiere...par lucruri marunte dar sunt genul de cuie care intra cel mai adanc in ceva si raman in acel ceva, be it good or bad...for a while. Si cum separi omul de amintire? Nu stiu daca se poate, nici nu as vrea sa incerc, sunt ale mele, parca le-as pretui in drum spre...whatever it is that awaits.

Si totusi, cum ar trebui sa uit o simpla zi in parc, o bluza galbui care cadea neglijent spre baza gatului si se incapatana sa-l lase putin gol, un soare care inca mai incalzea desi era cu o zi inainte de iarna, o discutie despre prietenie, despre adevar, despre principii, despre o relatie, despre vise, un cap pe umarul meu si privirea catre inainte, mai clara si parca mai frumoasa ca niciodata? Cum se face sa uiti toate astea? Si cum se face sa uiti mirosul pielii dimineata, ochii semi-deschisi si obositi, sarutul de "buna dimineata", cafeaua fierbinte si senzatia de bine, de pace, de "de acolo, acasa" sau mainile stranse atat de tare dupa gat incat respiratia aproape se oprea? Cam cum? Mi se pare mie sau e cam greu? Sau imposibil, o sa mai vad in timp.

E noapte. Poate in noaptea asta reusesc sa dorm si sa nu mai visez la nimic din toate astea. At least this once.

P.S. Era si o imagine in care Luna si Soarele se suprapuneau in oglinda lacului.

joi, 4 martie 2010

Funny things about evolution

Citeam in dimineata asta un studiu despre capacitatile informationale ale unor tari. Nu am avut mari surprize doar ca de data asta am judecat printr-o oarecum alta perspectiva. Lasand la o parte spionajul clasic, cel facut de oameni pentru alti oameni, pentru alte state si asa mai departe... asta e deja perimat, am gasit o componenta care mi-a atras atentia. Diferenta de generatii intre echipamentele de supraveghere folosite de tarile din blocul NATO si cele din fostul URSS, inclusiv Rusia. Nu intru in detalii, ideea care mi-a dat o idee, ca sa zic asa, era legata de faptul ca...ups, unii dintre noi au uitat sa treaca in secolul 21. It slipped, ce sa-i faci?

It's kinda the same with people, nu-i asa? Adica... ma gandesc, unii ajung la o varsta si uita sa ...step up their expectations, ther desires, their way of thinking. Da, ok, comparatia poate parea banala dar nu e chiar asa. O sa explic. Un procesor de date de generatia a cincea poate sa faca inclusiv previziuni punctuale si sa emita early warnings, all on it's own. Unul de generatia 4+ sau 4...abia daca poate procesa o cincime din ce proceseaza unul de generatia a cincea. Si aici nu ma refer la putere bruta de calcul ci la algoritmii in care procesorul e "invatat sa gandeasca". Plain and simple: nu e facut sa gandeasca la fel ca celalalt. The same with people: unii sunt incapabili de schimbarea unei paradigme de gandire in care sunt ancorati, probabil, de prea multa vreme. Si aici, din nou, nu e vorba de inteligenta, pur si simplu esti stuck in a tunnel de valori, dorinte, nevoi si cand ti-e lumea mai draga, scoti capul si vezi ce e de fapt in jurul tau, cat de in urma ai ramas, cat de putin ai facut cu adevarat pentru tine si ca...ups, it slipped, si pentru tine. Why, pentru ca in loc sa functionezi network-centric ai functionat independent, ai uitat sa updatezi o harta, un concept, un om...chiar pe tine. Si ajungi sa vezi ca timpul a trecut(asta chiar e cliseu, stiu), ca anii s-au dus, ca poate ai facut si un copil si ca esti nefericit. Si...procesorul ajunge sa "vada" ca desi are tone de informatii nu le poate procesa si are nevoie de instructiuni noi pt care, ca sa vezi, nu a fost contruit. Si presupun ca daca ar avea AI si-ar plange de mila si n-ar putea face, nimic pentru a trece in secolul 21, exact ca si omul.

Da, e scary sa gandesti in termeni de genul asta. Si da, ma simt expus unei astfel de gandiri, ma doare foarte adanc sa cred ca si eu as putea sa raman sau am ramas deja in "secolul trecut", in decada trecuta. Dar imi aduc apoi aminte de un dar nesperat pe care l-am primit relativ recent si care m-a facut macar sa cred ca sunt in secolul 21. Si ok, poate nu sunt top of line(asta daca e sa compar cu procesoarele) dar sunt din generatia din care se trage top of the line. Din nou, ca si procesoarele, conteaza generatia, la procesoare, de fabricatie, la noi, la oameni, de sentimente. Si daca ar fi sa-mi judec pozitia in functie de sentimente si de dorinte...daca judec doar din perspectiva a ceea ce am inteles ca vreau si stiu ca vreau, fara sa ma uit si la ce am acum, I am top-notch. Acum, ca si la procesoare, ramane doar sa vina si upgrade-ul de hardware: la procesoare se deschid inca doua "tevi" te procesare, inca doua de randare...gata, high end processor. La mine...timpul o sa aduca implinirea chestiilor pe care mi le doresc, ratarea lor...oricum...nu pierderea obectivului, poate doar un upgrade, sa nu cumva ca la urmatoarea schimbare de generatie sa ajung obsolete. So yeah, instead of being frustrated and torn years from now...I'd rather have a nice cup of expresso with water, stay awake, dream of my...all and do my best to get it. But...patience...I feel like... yeah, time is on my side:).

marți, 2 martie 2010

Detalii(not about nothing)

Detaliile fac marii pipili, cam asta e idee. United Center, candva in 1997, ultimul minut al meciului 6 al finalei NBA. Bulls conduc finala cu 3-2 si mai au nevoie de o singura victorie pentru a castiga. Ulitmul meci, daca s-ar ajunge la egalitate s-ar juca in Utah. Cu vreo jumatate de minut inainte de final era egalitate. Jordan(acel Michael Jordan) revenea dupa o problema medicala...nu-mi aduc aminte ce si mi-e prea lene sa caut. Parca vad si acum faza. Steve Kerr il chema pe tipul care a inscris...ati auzit de el? Toti se asteptau ca Jordan sa arunce, sa traga echipa dupa el, sa pull the rabbit out of the hat...nu... Jordan, care e vremea aia rata doar asa...accidental si care considera presiunea un stimulent a pasat. A pasat la Kerr care a scris istoria Finalei. Bine, dupa aia a mai inscris si ...cineva, nu mai tin minte cine...ideea era ca oricat de mult ai vrea, oricat de sigur ai fi pe tine, oricat de tare ti-ai dori acel final shot, acel...orice, in orice domeniu...de la sport la politica si viata de zi cu zi, la ....ce vrei tu, oricat de mult ti-ai dori sa fii tu cel care "trage cortina"...uneori, doar uneori, e mai important the final outcome, indiferent de numele pe care il porti. Numele meu e Vlad si ieri mi-am adus aminte de doua lucruri: de ce iubesc un om cum nu cred ca am mai facut-o vreodata si ca uneori, doar uneori, a castiga nu inseamna a inchide tu jocul...ci doar a face turul de onoare cand jocul se va fi sfarsit. E...detaliul care face diferenta:)

sâmbătă, 27 februarie 2010

Traind la alibi(sau despre frustrarile mele)

ALIBÍ, alibiuri, s.n. 1. Dovadă de nevinovăție rezultată din constatarea că, la data săvârșirii infracțiunii, cel învinuit se afla în altă parte decât la locul săvârșirii ei. 2. Mijloc de apărare care aduce în sprijin un alibi (1). 3.Fig. Pretext, scuză, justificare. ♢ Expr. A (nu) avea (nici) un alibi = a (nu) deține (nici) o probă, a (nu) avea (nici) o motivare. – Din fr. alibi. Asta e definitia DEX '98. Acum sa vedem despre ce am de gand sa aberez.

A trecut ceva vreme de cand nu am mai scris atat de "din tot sufletul" pe blogul asta. Dar acum nu pot sa nu scriu. Mergeam cu taxiul spre Universitate si ma gandeam la o serie de "discutii". Bine termenul mult mai potrivit ar fi "o serie de replici, fara cap si fara coada".Mi-am dat atunci seama cat de usor e sa fii curva in ziua de azi, cat de usor e sa te lasi trait si cat de usor e sa nu dai niciodata mare lucru dar sa astepti, in schimb, daca se poate, Universul. Traficul era destul de intens pentru o seara de sambata si am avut timp sa-mi fac, pe scurt, o lista virtuala cu prieteni. Si ce am gasit...vai si amar. Nu vreau sa spun ca din cei de pe lista nu am gasit decat doi-trei care sa aiba cat de cat o viata reala. Restul sunt cei despre care o sa scriu, cei care traiesc la alibi, se lasa traiti si doar pun un picior in fata celuilat, fara sa aiba curajul sa faca un pas, fara sa aiba curajul sa se revolte fata de ei fara a tine cont de riscuri si sa spuna "nu asta vreau, merit mai mult".

Inainte de toate, ce vad eu ca fiind o viata reala si ce vad ca trait la alibi. Pai nu stiu prea bine, cred doar ca definesc asta in functie de riscurile pe care esti dispus sa ti el asumi pentru a trai asa cum iti doresti. E ceva subiectiv cred, cu cat asumi mai multe riscuri si mai inacceptabile(statistic) traiesti mai "pe bune", cu cat esti mai las si nu incerci sa schimbi ceva in viata ta, cu atat esti mai trait, mai fricos, mai las, mai putin tu si mai vandut comoditatii. E o nuanta destul de subtila intre a trai la "fie ce-o fi" si a trai cu "lasa ca merge si asa, poate altfel e mai rau". Dar nu, oamenilor le e frica de "fie ce-o fi", prefera mereu acel "lasa, parca nu e asa de rau. Daca altfel e mai rau?". Ajungem sa alegem nu in functie de ce vrem pentru noi ci de ce e cel mai putin rau. Mai putin rau pentru orgoliu, pentru securitatea noastra emotionala, mai putin rau pentru fizicul nostru, mai putin rau pentru orice dar uitam de bine. Ajungem sa traim cu "raul cunoscut", fara a avea curajul sa descoperim cu adevarat un om care ar putea sa fine "binele", doar pentru ca procesul de a cunoaste pe cineva presupune a-l lasa in tine, in gandurile tale. Nu lasi pe nimeni acolo din frica de a nu pierde controul si a ajunge sa iubesti cu adevarat. Nu ar trebui sa vrem sa ne fie bine? Nu asta era ideea pentru viata fiecaruia dintre noi?

Am trecut, relativ recent, printr-o astfel de dilema. O persoana pe care obisnuiam s-o numesc prietena(uneori, chiar cea mai buna) imi zice ca nu as fi trecut, eu simt ca am trecut si, intr-un fel, inca mai trec. Eram si sunt destul de cinic si cu destule piedici de ocolit pana a ajunge aproape, asta e o vina pe care o recunosc. Nu cred ca sunt genul de persoana pe care sa ajungi s-o iubesti for what they are, nu prea repede, oricum. Nu de alta dar ia ceva timp cuiva sa ma cunoasca. Ceva mai mult. Si eram intr-o perioada in care imi concepeam viata in termeni de "las-o ma ca merge asa" sau "daca nu e stricat de tot nu o repara". Si a venit o zi cand, pe neasteptate, m-am indragostit. Ca sa zic asa...nu era planificat nimic. Si nu numai ca m-am indragostit dar am si ajuns s-o iubesc, asa, scurt pe doi. Si nu, povestea nu se opreste aici. Pentru ca, de obicei, cand iubesti, lucrurile nu sunt simple. Si mi-am dat seama de cat de mult a schimbat in mine, culmea, dupa ce nu a mai fost prin preajma. Si am vrut sa multe: ori sa "sinucid" ce simteam pentru ea, am vrut de si mai multe ori sa fac chestii spectaculoase, poate totusi ma vede si isi aduce aminte de mine, poate totusi a fost ceva acolo...poate, poate, poate. Si nu, nu am facut nimic din toate astea pentru ca, la un moment dat, nu stiu care a fost ala, am ajuns sa-mi dau seama ca vreau ceva asa cum e, ca vreau un om asa cum e el dar care sa ma si vrea asa cum sunt eu, cu toate tampeniile si cu toate bunele mele, care sa ma iubeasca si gata. Si pe care sa-l iubesc si gata. Ca prefer sa iau calea lunga a vazutului ce se intampla decat sa incerc sa fac demonstratii si sa ma calific pentru mondialele de aburit viteza. Nu, e mai ok asa, am decis sa raman si sa fiu eu insumi, asta e ce am eu cel mai bun, dau rabdare si dau incredere pentru niste momente perfecte si pentru cineva, pentru un om pe care il consider absolut si iremediabil facut dintr-o fibra pe care o pot iubi forever and ever. Ah, da, flwas avem toti dar sunt flaws pe care vreau sa le iubesc, pe care le iubesc, nu flaws pe care nu le pot tolera dar pe care le accept pentru ca mi-e frica sa nu mor singur. Prefer sa mor singur decat sa tolerez langa mine un om care sa-mi arate in fiecare zi ce greseala fac fiind acolo, cat de mult puteam sa am si cu ce putin m-am multumit. Dar e ok, am timp si nu plec pentru ca nu ma grabesc niciunde.

Eu macar mi-am dat seama ca vreau sa risc, sa fiu eu insumi, sa iubesc asa cum simt si sa stau singur decat sa ma las in chestii care nu m-ar multumi sau care abia daca mi-ar umple timpul fizic, in niciun caz pe cel mental.Nu, e ok, nu sunt inca gata sa renunt la mine pentru a fi cu un "tine"generic, cu un om facut pentru altul si care pe mine abia daca ma atinge cand ma strange in brate, cu atat mai putin cand nu e langa mine. Nu o sa ma multumesc niciodata cu asta si dupa ce am cunoscut-o nu pot decat sa-i multumesc pentru ca ea m-a facut sa inteleg asta.

Prefer sa sufar si sa nu gasesc un om decat sa traiesc la alibi. Asta era ideea. Prefer sa iubesc fara a fi iubit decat sa fiu iubit fara a iubi. Prefer sa stau singur-singur decat sa stau singur in doi, prefer sa plang si sa-mi dau pumni in cap pentru ca nu inteleg ceva despre omul pe care il iubesc decat sa trec nepasator pe langa problemele celui care ma iubeste si de care imi pasa pentru ca impartim, cumva aleator, acelasi pat, uneori sexul, aceleasi camere si poate facturile, daca nu cumva le platesc eu(asta cu platitul nu conteaza decat la nivel psihic, asa, cand se fac evaluarile). Prefer sa-mi aduc aminte discutiile cu ea decat sa povestesc despre tot felul de superficialitati, prefer sa nu dorm sau sa nu visez decat sa am cosmaruri cu mine, peste cativa ani, impingand un carucior si gandindu-ma tot la ea desi copilul din carucior e al meu si nu cu ea. Prefer sa sufar si sa plang singur decat sa ma droghez cu sex, decat sa-mi dau frau liber nevoii de a trece peste si, in felul asta, de a arunca la cosul de gunoi orice fel de valoare umana, orice fel de principiu. Prefer sa fiu eu si sa tac decat sa vorbesc din replicile frumoase ale filmelor, incercand sa fortez emularea unui happy-ending. Si mai e ceva. Prefer sa uit de toate astea, prefer sa nu mai stiu niciodata cum e sa iubesti decat sa-mi arunc iubirea si sa incerc sa-mi ling ranile facand toate cele cu tot felul de "chestii" care in mod normal nu reusesc sa treaca de nivelul mediu de conversatie intr-un birt de la tara. Nu, e ok, prefer sa stau asa...desuet si oarecum condamnat(in sensul ca atitudinea pasiva e uneori comdamnata, nu ca eu as si, prin ce fac, condamnat la nefericire), in banca mea. In felul asta poate o sa pretuiesc si mai mult o eventuala alta sansa la a avea acel ceva de care nu pot sa nu am nevoie. Asta daca nu cumva decid sa-mi extirp o parte din suflet si sa fiu...altul. Si da, poate nici nu stiu sa iubesc si sa fac un om fericit...dar am dreptul ca macar sa incerc, asa...vreo 2000 si ceva de ani. Cam atat. Don't try this at home, it could hurt. Dar na, cica we're supposed to fight for what we want in life:) and fighting may mean getting hurt(si nu, lupta nu inseamna intotdeauna zgomot, poate insemna si liniste). And that's not the worst part. Cea mai rea parte e ce ai putea sa descoperi despre tine cand te vor napadi astfel de ganduri.

P.S. Persoanele si faptele din aceasta postare sunt reale si exista in viata de zi cu zi. This is not fiction, this is life. Maybe yours.

miercuri, 24 februarie 2010

The Good, The Bad And The Ugly

Nu, nu o sa scriu despre un film ci despre o legenda:). Si nu, nu despre filmul-legenda ci despre avionul legenda, Thunderbolt. P47 Thunderbolt a fost primul avion aliat care a reusit sa insoteasca bombardierele pana in Germania nazista in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Tot el a fost denumit "The Can Opener" de catre infanteristii americani pentru capacitatea sa de a distruge vehiculele de lupta germane, de la cele cu blindaj usor pana la tancurile grele, ca Tiger Mk1 si M2. Si in acest timp ramanand un formidabil avion de lupta aeriana. So, P47.

Si cam 30 de ani mai tarziu A-10 Thunderbolt. El e adevaratul urat. Deviza pilotilor de pe A-10 e:"Go Ugly Early". E vorba aici despre cel mai urat avion de atac la sol...probabil din toate timpurile. Are un tun urat in nas, are niste aripi care il fac sa para cocosat si care par ca nu ar prea face parte din avionul ala...adica...nu stiu, parca ar vrea sa se desprinda sau de parca ar sta sa cada. Urat. Motoarele sunt sunt dispuse foarte dubios si ele: se afla pe coada avionului si sunt complet descoperite...ugh. Mnu, nu de asta e unul dintre cele mai iubite avione americane in serviciu activ. E iubit pentru ca e unul dintre cele mai rezistente avioane, pentru ca desi e un avion de atac la sol se descurca si in lupte aeriene(in Primul Razboi din Golf a doborat avioane Mig 21 si Mig 23), pentru ca desi ramane fara rachete are tunul ala din bot care poate deschide un main battle tank inamic exact ca pe o cutie de conserve...E suficient? Nu? Avenger, tunul despre care va vorbeam e,in afara de o arma de o eficienta extrema, un instrument de teroare. Pilotii de Thunderbolt "irosesc" un numar de cartuse pe anumite iesiri doar pentru a speria adversarii, fara a-i rani sau ucide. Pur si simplu, se sperie de jucarica aia meseriasa si pleaca. Si da...au de ce sa se sperie.

Dar de ce sa fe mai iubit decat un avion mai nou sau mai frumos? Pai...ce face el e sa stea mai mereu aproape de trupe, sa le ofere sprijin aerian de proximitate, sa elimine obstacolele din calea acestora si sa le dea incredere, sa le aduca aminte ca e cineva acolo sus gata sa dezlantuie o mica furtuna de otel, plumb si uraniu saracit asupra inamicului. Ce poti sa-ti doresti mai mult de la un avion? Sa semene cu Tom Cruise? No, thanks, prefer sa stiu ca in spatele meu e o chestie care isi va face treaba de fiecare data cand voi avea nevoie, prefer sa stiu ca ma pot baza pe ceva sigur si ca acel ceva va fi acolo de fiecare data, la fel de folositor si de precis. So yeah, Go Ugly Early, 2028 and beyond. A da, si ca sa nu uit, din motive de echilibru, Avengerul lui Thunderbolt nici macar nu e in mijlocul botului, e pus stramb:).


duminică, 31 ianuarie 2010

The Guy Nobody Loves

Scriam acum ceva vreme despre Nadal, Novak si Andy. Andy Murray. Azi ma aflu intr-o stuatie oarecum paradoxala: daca Murray castiga astazi, pe arena Rod Laver, trece pe locul doi iar Rafa Nadal, preferatul meu, ajunge pe locul 4 in lume. Nu numai asta e problema. Problema mare e ca urasc jocul la alibi al lui Murray. Sincer, mi se pare inestetic si fad, mi se pare ca nu e tneis ce face el uneori. Dar trebuie sa recunosc: accidentat sau nu Rafa a fost batut pe bune de acest joc. Andy a jucat si serve and volley, a jucat ai agresiv, a jucat tot ce avea nevoie, cand avea nevoie.

Sigur, ma enerveaza si fata lui, si mersul, si ... sariturile lui de pe teren...e complet inestetic, e...trist sa-l vezi jucand dar nu poti sa nu recunosti ca e un produs premium al marketingului, al antrenamentelor perfect facute, al anilor de investitii si de cercetari. Andy e un produs... Roger e un talent nativ, fara antrenor, unul dintre putinii aroganti care mai joaca reverul cu o mana si se imbraca precum un print la Wimbledon. Dar e vechi, oricat de bun, Federer mi-a mirosit mereu a vechi, a fumat, a tutun pe o haina purtata intr-o seara de club. Nu-mi place nimic la el desi e cel mai talentat. E cumva un paradox. Ii detest loviturile lejere si naturale, ii detest stilul de deplasare care frizeaza perfectiunea...pur si simplu...nu gasesc nimic ce ar putea sa-mi placa la el...e...o adunatura de talent si aroganta:). So...ce o sa fie azi?

Nu stiu...nu am habar. Stiu doar ca mi-as dori ca Andy sa aduca primul triumf britanic intr-un Mare Slem de la Fred Perry incoace. Asta e tot ce stiu sigur. Si mai stiu ceva...daca Rafa se va retrage cu Andy o sa tin si pe mai departe:). Cam fad, nu?

joi, 14 ianuarie 2010

Kan't you cross that bridge?

In seara asta m-a facut cineva sa ma gandesc la gandire. Da, stiu, cliseu, abureala s.a.m.d. Dar am ajuns la o concluzie interesanta si oarecum noua pentru mine. Asta e inceputul, mergem mai departe:).

E amuzant pentru mine sa vad cum a evoluat gandirea umana de-a lungul timpului: de la satisfacerea necesitatilor de baza, la simplificarea metodelor de a satisface acele nevoi, la crearea de noi nevoi, la gasirea de modalitati din ce in ce mai simple de a satisface si aceste nevoi. Maslow zicea ca nevoile pot fi asezate intr-o piramida care sa aiba la baza tocmai nevoie fizice/fiziologice si in varf impinirea. Si tipul mai zicea, din ce-mi aduc aminte, ca probabilitatea de a atinge implinirea e invers proportionala cu inteligenta si cultura persoanei. Fascinant, nu? E aproape biblic "fericiti cei saraci cu Duhul caci a lor va fi Imparatia Cerurilor". Dar e real? Asa sa fie? Cu cat mintea merge mai mult cu atat suntem mai predispusi la frustrari, inadaptabilitate si neimplinire. Bine, cumva si Pascal zicea cam aceeasi branza, ca daca stai sa clocesti si sa astepti o sa ramai cu asta si cu nefericirea. Inca ma intreb daca sa fiu de acord. Inca mai caut un "silver bullet" care sa ucida varianta gresita sau implauzibila. Implauzibila pt ca nu exista teorii gresite in stiintele socio-umane, doar implauzibile.

So, care sa fie "the silver bullet"? Sa fie un fund de sac numit slabiciune, sa fie un fel de joc de-a "Kan you?/I can't.". Eu as merge pe Kant:). Nu stiu de ce, dar imi pare totusi cartea castigatoare, compromisul ideal, pentru mine, intre empirism si dubiul rationalist cartezian. What more could one want?

This part of the writing is relegated to conclusions:). Dar ce alta concluzie sa trag in afara faptului ca sunt lucruri pe care doar timpul le aseaza, mai presus de orice judecata a priorica? Asta e tot, asta era mare mea concluzie simpla:), tot de la Kant doar ca el o zice cumva altfel. Si mai zice ceva interesant despre datoria fata de sine a fiecaruia. Dar despre asta...pe acelasi pod, doar alta data.

marți, 22 decembrie 2009

Raw Power or The Perfect Tool For the Job

Astazi am mai inteles ceva. Intr-un context cretin dar am inteles ceva: nu conteaza bigger, better, more powerful. Nu, pentru fiecare lucrare conteaza sa folosesti exact toolul potrivit. Am mai tras cu arme cu luneta si inainte de ziua de azi, cu unele chiar cool, gen Remington SR8 sau PGW Timberwolf C14 MRSW, Steyr-Mannlicher SSG08 dar si cu clasicul Dragunov SVD. Primele doua in .338 Lapua Magnum, ultimele doua in 7.62...NATO sau rusesc, dupa caz:). 7.62 nu e genul de calibru care sa-ti spuna multe, nu e genul de arma care sa faca senzatie prin distanta sau printr-o grupare apropiata am gloantelor(pentru cine stie ce inseamna MOA mic...explic in particular:D). E un calibru bun pentru urban shooting, trece prin cele mai multe dintre protectiile anti glont normale, again, nu te da pe spate. Nu-si face mereu treaba, chiar daca e bine folosita. Nu:).

La polul opus se afla arma cu care am tras astazi:). Pe numele ei intreg AMSD OM 50 Nemesis, jucaria e o arma fabuloasa. Tevile sunt pe sistem DNI, se schimba in doua minute in conditii de lupta. Are vreo patru feluri de tevi in functie de ce vrei sa faci cu ea, de la silenced la long range, de la peste la paste cu prosciuto. Cand tragi cu teava de long range, care e fixa, te sperie si reculul si sunteul surd si jos. Arma e completa. La 1400 de metri trece prin orice fel de armura corporala, inclusiv placi ceramice. Omoara tinte la 2200 de metri cu un 0,25 Minute of Arc(MOA)...inifim fata de un 7,62 care are un MOA de 1 la Km...in medie:). 12,7 mm diametrul proiectilului, 108mm lungimea lui...urias, la propriu. Am vazut ce face dintr-un cap balistic intarit cu fibra de carbon si protejat cu casca de kevlar...de la 1400 de metri...inspaimantator. Nu vreau sa descriu, puteti cauta diverse teste facute cu arme de calibru .50 pe youtube. E mortala, e dura, e puternica, precisa...arma perfecta daca vrei sa nu mai ramana nicio sansa tintei tale. Americanii numesc tipul asta de arma "battle-field domination sniper rifle". Bine, ei folosesc o arma ceva mai veche si mai slabuta, M82 Barrett. Nemesis e si mai crunta prin faptul ca are viteza glontului la iesirea de pe teava "putin" mai mare. Cu Nemesis daca tragi intr-un om de la 2 km si-l lovesti in picior...omul ala poate sa moara, daca il lovesti in sold are sanse mari sa moara iar daca il lovesti in torace, abdomen, piept...o sa moara sigur. E over kill pentru orice tina umana, pentru orice om care are umanitate e prea mult ce poate face arma asta.

Mai sunt niste arme, le-am numit mai sus. Mai sunt armele soft:), pentru cei care stiu, pentru cunoscatori. Armele de calibrul .338 Lapua Magnum. Silent killers, cam asta e porecla. De ce? Pentru ca sunt atat de precise la distanta mare incat o sa mori inainte sa alfi ce te-a lovit. Ok, la putere de oprire nu sunt la fel de cool ca .50 bmg-urile, nu sunt la fel de flashy. Da-i in schimb o tinta unui om care se stie cu ce se mananca sniper rifling si va alege o arma de calibrul Lapua. E mult mai curata, mult mai cuminte, mult mai ascultatoare, mult mai usoara, mult mai multe. Si, spre deosebire de un 7.62 isi face mereu treaba. O Lapua nu va distruge cu ura tinta cum o face un .50 dar o fa ucide, nu o va "vandaliza" dar isi va face treaba. Si nu e violenta cu cel care o foloseste, ii lasa simturile intregi, mai ales ca sunt mai usor de amortizat decat...0.50-urile.

Ce voiam sa spun? Pentru fiecare scop ai la dispozitie o infinitate de feluri de a-l atinge, pentru fiecare obiectiv, enorm de multe cai. Una va fi fix calea potrivita si una va fi calea Over Kill. Ce alegi te defineste: alegi calea de care esti sigur ca duce undeva desi acel undeva nu e cel mai bun lucru sau alegi calea prin care s-ar putea sa ratezi dar macar vei fi incercat fix toolul potrivit si va fi fost numai vina ta ca ai ratat?

luni, 21 decembrie 2009

Just sentimente

Ma gandeam astazi la sentimente si la cat sunt de ciudate. Am ajuns la concluzia ca, vrem, nu vrem, avem doua variante: fie le ignoram fie le ascultam. Hai sa vedem de ce spun asta si cum se ajunge aici.

Pai ce alte variante ar mai fi? Ar mai varianta sa incercam sa le ucidem. Can we do that? Putem sa ne delegitimam sentimentele si sa incercam sa le luam la misto? Da, sigur, putem dar or sa se intoarca si or sa ne muste de gat. O sa faca "hatz" si or sa ne deschida gatul, carotida. Or sa ne sece de sange si de viata cand ne e lumea mai draga. So...concluzia ar fi ca daca incerci sa-ti ucizi sentimentele s-o faci corespunzator, cu toata mintea si sa darami tot ce sunt ele pentru ca altfel e de foarte rau.

Poti sa lupti cu ele, sa-ti argumentezi in zeci de feluri ca sunt proaste, ca nu ai de ce sa ai sentimentele alea, poti sa spui despre ele ca te injosesc, sunt nedemne de tine. Si cu ce folos? Or sa plece, or sa fie mai putin acolo si mai mult departe? O sa te ajute cu ceva lupta asta sau doar o sa te impiedice sa traiesti cat de cat uman? Nu, stiu de la mine ca nici asta nu ajuta si ca daca sufletul tau e intr-un loc si minteae in altul...ruptura nu are cum sa faca altceva decat sa se largeasca si sa sfarseasca prin a te distruge pe moment, a te face sa regreti tot si sa vrei doar sa fugi departe.

Dar de ce merg variantele date de mine si cum faci ca ele sa mearga? Nu, nu e deloc simplu. Uite, incercam asa: incepem prin a le asculta si ramificam de acolo, suna bine? Hai sa incepem de la ce inseamna sentimente. E un proces AFECTIV. Adica facultate a simtirii, apartine afectului si nu intelectului. Gandirea e o facultate superioara a creierului uman iar sentimentele sunt produs al visceralitatii. Sau ceva de genul asta.

Cum poti incerca sa controlezi o oaie cu un microscop? O sa asculte oaia de miscroscop...nu, nu o sa asculte. Dar poate oaia sa fie controlata de un caine? Da, asta se poate si cam asa va fi de fiecare data. De ce? Pentru ca el provine de unde provine si oaia. Pentru ca e din acelasi mediu, pentru ca e tot de acolo. Sa incep din nou:). Nu, uite, lasi oaia sa zburde pana oboseste, iti lasi sentimentele sa alerge si sa incerce sa obtina ce cauti tu de fapt, binele. Dar ce faci cand iti dai seama ca oaia nu o sa gaseasca nimic acolo unde cauta? Ce faci cand oaia cauta in gol si nu da de nimic? Pai...aici intervin variantele: ori trimit cainele dupa ea si o duci spre alte zari stiind ca acolo nu e nimic de gasit in afara de suferinta cu rare momente de bucurie si cu rare momente de zgomot care aduc a fericire, ori, lasi oaia sa caute pana oboseste si se intoarce ea singura la stana ta, stana de unde a plecat bezmetica.

Cate feluri de sentimente sunt? Cred ca enorm de multe. Poti sa simti pentru o idee, pentru un om, pentru un obiect. Afectiune, iubire, respect...ura...sunt toate ale noastre, ni se indreapta incotro e mai bine pentru ele si cauta sa ne faca fericiti. Da, ura te poate face fericit, daca urasti destul de tare ceva o sa ajungi sa-ti traiesti fericirea prin nefericirile obiectului urii tale. In fine, revenind. Sentimentele pot sa fie spontane, crescute, pot sa fie generate de zgomot, confuzie, sentimentele pot sa fie in multe feluri dar nu generate de minte, de dorinta. Nu pot sa fie ucise de lipsa ei pentru ca niciodata nu sunt generate de dorinta de a face sau de a nu face ceva. Nu, sentimentele sunt intregi, vin cu totul sau nu vin. Vin complet sau incomplet, da, vin mai multe sau mai putine, da, dar niciodata nu le poti invoca si niciodata un sentiment pe care il invoci, un sentiment pe care vrei sa-l cresti nu va creste. Ok, poate sa creasca in locul lui frustrari, pot sa creasca in locul lui intrebari dar nu va creste acel sentiment pe care voiai tu sa-l cultivi.

Mai e ceva tot despre asta: nu poti simulta fericirea atat de bine incat sa te pacalesti si pe tine. Nu, fericirea e unica si e doar reala. Nu poti alege sa fii fericit, nu merge asa de simplu. Poti incerca sa fii mai bine, poti incerca sa fii mai putin mizerabil, nu poti sa fii fericit la comanda. Fericirea e rezultatul unor trairi autentice, unor sentimente reale si unor intamplari care sa aduca toate acestea. Nu merge cu "vreau sa te iubesc", nu poti sa te minti nici macar o zi, cu atat mai putin sa pacalesti persoane care te cunosc in a crede ca esti fericit, linistit, bine. Nu, nu merge asa, nu te poti minti asa, nu poti deveni dependent de ceva ce nu-ti place, nu poti sa devi posesiv cu un om doar pentru ca e usor, nu poti sa simulezi anumite comportamente. Da, zgomotul poate sa te duca astray si sa-ti mascheze anumite sentimente, sa te faca sa crezi ca nu sunt acolo in timp ce potenteaza anumite temeri. Ioi, scuze, am zis ceva urat. Am zis de zgomot. Dar da, zgomotul te poate face sa crezi in lucruri care nu sunt acolo doar pt ca e puternic si bine facut...ce e cu adevarat minunat e durata zgomotului:). Noise doesn't last forever. Si cand e liniste...cand e liniste si sentimentele se aseaza...atunci doare cel mai tare pentru ca-ti dai seama ca mintea avea dreptate si ca oaia s-a dus aiurea, cainele o sa trimiti cainele dupa ea...si poate nu din prima dar cainele o sa aduca oaia inapoi, mai mult moarte decat vie. Si o sa urasti oaia pentru ca s-a dus aiurea, pentru ca te-a costat timp din viata, timp in care puteai sa cauti fericirea in locuri unde nu o mai cautasei sau in locuri unde o cautasei si parea sa fie acolo dar ti-a fost frica sa mergi mai departe sau...poate nu ti-a fost frica...dar te-a deturnat zgomotul si fricile anterioare, cele inca nevindencate. Dar din nou, zgomotul nu tine la nesfarsit si nici macar sentimentele reale cand sunt confruntate cu imposibilitatea atingerii fericirii. Si atunci le ignori. Le ignori, iti iei ramas bun de la ele si pleci spre locul unde ai vazut ultima data binele. Ce nu poate fi prevazut e timpul in care toate astea se vor intampla...ce e menit sa se intample se va intampla...cand...asta e, de fapt, misterul:).

Spre sfarsit de gand mi-am dat seama ca incerc de fapt sa inteleg sentimente cu mintea... inutil demers daca iti dai seama ca de aici am plecat in ce am gandit. Nu, nu e chiar asa, aici nu e vorba doar de minte, e vorba si de experiente anterioare care legitimeaza mintea in a face judecati. Asta e adevarul, asta e tot ce se poate intampla mai simplu: sa ai mintea cu tine cand asculti istoria si s-o folosesti cand iesi putin din zgomot:). Cam atat despre asta. Ah, scuze, am gresit, mai era ceva: cainele e tot un sentiment, cel de indiferenta, indiferenta fata de un sentiment dovedit a fi malign. Si cainele exista mereu, e acolo, trebuie doar sa-i scoti lesa si sa-l eliberezi. Si o vei face.



sâmbătă, 19 decembrie 2009

Cand iti dai seama ca gresesti...

Cand iti dai seama ca gresesti iti ceri iertare si incerci sa indrepti greseala. Da, am gresit cand am facut din blogul asta un loc pentru a lasa sentimente personalizate. Da, erau adevarate. Da, erau frumoase in esenta lor dar apartineau unei persoane pe care o iubesc, nu unui blog public. Am gresit si-mi cer iertare.

Sunt greseli pe care nu le repeti, asta e una dintre ele. Sunt greseli pe care le regreti si de care, desi plecate dintr-o intentie buna, ajungi sa te temi pe motiv ca ar putea deveni capitale.

Dar da, exista ceva ce pot spune public: AM GRESIT metoda. Dar nu, NU AM GRESIT SENTIMENTELE si OMUL. Chiar te iubesc pe tine, da, pe tine...numai pe tine...cea cu nume, cea cu ochi si trup cea cu minte si suflet si cea completa...dar nu, aici esti doar tu, Ea, numele e pentru noi doi si tu sti deja ca despre tine e vorba, nu o sa-l scriu din nou aici.

A fost o greseala publica si acestea sunt niste scuze publice.


P.S. I love YOU

marți, 2 iunie 2009

Good or bad, it all comes to an end

Toate lucrurile, bune sau rele, au un sfarsit. Si blogul meu se incheie aici.

Multumesc tuturor celor care au trecut pe aici, ocazional sau fidel, multumesc celor care au comentat ineptiile si defularile mele si care pentru mici momente mi-au alungat parte din singuratate. 

So, o ultima melodie, meritata si potrivita 


marți, 26 mai 2009

ONLY_BY_THE_NIGHT

Ma gandeam de ceva vreme sa scriu iarasi pe blog. Nu des, nu mult, sa scriu cate un gand ratacit din cand in cand. Dar nu a fost sa fie asa...sunt prea multe ganduri ratacite si ravasite ca sa pot lua unul singur. Le insir doar...si asa... mult mai mult nu pot face.

Teii infloresc...de fapt, au inflorit. Miros doar seara, seara se simte puternic, stresant...se simte si apasa teribil de greu. Sunt multe amintiri in mirosul teilor. Stiu, suna a cliseu dar imi aduc aminte de multe cand le simt mirosul.

Ma uitam zilele trecute la Mega-Structures pe National Geographic. China contruieste cel mai mult si foarte bine. Era o emisiune despre podurile de peste raul YangTze. Imi aduc aminte ca ma gandeam atunci ca fiecare om isi are cu adevarat podul sau imaginar. Podul peste care trebuie sa treaca pentru e deveni. Fara sa fie tinut de mana, poate doar indrumat de la distanta. Ce va gasi dincolo si daca isi va fi ales podul corect?

Ma mai gandeam intr-o zi si la descompunere. Cum ar fi sa ne putem descompune in nano-elemente si sa ne recompunem cand putem, cand simtit ca meritam? Cum ar fi sa ne putem recompune in ce meritam? Dar cum ar fi sa ne recompunem in ce vrem sa fim? Cati dintre noi s-ar recompune in ce sunt deja? Cati dintre noi sunt asa cum vor, pentru ei si pentru cei pe care ii iubesc? Eu stiu ca nu sunt asa cum mi-as dori.






Tot la fel, zilele trecute ma gandeam la cum ar trebui sa fie dragostea. Cum ar trebui sa iubim? Cum ar trebui sa ne simtim langa cel pe care il iubim? Singurul raspuns pe care mi l-am dat si pe care mi-l dau si acum e ca ar trebui sa fie cam ca relatia dintre o gazda si simbiontul ei Tok'ra si in niciun caz ca in cazul Goa'ulzilor. Adica ar trebui sa fie armonie, egalitate, colaborare, nu dominare, supunere sau conflicte si mereu obligatii(astea sunt din intelepciunea Stargate SG 1 ). Eu, cel putin, nu-mi doresc sa fiu gazda unui Goa'uld. Dar mi-as dori ca jumatatea mea sa ma cunoasca deplin, sa stie toate gandurile mele, sa stie cat si cum o iubesc, sa stie ca o sa fiu mereu acolo...ce vreau pentru mine si pentru noi, pana cand simbiontul o sa moara si, odata cu el, si gazda. 

Ma mai gandeam si la zilele de iulie spre sfarsit si plajele cu nisip adanc si fin. La mare. Soare. Vantul care sa adie usor si mana cuiva pe spate. Atat, doar o mana pe spate. Cat de tot ar insemna asta? Cat de bine ar fi asta? Cat de nimic ar insemna restul si tot de acolo inainte? Si daca totusi ar fi si de acolo inainte? Cam cat de cosmica ar trebui sa fie o astfel de conspiratie incat sa aiba succes? Sau cat de simpla si telurica?

Ma intrebam si care e diferenta dintre multimea vida si o multime vida. Mi s-a parut amuzanta distinctia asta, nu stiu de ce. Adica...goala cu adevarat e o singura multime sau le putem reduce pe cele goale la una pentru ca sunt identice? De ce nu se vorbeste despre "o multime vida" si se vorbeste despre "multimea vida"? Oricum, matematic vorbind, diferenta intre multimea vida si o multime vida nu exista...sunt ambele goale dar cu rostul lor.

Am avut ocazia intr-o zi sa cunosc omul pe care il admir cel mai mult din punct de vedere profesional. Nu conteaza numele lui. Stiu doar ca era la un training de negocieri. Dupa o simulare in care echipa din care faceam parte isi atinsese scopurile incredintate de catre organizatori a venit la noi si spus zambind " Mai, ati fost isteti, mi-a placut cum i-ati prins la tratatul de frontiera, a fost smecherie mare acolo ". Noi am inceput sa-i multumim si sa culegem laudele. Ne face usor semn cu mana sa nu spunem nimic si continua "A fost o negociere buna pentru prezent. Dar cand o sa negociati si altceva decat puncte de pe o lista sa aveti grija sa nu compromiteti lucrurile in care credeti". 

Uneori costul e prea mare si nu merita platit. Uneori costul pentru a avea o relatie e prea mare si nu merita platit. Alteori, merita orice cost. Depinde de tipul de simbiont:).


duminică, 17 mai 2009

Ziua care nu a venit

Madrid, 30 de grade, vant, Nadal rezista. Un an de invincibilitate pe zgura era pe punctul de se termina. Acum un an, la Roma, Nadal abandona in fata lui Andreea Seppi din cauza unor probleme ale tendoanelor. A continuat sezonul trecut prin castigarea dublei Roland Garros - Wimbledon.

Acum Nadal se confrunta cu o problema de alta natura. Dupa ce castigase patru din cele cinci turnee majore ale inceputului de an, pustiul-zeu din Manacor parea ca nu mai are chef sa castige. Atitudinea lui era alta, privirea era una de om resemnat, mimica, asemenea. Rafa parea a nu se regasi, parea ca nu a capabil sa intre in jocul in care Nole Djokovici dadea tot ce avea mai bun. 

Primul set a trecut ca si cand nu ar fi fost. Cu un Nadal apatic si cu Nole in control total, scorul primei manse a inghetat la un fad 6-3 pentru sarb. Al doilea set parea ca decurge asemanator cu exceptia faptului ca acum Nadal servise primul si Nole nu reusea sa-i sparga serva. A venit game-ul 9 din al doilea set. Rafa serveste slab si scorul e 15-40. Pana in acel moment Nole nu suportase nici macar o minge de break pe serva sa si daca ar fi facut inca un punct, probabil, ar fi castigat meciul. Nadal reuseste sa recupereze cele doua mingi de break si, pentru prima data in meci, strange pumnul si striga un "vamos!" al tutror frustrarilor pe care si le crease pana atunci. Setul se temina in tie-break, 7-5 pentru Rafa. 

Setul trei a fost, pentru mine, cel mai frumos set vazut de cand ma uit la tenis. si nu ma uit de putin timp. Prima mea amintire cu tenis e meciul in care Sampras l-a batut, in 1990, pe McEnroe la US Open. Dar setului intre Rafa si Nole nu-i gasesc egal. Ca dramatism, ca energii implicate, ca daruire, ca presiune emotionala. Nu subscriu ideii ca acest set ar fi cu ceva inferior dramticului set 5 de la Wimbledon de anul trecut, poate si pentru ca Federer e mult mai sictirit si mai putin bataios decat Nole, poate pentru ca pe elvetian nu l-am vauzt facand sfoara si spagatul pe terenul de tenis si, cu siguranta, nu cand suferea teribil din cauza contracturilor musculare. Poate pentru ca la All England era un singur jucator care era dispus sa se distruga pe teren iar ieri, la Madrid, erau doi. Exista, cred, in meciul de ieri o minge pentru antologia tenisului, pentru cartile lui de aur. 7-6 cu serviciul pentru Djokovici in tie-break-ul setului 2. Nadal returneaza slab, Nole incepe atacurile. Ataca pe reverul lui Nadal, unghi extrem de mic, lovitura puternica. Nadal ajunge mingea la 15, poate 20 de centimetri de pamant si o trimite teribil de precis in coltul terenului lui Nole. Sarbul trimite migea inpoi dar pierde initiativa. Raliul continua cu inca 2-3 schimburi in care Nadal il plimba pe Djokovici. Si-l ucide. Il ucide cu o lovitura pe un cross al sarbului care avea atat kick incat sa sara peste o casa de chirpici. Nadal loveste in forta, cu dreapta, de pe la 2,5 metri, in lungul liniei. Punct, egalitate perfecta. De aici povestea e simpla: Nadal a mai salvat doua-trei mingi de meci, a ratat una si a castigat-o pe a doua. 

Care era ideea a tot ce am scris mai sus? Greu. Pur si simplu, am simtit nevoia sa scriu despre meciul asta. Poate ideea era ca timpul trebuia oprit si meciul inramat, impreuna cu protagonistii, in momentul in care mingea lui Nadal a izbit tusa pentru 7-7 in al doilea tie break. Poate ideea era ca cel mai mare obstacol in calea succesului propriu esti chiar tu, cu cele doua componente vazute ieri : minte(pentru Nadal) si fizic(pentru Djokovici). Poate uneori, pur si simplu, gasesti in ceva frumosul si nu vrei sa-i dai drumul, sa-l lasi uitarii. Poate.

Muse - Starlight