Madrid, 30 de grade, vant, Nadal rezista. Un an de invincibilitate pe zgura era pe punctul de se termina. Acum un an, la Roma, Nadal abandona in fata lui Andreea Seppi din cauza unor probleme ale tendoanelor. A continuat sezonul trecut prin castigarea dublei Roland Garros - Wimbledon.
Acum Nadal se confrunta cu o problema de alta natura. Dupa ce castigase patru din cele cinci turnee majore ale inceputului de an, pustiul-zeu din Manacor parea ca nu mai are chef sa castige. Atitudinea lui era alta, privirea era una de om resemnat, mimica, asemenea. Rafa parea a nu se regasi, parea ca nu a capabil sa intre in jocul in care Nole Djokovici dadea tot ce avea mai bun.
Primul set a trecut ca si cand nu ar fi fost. Cu un Nadal apatic si cu Nole in control total, scorul primei manse a inghetat la un fad 6-3 pentru sarb. Al doilea set parea ca decurge asemanator cu exceptia faptului ca acum Nadal servise primul si Nole nu reusea sa-i sparga serva. A venit game-ul 9 din al doilea set. Rafa serveste slab si scorul e 15-40. Pana in acel moment Nole nu suportase nici macar o minge de break pe serva sa si daca ar fi facut inca un punct, probabil, ar fi castigat meciul. Nadal reuseste sa recupereze cele doua mingi de break si, pentru prima data in meci, strange pumnul si striga un "vamos!" al tutror frustrarilor pe care si le crease pana atunci. Setul se temina in tie-break, 7-5 pentru Rafa.
Setul trei a fost, pentru mine, cel mai frumos set vazut de cand ma uit la tenis. si nu ma uit de putin timp. Prima mea amintire cu tenis e meciul in care Sampras l-a batut, in 1990, pe McEnroe la US Open. Dar setului intre Rafa si Nole nu-i gasesc egal. Ca dramatism, ca energii implicate, ca daruire, ca presiune emotionala. Nu subscriu ideii ca acest set ar fi cu ceva inferior dramticului set 5 de la Wimbledon de anul trecut, poate si pentru ca Federer e mult mai sictirit si mai putin bataios decat Nole, poate pentru ca pe elvetian nu l-am vauzt facand sfoara si spagatul pe terenul de tenis si, cu siguranta, nu cand suferea teribil din cauza contracturilor musculare. Poate pentru ca la All England era un singur jucator care era dispus sa se distruga pe teren iar ieri, la Madrid, erau doi. Exista, cred, in meciul de ieri o minge pentru antologia tenisului, pentru cartile lui de aur. 7-6 cu serviciul pentru Djokovici in tie-break-ul setului 2. Nadal returneaza slab, Nole incepe atacurile. Ataca pe reverul lui Nadal, unghi extrem de mic, lovitura puternica. Nadal ajunge mingea la 15, poate 20 de centimetri de pamant si o trimite teribil de precis in coltul terenului lui Nole. Sarbul trimite migea inpoi dar pierde initiativa. Raliul continua cu inca 2-3 schimburi in care Nadal il plimba pe Djokovici. Si-l ucide. Il ucide cu o lovitura pe un cross al sarbului care avea atat kick incat sa sara peste o casa de chirpici. Nadal loveste in forta, cu dreapta, de pe la 2,5 metri, in lungul liniei. Punct, egalitate perfecta. De aici povestea e simpla: Nadal a mai salvat doua-trei mingi de meci, a ratat una si a castigat-o pe a doua.
Care era ideea a tot ce am scris mai sus? Greu. Pur si simplu, am simtit nevoia sa scriu despre meciul asta. Poate ideea era ca timpul trebuia oprit si meciul inramat, impreuna cu protagonistii, in momentul in care mingea lui Nadal a izbit tusa pentru 7-7 in al doilea tie break. Poate ideea era ca cel mai mare obstacol in calea succesului propriu esti chiar tu, cu cele doua componente vazute ieri : minte(pentru Nadal) si fizic(pentru Djokovici). Poate uneori, pur si simplu, gasesti in ceva frumosul si nu vrei sa-i dai drumul, sa-l lasi uitarii. Poate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu