A trecut ceva vreme de cand nu m-am mai plimbat singur pe strazile din Bucuresti. A trecut ceva vreme si au trecut ceva oameni. Imi aduc aminte ca atunci nu ma durea piciorul drept dar si atunci imi simteam pulsul in toate organele si nu puteam sa merg cum trebuie. E uimitor cate ganduri iti pot trece prin cap intr-o noapte in care sigurul lucru pe care il mai ai de pierdut e viata fizica a unui corp de care nu te mai simti atasat, pe care nu-l mai vrei al tau. E foarte bizar sa ajungi sa te vezi de undeva de deasupra, just like that, fara sa poti face nimic, fara sa poti face sa-ti fie mai bine si singura consolare sa fie ca poti sa suferi in liniste, ca poti sa...walk un fel de "green mile" a ceea ce esti, fara ca ochii unor oameni pe care o sa-i vezi si maine sa se uite dispretuitor sau amuzat la tine.
Da, un "green mile" pe care il simteam din ce in ce mai aproape, despre care stiam ca o sa vina si de care imi era teama pentru ca dupa "green mile" nu mai e nimic. Ma simt un fel de emigrant in propriile sentimente, un fel de lost puppy between what I want and what I can have, pentru ca am realizat, pentru a nu stiu cata oara, ca nu pot avea ce-mi doresc si pot avea doar ce viata imi pune pe masa.
Ieri imi era frica sa vin acasa, imi era frica sa be alone again, imi era frica sa have a taste of the medicine I set myself up for. Acum imi e frica sa go out and talk to anyone, frica sa vad fata in fata oameni, frica sa...well, orice. Mi-ar placea sa fiu intr-o lume a masinilor simple, no fuzzy logic, unde totul se scrie in 0 si 1, nothing inbetween. Nothing and no one. I want it black and white, I want it plain and simple, I want it not to hurt all the time and I want it to be over as soon as possible. Promise I won't regret...
Concluzia ar fi una singura: nimic nu mai e ce era odata, nici macar o nenorocita de plimbare de-o noapte, de unul singur prin Bucuresti.
Nu vreau sa cred, nu pot sa presupun, nu ma aranjeaza....
RăspundețiȘtergereCuiva ii e dor de tine:) Pot sa fiu un nenorocit de bit?:)