luni, 17 noiembrie 2008

Lumile lui Tariceanu

M-am abonat la blogul lui Tariceanu. Ca doar e premier, as vrea sa stiu ce are de zis. Pai, mai nimic nou. Texte de campanie si blamari repetate ale “Stangii”.

Intr-o recenta postare, vorbeste despre doua lumi.

“Una este lumea reală, în care suntem conştienţi există o criză financiară şi acţionăm cu responsabilitate şi precauţie. (…)
Cealaltă este o lume imaginară, în care nu există nici o criză şi în care se pot acorda creşteri salariale de 50%, peste noapte.”

Tariceanu traieste el insusi in doua lumi. Una imaginara, in care se poate da liberal dupa ce Guvernul pe care il conduce a luat o caruta de masuri de stanga pentru sustinere in Parlament, in care unii din ministrii sai au votat legea cresterii salarile pentru profesori.

Si lumea reala, in care Tariceanu isi face campanie din inertie, pentru simplul fapt ca este campanie. Nu pentru ca ar mai trage speranta la prea multe voturi. In lumea reala, Tariceanu vede in criza economica si situatia cu salariile o gura de aer de care profita. Pentru ca nu iti trebuie decat ceva bun simt sa-ti dai seama, ca, intr-adevar, economia nu poate sustine asemenea cresteri salarile si de frica celor care ar putea lua masura asta vei vota PNL-ul. A, stai, am intrat iar in lumea imaginara.

De fapt, exista lumea cuvintelor, in care politicienii sunt specializati, dar e o lume volatila si plictisitor de repetitiva. Si mai e lumea faptelor, care arata ca un desert in care cauti zile intregi autostrada care e atat de prost facuta ca e posibil sa o ratezi. Uneori dai peste un steag UE, care-ti mai tine de umbra, dar atat. Si alteori te lasi pacalit de mirajul oazelor de campanie electorala.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Muse - Starlight