Cam cat poti sa crezi in cineva fara sa-l/sa o vezi ochi in ochi? Cam cat poti sa crezi dupa?... Presupun ca de fapt nu conteaza...ceea ce conteaza de fapt e cat de om e cel din "fata" ta. Adica poti sa ai incredere intr-un om "viu", in carne si oase, dar nu poti si nu e bine sa ai incredere intr-o fereastra. Cool. Problema mea e: ce se intampla daca aceea fereastra exprima tot ce simte si ce poate da un om?..In alte cuvinte...poate nu tot ce poate da un om, dar ... mult din el.
Adica e posibil sa-ti iei frane si in viata de zi cu zi, dar pe net, in spatele unei ferestre esti sigur ca-ti vei lua teapa, nu?...well...unii oameni ar spune ca nu...dar probablilitatea e impotriva lor. Bun. hai ca vorbim despre asta, despre probabilitati si ce inseamna ele in practica.
Pai nu e mare lucru de spus, o probabilitate nu e o certitudine. Si daca simti ceva, acel procent in plus sau in minus adaugat la confortul psihic tinde vertiginos sa aiba cam aceeasi importanta cu a unui tantar intr-o turma de vite: sigur, e acolo, dar pana la urma, tantarul, ca si procentul o sa moara.
In alta ordine de idei, e putin probabil sa ajungi sa simti ceva din spatele unei ferestre, dar faptul ca in loc sa te gandesti la ceva care in mod normal ti-ar fi acaparat atentia(spre exemplu meciul Olanda-Romania) te gandesti la EA ar putea sa iti ridice unele semne de intrebare. Dar nu, asta nu e tot, mai avem.
Da, in timpul meciului, intre doua comentarii sarcastice, ma gandesc la doi ochi, la doua buze, la o voce...la ce simte "o fereastra". God, e dubios, e de-a dreptul infricosator pentru mine ce simt. Ma gandesc, nu o data ci de "n" ori la motive. Nu credeam ca un joc poate sa devina intr-asemenea masura viu, sa prinda contur in sufletul meu si sa-mi faca atata pofta de a o strange in brate. E chiar bizar ca ochii mei vad numai pielea ei, ca narile mele asteapta doar mirosul ei... ca bratele mele vor sa o cuprinda si sa-i aduca binele.
E ciudat cum cineva care nu te vrea, al carei nume nu-l stii si care vrea sa ramana un buchet de biti, reuseste sa ... se cuibareasca atat de adanc in mine, sa-si gaseasca exact locul unde ...nu stiu, unde nimeni nu a mai ajuns in acest mod...dubios, dulce, sublim. Si, prima data, nu ma tem, pentru ca stiu ca indiferent de ce se va intampla... am castigat ceva.
Da, am castigat deja. Am castigat sentimentul, fiorul, dorinta...si astea nu mor niciodata, pentru acelasi motiv pentru care nu poti sa le cuantifici...probabil are legatura cu infinitatea lor. Si da, imi asum si ma bucur in fiecare clipa de minunatia acestui sentiment.
Sa spun, sa nu spun... poate alta data;)
P.S. Cam cat lipseste ploaia desertului...si cat de linistit o asteapta...pentru ca, pana la urma, va veni, nu?
Adica e posibil sa-ti iei frane si in viata de zi cu zi, dar pe net, in spatele unei ferestre esti sigur ca-ti vei lua teapa, nu?...well...unii oameni ar spune ca nu...dar probablilitatea e impotriva lor. Bun. hai ca vorbim despre asta, despre probabilitati si ce inseamna ele in practica.
Pai nu e mare lucru de spus, o probabilitate nu e o certitudine. Si daca simti ceva, acel procent in plus sau in minus adaugat la confortul psihic tinde vertiginos sa aiba cam aceeasi importanta cu a unui tantar intr-o turma de vite: sigur, e acolo, dar pana la urma, tantarul, ca si procentul o sa moara.
In alta ordine de idei, e putin probabil sa ajungi sa simti ceva din spatele unei ferestre, dar faptul ca in loc sa te gandesti la ceva care in mod normal ti-ar fi acaparat atentia(spre exemplu meciul Olanda-Romania) te gandesti la EA ar putea sa iti ridice unele semne de intrebare. Dar nu, asta nu e tot, mai avem.
Da, in timpul meciului, intre doua comentarii sarcastice, ma gandesc la doi ochi, la doua buze, la o voce...la ce simte "o fereastra". God, e dubios, e de-a dreptul infricosator pentru mine ce simt. Ma gandesc, nu o data ci de "n" ori la motive. Nu credeam ca un joc poate sa devina intr-asemenea masura viu, sa prinda contur in sufletul meu si sa-mi faca atata pofta de a o strange in brate. E chiar bizar ca ochii mei vad numai pielea ei, ca narile mele asteapta doar mirosul ei... ca bratele mele vor sa o cuprinda si sa-i aduca binele.
E ciudat cum cineva care nu te vrea, al carei nume nu-l stii si care vrea sa ramana un buchet de biti, reuseste sa ... se cuibareasca atat de adanc in mine, sa-si gaseasca exact locul unde ...nu stiu, unde nimeni nu a mai ajuns in acest mod...dubios, dulce, sublim. Si, prima data, nu ma tem, pentru ca stiu ca indiferent de ce se va intampla... am castigat ceva.
Da, am castigat deja. Am castigat sentimentul, fiorul, dorinta...si astea nu mor niciodata, pentru acelasi motiv pentru care nu poti sa le cuantifici...probabil are legatura cu infinitatea lor. Si da, imi asum si ma bucur in fiecare clipa de minunatia acestui sentiment.
Sa spun, sa nu spun... poate alta data;)
P.S. Cam cat lipseste ploaia desertului...si cat de linistit o asteapta...pentru ca, pana la urma, va veni, nu?
Niciodata nu am stat sa ma gandesc sau sa-mi analizez actiunile atunci cand a fost vorba de “Atingerea lui Midas”.
RăspundețiȘtergereCineva a scris superb despre aceasta atingere.
De mult timp nu am simtit asta dar de foarte mult timp mi-am dorit sa o percep. Este ca un cerc vicios din care nu-ti doresti sa iesi, si nu pentru ca nu poti ci pentru ca mereu te retine ceva.
Un simbol superb!
Si am simtit…..
Aurul pur, trairea desavarsita, abandonul acela la marginea nebuniei fara nici un filtru, fara a analiza…doar am simtit.
Lumi paralele, care in viata de zi cu zi le doresti unite. Zambesc la zambetul inocent, la nedumerirea aceea aproape copilareasca din barbatul care lupta cu copilul din el.
Incantare?
Ai spus, lururi pe care le simtim noi, o parte din cei ce avem un ID de mesaje instant sau chat, ceva creier si un pic de suflet. Dincolo de dispretul altora sau al nostru fata de aparenta falsitate si depersonalizare a acestui mod de comunicare, eu unul stiu ca aurul din circuitele imprimate, a inobilat contactul dintre mine si anumiti oameni.
RăspundețiȘtergere