OK(over-kill) cu alte cuvinte, cu cuvintele mele. E un link, nu musca... desi...maybe it should
Ma ridic de pe canapeaua unde ma afundasem si merg la bucatarie sa-mi fac un frappe. Imi iubesc frigiderul. A face gheata in el e ocazia perfecta de a tranti lucruri violent, avand si alta scuza decat nervii. Reusesc sa masacrez o jumatate de pahar de gheata si sa ma afund din nou in canapea alaturi de rezultatul muncii mele: un pseudo-frappe.
O imagine imi revine obsedant in minte. Un cacat. Nu e o imagine... e un moment cred...sau...poate imaginea unui moment. Habar nu am. Iau securea gandurilor si lovesc atat cat pot de tare. Se indoaie, se taie, se contorzioneaza...fuck... vreau sa dispara. Imi ia o respiratie sa ma adun pentru urmatorul atac. Intre timp isi revine. Pare ca o moara de vant si eu un Don Quijote. Rosinanta e prea batrana, eu prea obosit, moara prea de piatra...Sancho ... departe cu treaba
Ma simt putin atins de Marburg. Putin. E ciudat sa simti cum sangerezi in interior. E o senzatie de placere si durere, o contopire intre real si imaginar, un fior care nu vrea sa treaca. Simt cum sangele tasneste din ficatul meu, din pancreas, cum invadeaza stomacul si cum ma umple. Inima e la locul ei, are treaba, inca mai am sange in capilare, trebuie sa ajunga si el in stomac, sa-l simt, sa-l diger. Senzatia suprema. Doare ca dracu, fiecare clipa e un calvar. Fiecare minut de somn, fiecare clipa... totul e o prabusire, un abis, caderea din bratele unui colos care proteja fara sa iubeasca.
E momentul in care inteleg putin ce inseamna purgatoriul, ce inseamna sa vrei ca focul ce te arde sa o faca pana la capat, momentul in care nu vrei sa mori, dar doare teribil sa traiesti. Doare ca toate cele dar e durerea mea, ma umple, umple vidul ala imens si imi da inapoi sangele de care am nevoie ca sa pasesc si maine, ca sa ard si maine.
Problema e ca pana sa scriu ultima fraza din paragraful anterior nu realizasem de ce durerea a inceput de fiecare data cand loveam imaginea acelui moment. E al dracului de nasol sa realizezi ca incercand sa ucid imaginea ta loveam in mine, in sufletul meu, in sentimentele mele incolacite si confuze. Confuze pana la durere, amestecate cu idei si dureroase anticipari. A fi ca multi altii, a ajunge unul dintre cei multi e ok, pot sa ma descurc. Asta astept, asta imi e soarta dinainte stiuta. Partea proasta in povestea asta e ca astept, cred, constientizez, dar nu simt asta.
E ok, poate e un orgoliu exacerbat, dar poate sunt chiar cele 18 grame de eternitate din mine care refuza sa abadoneze alte 18 grame de care au dat din intamplare, intr-un zbor pana in Luna si-n stele.
Sa incerc sa te ucid, sa incerc sa-mi ucid simtirile, presimtirile si, pana la urma, ramasita de suflet? Nu, multumesc, te-am ucis destul azi si mai mult ai crescut in mine. Prefer sa ard de dorul tau, sa numar clipele, intrebarile si secantele percepute de mine intre 36 de grame impartite in doua cercuri migalos alterate de puncte de antimaterie. E dulce, nevinovat si amar: esenta Gratiei.
Ma ridic de pe canapeaua unde ma afundasem si merg la bucatarie sa-mi fac un frappe. Imi iubesc frigiderul. A face gheata in el e ocazia perfecta de a tranti lucruri violent, avand si alta scuza decat nervii. Reusesc sa masacrez o jumatate de pahar de gheata si sa ma afund din nou in canapea alaturi de rezultatul muncii mele: un pseudo-frappe.
O imagine imi revine obsedant in minte. Un cacat. Nu e o imagine... e un moment cred...sau...poate imaginea unui moment. Habar nu am. Iau securea gandurilor si lovesc atat cat pot de tare. Se indoaie, se taie, se contorzioneaza...fuck... vreau sa dispara. Imi ia o respiratie sa ma adun pentru urmatorul atac. Intre timp isi revine. Pare ca o moara de vant si eu un Don Quijote. Rosinanta e prea batrana, eu prea obosit, moara prea de piatra...Sancho ... departe cu treaba
Ma simt putin atins de Marburg. Putin. E ciudat sa simti cum sangerezi in interior. E o senzatie de placere si durere, o contopire intre real si imaginar, un fior care nu vrea sa treaca. Simt cum sangele tasneste din ficatul meu, din pancreas, cum invadeaza stomacul si cum ma umple. Inima e la locul ei, are treaba, inca mai am sange in capilare, trebuie sa ajunga si el in stomac, sa-l simt, sa-l diger. Senzatia suprema. Doare ca dracu, fiecare clipa e un calvar. Fiecare minut de somn, fiecare clipa... totul e o prabusire, un abis, caderea din bratele unui colos care proteja fara sa iubeasca.
E momentul in care inteleg putin ce inseamna purgatoriul, ce inseamna sa vrei ca focul ce te arde sa o faca pana la capat, momentul in care nu vrei sa mori, dar doare teribil sa traiesti. Doare ca toate cele dar e durerea mea, ma umple, umple vidul ala imens si imi da inapoi sangele de care am nevoie ca sa pasesc si maine, ca sa ard si maine.
Problema e ca pana sa scriu ultima fraza din paragraful anterior nu realizasem de ce durerea a inceput de fiecare data cand loveam imaginea acelui moment. E al dracului de nasol sa realizezi ca incercand sa ucid imaginea ta loveam in mine, in sufletul meu, in sentimentele mele incolacite si confuze. Confuze pana la durere, amestecate cu idei si dureroase anticipari. A fi ca multi altii, a ajunge unul dintre cei multi e ok, pot sa ma descurc. Asta astept, asta imi e soarta dinainte stiuta. Partea proasta in povestea asta e ca astept, cred, constientizez, dar nu simt asta.
E ok, poate e un orgoliu exacerbat, dar poate sunt chiar cele 18 grame de eternitate din mine care refuza sa abadoneze alte 18 grame de care au dat din intamplare, intr-un zbor pana in Luna si-n stele.
Sa incerc sa te ucid, sa incerc sa-mi ucid simtirile, presimtirile si, pana la urma, ramasita de suflet? Nu, multumesc, te-am ucis destul azi si mai mult ai crescut in mine. Prefer sa ard de dorul tau, sa numar clipele, intrebarile si secantele percepute de mine intre 36 de grame impartite in doua cercuri migalos alterate de puncte de antimaterie. E dulce, nevinovat si amar: esenta Gratiei.
Am coborat galeata in fantana si mi-am distrus chipul zambitor. Am umplut galeata cu apa limpede si am ridicat-o. Am refuzat sa imi mai privesc chipul in oglinda mult prea sincera a apei. Am baut din apa rece, astamparandu- mi setea si sfarsind gandul temator ca as fi putut gasi fantana secata si plina de colb.
RăspundețiȘtergereAm pus apa in galeata cu care venisem si am pornit spre deal, desculta, pe prundul aspru si incins si dorindu-mi sa nu mai clipoceasca in fata ochilor mei chipul trist generat de picatura care loveste luciul apei.