Da inapoi si sterge. Floricica de "nu ma uita" crescuta improbabil pe tigla casei vechi sfideaza ploaia care vrea sa o duca la vale. Ma gandesc, cu un suveran dispret, la incercarile diperate ale unui suvoi de a smulge puritatea unei mici flori.
Sunt sigur ca ploaia va reusi pana la urma sa fure floarea din locul ei, sunt sigur, insa, ca floarea va ajunge pe un pamant si mai fertil unde va creste din nou, mai repede, mai frumoasa si la fel de pura. Nu va exista ghimpe in jurul ei, nu vor exista alte flori mai pure, mai fumoase si in care ochiul si sufletul sa aiba mai mare incredere.
Sarma care formeaza gardul din jurul ei nu va fi decat un alt obstacol in calea devenirii ei. Frumusetea ei neostenita, mirosul ei pur nu vor cunoaste limitari iar soarele va face din ea transpunerea a tot ce e mai bun si frumos.
Nu e o proiectie, nu e un vis, e o potentiala poveste cu final inca nescris, in care un motan frustrat de existenta unei paturi prea aspre a simtit nevoia sa se cuibareasca in ea, sa se bucure de o senzatie unica si sa incerce prin toate puterile lui sa faca patura numai a lui.
Nu e o patura de vreme rea, nu e un acoperamant al unui suflet pierdut, e doar sentimentul ca acolo iti e locul si ca numai acolo... gardul nu va mai exista, ghimpii vor disparea, tigla va deveni din argila pamant fertil iar motanul va avea ce sufletelul lui nici nu mai visa...un loc al lui.
Sunt sigur ca ploaia va reusi pana la urma sa fure floarea din locul ei, sunt sigur, insa, ca floarea va ajunge pe un pamant si mai fertil unde va creste din nou, mai repede, mai frumoasa si la fel de pura. Nu va exista ghimpe in jurul ei, nu vor exista alte flori mai pure, mai fumoase si in care ochiul si sufletul sa aiba mai mare incredere.
Sarma care formeaza gardul din jurul ei nu va fi decat un alt obstacol in calea devenirii ei. Frumusetea ei neostenita, mirosul ei pur nu vor cunoaste limitari iar soarele va face din ea transpunerea a tot ce e mai bun si frumos.
Nu e o proiectie, nu e un vis, e o potentiala poveste cu final inca nescris, in care un motan frustrat de existenta unei paturi prea aspre a simtit nevoia sa se cuibareasca in ea, sa se bucure de o senzatie unica si sa incerce prin toate puterile lui sa faca patura numai a lui.
Nu e o patura de vreme rea, nu e un acoperamant al unui suflet pierdut, e doar sentimentul ca acolo iti e locul si ca numai acolo... gardul nu va mai exista, ghimpii vor disparea, tigla va deveni din argila pamant fertil iar motanul va avea ce sufletelul lui nici nu mai visa...un loc al lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu