Atac, transcend, distrug si renasc. Zi de zi. Un hobby, un pas si un semn de intrebare. Fara fete, fara spatiu si fara timp.
Acum raspund, apoi ma gandesc de unde cand si cum am perceput impulsul. Intreb oglinda. Nu primesc decat o foaie alba de hartie, pe care astern tot un impuls. Daca ma trezesc, foaia e goala din nou. Nimic din ce sunt nu e de fapt acolo. E o teorema a lui Fermat rescrisa la infinit si poate o rezolvare va veni tot din intamplare.
Trivialitatea vine tocmai din apelul la aleator ca si salvare. Focul nu arde la intamplare. E o stiinta. Apa nu curge, asa cum pare, cum vrea ea, ci cum poate. Viata s-a nascut pe Pamant in cele 7 zile ale creatiei sau in supa primordiala, agitata de mareele violente generate de o Luna prea apropiata? Valurile ne iarta necunoasterea.
Si daca ninge in toiul verii unde mai fugi? Cum imi acopar goliciunea si de ce mai insist?
Ridic capul si nu mai adorm. Foaia scrisa nu se va sterge desi o sa ninga peste ea iar scoicile vor rade de sub pietre de neputinta mea.
Acum raspund, apoi ma gandesc de unde cand si cum am perceput impulsul. Intreb oglinda. Nu primesc decat o foaie alba de hartie, pe care astern tot un impuls. Daca ma trezesc, foaia e goala din nou. Nimic din ce sunt nu e de fapt acolo. E o teorema a lui Fermat rescrisa la infinit si poate o rezolvare va veni tot din intamplare.
Trivialitatea vine tocmai din apelul la aleator ca si salvare. Focul nu arde la intamplare. E o stiinta. Apa nu curge, asa cum pare, cum vrea ea, ci cum poate. Viata s-a nascut pe Pamant in cele 7 zile ale creatiei sau in supa primordiala, agitata de mareele violente generate de o Luna prea apropiata? Valurile ne iarta necunoasterea.
Si daca ninge in toiul verii unde mai fugi? Cum imi acopar goliciunea si de ce mai insist?
Ridic capul si nu mai adorm. Foaia scrisa nu se va sterge desi o sa ninga peste ea iar scoicile vor rade de sub pietre de neputinta mea.
Undeva intr-un colt umbrit sedea marioneta dezgolita de jocurile copilariei. Zambetul ei hidos si stirb m-a facut sa zambesc. Picioarele si mainile ii erau contorsionate intr-un gest de rugaminte arzanda. Era imaginea neputintei dezgolita in lumina difuza. Rugamintea ei era un strigat surd si absurd. Vroia sa fie undeva unde soarele e vesnic. Vroia sa rada si sa fie “ea”.
RăspundețiȘtergereIi simteam strigatul asemeni unui pumnal de gheata infipt in inima. Si nu era durere … era altceva…nedefinit…frant..
Am intors privirea brusc spre oglinda. Mi-am vazut sufletul pereche. Imi zambea. Un zambet sarcastic si infinit, o amagire a unui vis cautat, o regasire si o lupta.
Mereu provocarea gandului ce acopera sentimentul, mereu tristetea focului care se stinge ca sa revina cand copiii au plecat la somn, mereu intrebarea despre suferinta celor de langa noi dar niciodata calcarul ce se sedimenteaza in pestera din noi
RăspundețiȘtergereNu doream decat sa-mi smulg din piept durerea cu mainile sangerande de ranile falsului din tine…si nu am putut. Durerea a ramas in mine scancind asemeni pruncului lipsit de mama.
RăspundețiȘtergerePoate daca de pe buzele mele ar fi iesit geamatul surd care imi macina sufletul zdrentuit as fi eliberat si durerea.
Am inchis ochii mintii si am lasat sa pluteasca in jurul meu incantarea amintirilor intr-un dans haotic si plin de culoare. Mi-as fi dorit sa zbor in cautarea lacrimilor si sa ma hranesc cu simturile trecutului. Mi-as fi dorit sa culeg nemarginirea placerii si sa impart dorinta in strafulgerari care sa-ti dea lumina.
Dar ai refuzat sa iesi din genunea aceea a nelinistii, din locul acela sterp si plin de colb argintiu….