Fara titlu

Nu stiu ce titlu sau dau acestei postari. Stiu ca e despre sport, despre tenis, mai exact. Murray, marea mare speranta a tenisului britanic, viitorul nr. 1 mondial, a luat bataie de la Verdasco, un baiat cu destul de putin talent si care, teoretic nu e prieten decat cu zgura. Nole, care mie imi e simpatic, a abandonat. Astia sunt "lupii tineri". Nascuti in 87. Am si eu o problema:). Nadal e cu un an mai mare decat ei, e nacut in 86. Pana la varsta lor avea deja 3-4 turnee de Marel Slem castigate si era de ceva vreme nr 2 mondial. Asta de ce nu e speranta? Ati observat asta?

Federer, desi e pe locul doi si are cosmaruri masive cu Nadal, e "regele". Astia doi, desi au castigat impreuna, cu patru turnee de mare slem mai putin decat Nadal fiind cu un an mai mici, sunt marile sperante, viitorii nr 1. Bun. Baiatul ala care bate recordurile la varsta la care Federer se zbatea in anonimat, acelasi care a castigat French Open la 18 ani, ala ce e? Bun, e numarul unu mondial, are cel mai lung sir de victorii pe o singura suprafata, e primul jucator care a facut tripla Roland Garros-Queens-Wimbledon. La 22 de ani. Dar el cum e? Speranta nu e, "rege" nu e. Ce e? In drum spre perfectiune. Asta e:). 

Am vazut meciul lui cu Simon astazi. La Madrid, anul trecut, pe aceeasi suprafata, Simon la batut si l-a chinuit crunt. Acum, la Melbourne, Nadal a batut, transpirand de curtoazie si mentinandu-si numarul de seturi pierdute la 0. Ia bataie, castiga, e uman, se exprima, incearca sa fie cat mai bun, e incruntat de zici ca vrea sa muste din adversar dar cand se termina meciul rade ca un copil. E viu, ii place tenisul ii place sa invete tenis, sa invete suprafete. Invata, asta face, Devine mai bun pe zi ce trece. S-a nascut pentru zgura, ca toti spaniolii. A invatat restul. Anul trecut a jucat meciul carierei lui de pana acum cu Federeer, la Federer acasa, in templu, la "The All England Lawn Tennis Club". In cel mai frumos meci de tenis al anului, in cel mai frumos loc in care ai putea sa joci tenis, a invatat iarba. Spunea un nene comentator ca daca Nadal si Federer prind o zi buna pot sa se lupte de la egal la egal pe orice suprafata, mai putin pe iarba si pe zgura. Pe iarba, zicea nenea, Federer e invincibil, pe zgura, Nadal nu are rival. Federer il batuse pe Nadal la Hamburg, cu un an inainte, pe zgura. Anul trecut a venit razbunarea. Nu la un turneu de mana a doua, nu intr-un Masters, nu, la Wimbledon, in templu, in locul unde tenisul se respira si respira. A  muncit mult, a tras timp de 5 seturi, abia a reusit. Dar a invatat iarba. Ce va urma? Avem ani inainte.

Noi ne nastem cu ale noastre, crestem cu ele, cresc in noi. Ce invatam? Invatam ceva? Reusim sa trecem peste satisfactia de a avea un locsor cald si banal pentru a incerca sa avem totul, sa fim completi? Ne cheama Nadal cumva? Avem suflet de invingatori? Din cand in cand si doar pe segmente pe care, apoi, le regretam si le vrem ucise. Ce-ar fi sa incercam si altfel, The Nadal Way? Om trai si om vedea.