Unele zile sunt pur si simplu proaste. Pline de oboseala, cu vreme urata si vesti din cele mai proaste. Cu dezamagiri, cu amintiri care sfasie si cu muzica ce, teoretic, ar trebui sa duca gandurile spre un rasarit mai frumos. Muzica.
Astazi o bucata de muzica s-a terminat. De astazi nu o sa mai existe speranta de a o vedea, auzi si trai live pe Anca Parghel. A murit in dimineata asta la Timisoara. E ciudat sa vezi cum un om se incapataneaza sa traiasca, sa dea viata, sa fie plina de viata si sa umple de viata. E pur si simplu frumos.
Destul de ciudat cum functioneaza memoria. Imi aduc aminte ca de Anca Parghel am auzit de la Cristi Juncu. Era prin anii '90 la Tg-Jiu. Cristi Juncu era un regizor semi-debutant, teatrul din Tg-Jiu functiona in Casa de Cultura a Sindicatelor si nici nu stiu daca era Teatru Dramatic. In fine. Detalii. Cert e ca am vazut o piesa pusa de Cristi la Tg-Jiu, mi-a foarte placut muzica(sau parte din muzica), l-am intrebat de anumite secvente de muzica si mi-a zis de Anca Parghel. Nu pot sa spun ca am fost un mare fan. Am vazut-o de doua ori live. O data in Green Hours cu niste americani si a doua oara in Art Jazz cu Johnny Raducanu. Show, jazz, muzica. Cu asta am ramas. Nu e genul de muzica pe care o asculti zi de zi, nu e genul de muzica pe care o simti in fieare zi, nu e nici genul de muzica ce se vinde bine. Anca Parghel facea un gen de muzica ce trebuia simtita, care isi avea viata si momentul ei, pe care nu o puteai chem sa te ajute si care te imbratisa cand aveai nevoie. Presupun ca nu degeaba era comparata chiar de americani cu Ella. Am un sigur album al ei. Cumparat la reducere, cu 9,9 lei, de la Carturesti, iarna trecuta. Midnight Prayer. Scos in '96, re-masterizat in 2004. Cam atat.
E neplacut sa stii ca un om care iti placea pentru un motiv sau altul nu mai e. Chiar daca nu l-ai cunoscut, chiar daca ii stiai doar imaginea si creatia(si astea destul de aproximativ). Imi placea sa ascult, din cand in cand, nici rar, nici des, melodii ale Ancai Parghel.
Ma intreb cum e sa invingi cancerul o data, sa invingi cancerul de san, si sa te invinga un alt cancer. Mi se pare, omeneste vorbind, prea mult. Poate gresesc, poate asa trebuie sa fie oamenii testati sau poate ca numai cei buni dintre noi sunt testati in felul asta sau alte feluri, chiar mai crunte. Nu stiu. Cert e ca, de astazi, cei care au ratat-o pe Anca Parghel live vor trebui sa astepte, probabil, cateva vieti pentru a vedea un spectacol atat de complex, rafinat si chic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu